N-am mai trăit un asemenea meci de handbal de la Olimpiada din 1980, de la Moscova. Aveam 10 ani şi, odată cu partida URSS – România (masculin de acea dată) am descoperit cu adevărat acest sport care te poate face să mori de inimă de câteva ori în timp scurt. Sovieticii au condus cu 6 goluri la pauză, apoi Radu Voina & comp. au recuperat în a doua repriză şi i-au învins, la ei acasă. Cristian Ţopescu a comentat fabulos.
Aseară, româncele au bătut Franţa după două reprize de prelungiri. Mai aveam un pic şi ajungeam la lovituri de departajare, un procedeu de care handbalul uzează extrem de rar. Nu e momentul să spunem că am jucat prost ci că am ştiut să rezistăm unei presiuni fantastice şi să batem o echipă sub valoarea noastră dar cu 14.000 de oameni alături.
Acum să batem mama (vitregă) – Rusia şi să demonstrăm că se poate ajunge în finală şi în 5 jucătoare. Că Nechita săraca joacă mereu la adversari.
