Dracu’ l-a luat!

Dacă îţi vine un prieten de prin străinătate în vizită şi, mai ales, dacă e prima oară în România şi are un imbold de nestăvilit pentru a gusta din bucatele şi legendele (stupide) de pe plaiurile mioritice, există un loc unde îl poţi duce cu încrederea că îl va emoţiona măcar în plan gastronomic, dacă nu şi în cel al legendelor mai mult sau mai puţin urbane.

Restaurantul Contele Dracula, de pe cheiul Dâmboviţei, are câţiva ani buni de când îşi îngrozeşte clienţii. Mai fusesem acolo prin 2001, tot cu intenţia de a distra un englez sosit în Bucureşti. Cum ieri a venit bunul nostru amic Henry, de la FHM International, mi-am amintit de Dracula şi i-am propus să-l tragem un pic în ţeapă, pentru a rămâne cu o amintire de calitate. Am tremurat un pic la gândul că – precum orice lucru românesc care e bun la început dar pe măsură ce trece timpul se degradează – bucatele vor fi dubioase, serviciile îmbâcsite iar sângele de pe pereţi… uscat. Ei bine, nu! Casa lui Dracula arată la fel de bine (ba, parcă, mai bine), mâncarea e delicioasă iar servitorii contelui fac orice ca să te simţi bine, în cel mai discret mod cu putinţă.

Dracula însuşi participă la buna sedimentare a sărmăluţelor, cotletelor de urs sau de căprioară şi a vinului sec şi vampiros. El îşi face apariţia la un moment dat şi te “înspăimântă” recitându-şi inepţiile. Iar dacă nu eşti atent (Lil, fashion assistent-a noastră, a păţit-o!) te răpeşte pentru câteva minute, te duce în cosciugul lui – cuibuşor de nebunii – şi îţi suge sângele de nu te vezi. Efectele se văd după miezul nopţii, când nu e bine să stai în preajma celui percutat – prietenii ştiu de ce. Atmosfera e impregnată din plin cu muzică “horror” (puahaha) iar la plecare vei avea tendinţa să-ţi verifici neliniştit pulsul, de teamă să nu-ţi fi lăsat, cine ştie cum, hemoglobina prin farfurie.

Oricum, Henry părea să fie încântat, mai ales că, spre deliciul lui, a mâncat prima oară în viaţă urs. După masă, când se bucura mai mult, i-am mărturisit că pe bietul animal îl chemase Winny şi că prietenii îl strigau Pooh. N-a dat seme că l-ar fi afectat: în Anglia urşii au dispărut de mult din păduri iar în Carpaţi sunt prea mulţi din moment ce vin să mănânce din gunoaiele braşovenilor.