FHM şi-a făcut intrarea în România în anul 2000. Primul număr a apărut pe 26 aprilie 2000 (fiind datat cu luna mai) având-o pe copertă pe Alicia Silverstone, cu titlul mare BOOM!. La noi, FHM este adus cu licenţă de către Sanoma Hearst România şi, la vremea respectivă, a fost al doilea titlu al publisherului finlandezo-american (pe atunci olandezo-american), după Cosmopolitan. FHM intra pe o piaţă a revistelor pentru bărbaţi în care, practic, unicul concurent era Playboy, revista cu “iepuraşi” făcându-şi apariţia cu doar câteva luni mai devreme.
Cum Playboy pornise în trombă, cu peste 100.000 exemplare vândute şi tiraje repetate, lupta pentru un loc sub soare a demarat un pic mai dificil. Mai întâi datorită numelui, aproape imposibil de pronunţat pentru români. Englezescul “Ef-eigi-em” a cunoscut mai multe variante de “exprimare”: “fe-haş-em”, “fî-hî-mî”, “ef-haş-em”… Lansarea FHM în România a avut loc la Hotel Lido, cu un happening pe Bulevardul Magheru, în care trupa Timpuri Noi, aflată într-un tir, a cântat câteva piese, una dintre ele, Capul sus, compusă special pentru acest eveniment. Seara, în Parcul Carol, a avut loc un mega-concert la care au participat Timpuri Noi, Vama Veche, ZOB, Vank şi câteva mii de spectatori.
De-a lungul anilor FHM România a menţinut intactă calitatea revistei, unul dintre motivele succesului fiind şi păstrarea echipei editoriale, cu oarecari modificări în vara lui 2006. Tirajul a rămas constant – 33-35.000 iar după şapte ani de la apariţie, For Him Magazine a devenit lider de vânzări pe segmentul masculin, în ciuda apariţiei altor publicaţii de acelaşi profil, între care High Life (între timp închisă), Maxim sau Men’s Health.