Turmentarea morală a cetăţeanului

Mă uit la Mihaiu pe TVR1 cum încearcă să facă faţă animalismelor unui Vadim care scuipă din tribună către candidaţii la Primărie şi mă întreb, caragialesc şi sumbru, eu cu cine votez pe 1 iunie?

Eram setat până acum câteva zile să nu mă duc la vot. Sunt un bucureştean sictirit. Trăiesc nostalgia oraşului copilăriei mele, când Bucureştiul avea parfum. Am mai scris despre asta. Acum are betoane, praf, trafic, nervi, mitocănie, semafoare inteligente. În urmă cu 4-5 ani, respirând uneori duminici liniştite de vară, credeam că oraşul ăsta are o şansă. Că poate renaşte dintr-o cenuşă în care l-au ars alţii, în incendii materiale şi morale de proporţii. Acum nu mai sper. Acum privesc neputincios la şleahta politicii care se războieşte în dorinţa de a pune mâna pe oraş. Ascult inepţiile candidaţilor, conştient că în spatele lor stau, de fapt, gânduri legate de proiecte imobiliare, de borduri, de demolarea stadioanelor pentru a face loc mall-urilor, de strangularea parcurilor pentru a mai garanta locul unor turnuri de beton şi sticlă.

Patru ani am suportat cel mai incompetent primar de după 90. Ajunsesem să-l visez pe Lis pe post de rege, zâmbind şi sclipindu-i dintele de aur. Pe Ciorbea cu capul în colţuri robotizând urbea dintr-o frază. Chiar şi pe Crin Halaicu – măcar în perioada aceea de junglă post-revoluţionară, îmbogăţirile edililor se făceau mai cu bun simţ. Dacă ar exista un campionat mondial de dat tunuri, Videanu ar fi abonat la primul loc, all-time. Trec zilnic cu maşina prin pasajul Obor şi îmi imaginez cum firma care e responsabilă cu “reabilitarea” acestuia marchează o factură pentru fiecare bucată de marmură (sau ce dracu’ o fi aia) cu care îi plachează pereţii. Ocolesc zilnic câte o lucrare “marcată” care răsare brusc din asfaltul proaspăt turnat – nou motiv de reasfaltări şi refacturări. Uneori am impresia că fac parte din distribuţia unui film de tip “Ziua cârtiţei”, cu diferenţa că, scuze, cârtiţa a murit de mult şi a început să pută. Din ce în ce mai tare.

Până acum câteva zile nu vroiam să mă duc la vot. Am norocul să locuiesc într-un sector care, de bine de rău, a beneficiat de un primar – Negoiţă – care a făcut lucruri ce se văd cu ochiul liber. Sigur, e de preferat să nu sapi în spatele lor. Să nu investighezi cu ce firme a lucrat sau care au fost costurile efective. Să nu scotoceşti în facturi şi xceluri. Măcar lucruri de bază, pe care ar trebui să le facă orice primar, au fost făcute în sectorul 3: locuri de parcare, spaţii de joacă pentru copii, parcuri amenajate, garduri refăcute, curăţenie. Ground zero. 4 ani de ground zero, după 14 de subteran. După asta ar trebui să urmeze altceva.

Ar trebui. O să mă duc la vot ca să “tac”. Nu voi vota pe nimeni – Blaga are buletin de Bucureşti de trei luni şi îl asortează cu o nesiguranţă izbitoare. Oprescu e prea miştocar ca să mă convingă că operaţia pe cord deschis reuşeşte. Orban e genul de politician lipsit de scrupule pe care îl detest. Diaconescu e prea fin pentru un oraş unde e nevoie de un şmirghel mare şi rugos. Guşă nu mi-a câştigat niciodată încrederea, fiindcă a da din gură fără să pui mâna se numeşte cu adevărat “labă”, ca să nu-i spun altfel. Ştefănescu are papagal dar simt că-i scapă ceva…

Nu cred că, de pildă, Londra mai aparţine londonezilor aşa cum se întâmpla în urmă cu 20 de ani. Acum un an şi jumătate, când am fost ultima oară acolo, am avut un moment în care m-am oprit pe Oxford Street, în mijlocul unei aglomeraţii năucitoare, şi m-am gândit preţ de 30 de secunde că nu mă aflu în Londra ci la etajul oarecare al unui turn Babel. Pe lângă mine goneau chinezi, indieni, negri, sud-americani… toate naţiile planetei. M-am întrebat atunci dacă toţi acei oameni se puteau defini ca “londonezi” şi dacă sunt mulţumiţi că trăiesc într-unul dintre cele mai mari şi mai importante oraşe ale lumii. În 1996, când descoperisem pentru prima oară Londra în timpul Europeanului de fotbal, traficul era infernal, poluarea la cote maxime şi discursurile ad-hoc din Hyde Park foarte dese. Între timp, primarii Londrei au rezolvat multe din aceste probleme. În tot acest timp, primarii Bucureştiului n-au rezolvat nimic. Dimpotrivă. Au instalat haosul.

Turmentarea morală a cetăţeanului bucureştean continuă. Nu am nici cea mai mică aşteptare după 1 iunie. Haosul va continua pentru că ciolanul e prea mare pentru a fi băgat la loc în ciorbă. Politica trăieşte din rosul ciolanelor cărnoase. Viaţa merge înainte. Continuăm placarea pasajelor rutiere.