http://eddie.ro

CAPITOLUL 8

POEZIE

Paco prinse hârtia albă cu multă precauţie, de parcă era un obiect extrem de periculos, dubios şi pe cale să-i explodeze sub nas. Ceva e în neregulă aici, hârţoaga e prea albă, hainele Prietenului Mut brusc stacojii. Da, da poezie, îl obseda, nu avea vreo speranţă că o să scoată vreodată alt cuvânt de la el. Bine măcar că era întreg! Iepurele Gras se foia lângă el .

- Doar nu crezi că…, mormăi el.

- Eu nu cred nimic, ia să vedem ce avem aici. Poate baba ne-a trimis mesaj:

Nudă şi triStă e muza lăsatÂ

De-aMorul ce ea l-a zidit

‘N Poetul ce zace şi el

La pământ.

Şi nici o scânteie în spiritul învins.

Nudă şi tristă e-a nostră muză

SuB viscolul vânăt suspină adânc

Apriga fiarÂ, aproape zăludă

LoveşTe sub oblânc.

Şi nici o zvâcnire-în trupu-adormit.

Se strâng mai aproape

Umbrele-n jur

Nu-i strop de speranţĂ

Şi soarele-i apus de mult.

Ea, luna s-a ascuns de după-un nuc.

E dusă şi muza, e dus şi poetul

În vaLe se aud câinii urlând

A jelanie, tristeţe, urgie, năduf

Iar viscolul ţipă – cu el ce-au avut?

Ecoul se-avântă şI el în văzduh.

Dar – trupul de humă deodată zvâcneşte.

E doar o părere sau el se trezeşte?

Desch ide şi ochii: ce Vis am avut,

Se făcea că plonjam în absolut.

Şi muza zâmbEşte: nu-i totul pierdut pentru AMÂNDOI.

- CE DRACU MAI E ŞI ASTA!!!

Strigaseră cu toţii în acelaşi timp.

- Poezie, şopti Prietenul Mut smerit.