CAPITOLUL 16

UN STROP DE PERICOL

Noaptea era lungă şi se pregătea să se desfăşoare înaintea insomniacilor precum un covor roşu, gata să se lase călcat de picioare grăbite, tropăind spre aventuri de nepovestit nici măcar în miez de zi. Se lăsase liniştea peste Oraş. Câini hămesiţi se loveau de tomberoane într-o împerechere perpetuă. Cutii goale de bere dansau un tango demenţial pe trotuarul proaspăt udat de veşnica ploaie de seară. În barul Submarinul mov, în colţul cel mai ascuns, la ultima masă lipită de peretele din cărămidă, ascunsă de un val de fum, Lisamona aştepta. Purta o rochie roşie mortală, fără spate, peste veşnicul ei tricou alb. Aruncase adidaşii în schimbul unor tocuri cui. Sorbea dintr-un pahar cu lapte cu aroma de migdale. Din boxele ascunse sub frunze false de palmier se revărsa muzica. Într-o altă lume, într-un alt timp, totul ar fi arătat altfel: un bar cu clasă, măsuţe intime, clienţi fideli şi mulţumiţi, o dizeuză cu o voce languroasă ar fi încălzit atmosfera. Muzica i-ar fi copleşit pe toţi, i-ar fi învăluit şi ameţit mai tare ca orice cocktail. Lisamona ar fi fumat dintr-un portţigaret şi ar fi privit puţin alarmată la ceas. Nu va veni. Simte că aşteptarea era în zadar. Părea un bărbat de încredere, cam protocolar dar ea spera că în timp lucrurile se vor aşeza pe ceea ce s-ar putea numi un traseu clasic. Îşi aranja puţin rochia pest egenunchii rotunzi. Priviri ar fi sclipit de la mesele vecine. O femeie singură. O femeie frumoasă.

Şi un bărbat oprindu-se în faţa ei. La timp.

Doar că, în timpul real al Lisamonei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Îi mai dădea numai 5 minute şi dacă Malicius nu apărea, asta e, va găsi ea altă soluţie la criza lui Paco, îl va găsi ea singură pe nemernicul ăla de raton, chiar de va trebui să răscolească fiecare centimetru de oraş. Sau la o adică, îi va cumpăra altul şi cu asta basta.

Şi în timp ce-şi sorbea netulburată laptele, umbra care se apropiase de ea lăsă să îi cadă pe masă un trandafir roşu ca sîngele, dar pălit. Se scurse pe scaun, cu ochii ţintă la femeia care cu ceva timp în urmă îi turnase foc în loc de sânge. Şi care îl părăsise în secunda următoare pentru primul venit. Pentru Paco.

- Bună seara! (Cum ai putut?) Nu m-ai aşteptat mult, sper! (De când te aştept eu…)

- Vreau să mă ajuţi! Nu pot sta mult azi, promit însă că mă voi revanşa!

Lisamona se aplecă spre el şi îl trase aproape.

- Aş vrea să ştiu dacă ratonul este la Arden. L-ai văzut?

- (Voi femeile cum sunteţi, mereu puse pe interes. Unde sunt iubirile romantice de altădată?) Eu nu am văzut nimic. Nici că am fost vreodată atent la creaturi care nu trec de înălţimea genunchiului meu. Sau care nu zboară.

- Mă ajuţi?

- Lasă-mă să mă dumiresc. Îţi voi da de ştire!

Lisamona se gândi că o promisiune nu îi era de-ajuns, aşa că se apropie de el şi îi trânti un sărut lung pe buzele subţiri. Efectul păru să fie halucinant. Malicius semăna cu şarpele Ka din Cărţile Junglei – ochii îi jucau în cerculeţe concentrice şi colorate.

- Îţi voi da de ştire. Te voi căuta. (Te voi visa, te voi visa.)

Se ridică fără să mai adauge o vorbă şi se topi în întuneric, ca un delicvent prin în fapt de o patrulă neoficială. Malicius era punctul slab. Lisamona ştia asta şi mai ştia că un sărut care să-i reamintească de vremea când mergeau împreună la picnic, duminica, şi îl lăsa să-i bage mâna sub tricou, îl va transforma pe amicul lui Arden într-un căţeluş a cărui lesă o poate manevra fără prea mare greutate. În definitiv, dragostea pe care i-o purta lui Paco merita un astfel de sacrificiu. Ce e un sărut, folosit ca armă, ca argument, ca mijloc?

Lisamona sorbi şi ultima picătură de lapte apoi făcu un semn discret chelnerului şi comandă un Blowjob. Simţea nevoia de ceva mai tare. Când eşti în mijlocul acţiunii se trăieşte periculos. Iar Lisamonei i-a plăcut dintotdeauna ca, atunci când credea că e mai liniştită, să-şi condimenteze viaţa cu un strop de pericol.

Popularity: 1% [?]

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.