A fost odată Fotbal Plus…

By Thursday, July 3, 2008 38 Permalink 0

fotbal-plus.jpgAm găsit, după mulţi ani, o poză. De fapt, am găsit mai multe, însă acum vreau să scriu despre aceasta. La începutul anilor 90 a existat o revistă de fotbal. S-a numit Fotbal Plus şi a fost prima revistă săptămânală de sport care apărea pe tipar offset (cunoscătorii ştiu despre ce e vorba). F+ a luat fiinţă în 1991, condusă de jurnalistul Radu Timofte şi de un grup de ziarişti entuziaşti care veneau de la Gazeta Sporturilor, în acea vreme încă dominată de grupul seniorilor gen Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu etc.

Am luat parte la “facerea” lui Fotbal Plus încă de la primul număr, adus de Radu Timofte şi Răzvan Toma. Această revistă a fost, vreme de 3 ani, ucenicia mea într-ale jurnalisticii, iar amintirile din acea perioadă romantică (91-94) petrecută în redacţia din strada Moxa sunt multe şi bune de povestit nopţi la rând. O dată pe an, Răzvan încă ne mai strânge pentru a depăna vremurile acelea – vremuri de care îmi voi aminti toată viaţa cu mare plăcere. Nu insist acum pe amintiri ci, pornind de la poza alăturată, făcută în 1993 când am participat la Cupa Presei la fotbal, voi rememora echipa care a compus F+.

Rândul de sus, de la stânga: Bogdan Albulescu (am înţeles că e pe undeva prin Canada, o vreme a făcut marketing pentru Coca-Cola), Octavian Belu (prieteni din clasa a cincea, am fost colegi de-a lungul anilor, acum lucrează la Premium Communication după ce mai bine de 15 ani a făcut presă), Vadim Vâjeu (prezentatorul ştirilor sportive ProTV şi comentator de clasă), Dorin Balcan (plecat în America), Mimi Bertianu (ani de zile la cotidianul Ziua), Alexandru Epuran (va fi şeful delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Beijing).

Rândul de jos, de la stânga: Răzvan Toma (cel mai bun statistician de fotbal pe care-l are România), Paul Zaharia (ofiţerul de presă al FRF), Dorel Ioan (din păcate plecat dintre noi), eu (mai slab cu vreo 30 de kilograme), Romică Filip (plecat şi el prin America, ultima oară îl ştiam în Ungaria).

Au mai trecut pe la Fotbal Plus Alin Buzărin (editorialist Gazeta Sporturilor), Floricel Caramavrov (redactor şef adjunct la ProSport), Mihai Ionescu (azi coleg cu mine la FHM, şi el trecut pe la ProSport dar şi prin funcţia de director sportiv la FC Naţional), bunul meu prieten Bogdan Tohăneanu (avocat de succes în prezent), Tiberiu Stavăr şi alţii. Din echipa de bază au mai făcut parte Eugen Petrescu (statistician de renume), Radu Timofte (de ani buni corespondentul Reuters în România pe sport), regretatul Cristi Lazăr, Cristi Stroe, Doina Lazăr, Doina Băluşescu, Camelia şi Cristina Mârza şi alţii, fără a-l uita pe recent plecatul dintre noi, directorul Valentin Albulescu – mare susţinător al clubului Sportul Studenţesc.

F+ avea să se “spargă” după Mondialul din 1994. O parte dintre noi am plecat la Sportul Românesc, o parte au rămas în nou-înfiinţata redacţie, dar revista avea să se stingă treptat, “ucisă” de vremurile tranziţiei şi de mersul istoriei.

0
38 Comments
  • Cosmin
    July 4, 2008

    Ce frumos e sa te intorci in timp. Parca lucrurile care atunci erau banale, privite acum au o intensitate aparte care iti da o stare de melancolie. Ce face timpul din noi . Cred k alergai mult pe vremea aia Eddi 😀
    la cat de slab erai. Am si eu o poza asemanatoare pe stadionul Sportului Studentesc, am jucat 3 ani jumate’ la ei.

  • Eddie
    July 4, 2008

    Cosmin, pe vremea aia mi se spunea “Raducioiu” si alergam mai tare ca el. 🙂 Bine, pasele cu calciiul erau la fel de reusite! 😀 :-))
    Sportul era o echipa misto pe-atunci.

  • tomsigeri
    July 4, 2008

    Frumoase vremuri, intr-adevar. Insa ce ai uitat sa spui aici pe blog este ca tot in perioada aceea frumoasa, m-ai lasat grea si ai plecat la Bucuresti. Sa stii ca aici, in Mehedinti, te asteapta un copil care are nevoie de tine. Il cheama Beckham Raducioiu si vrea sa-si cunoasca tatal. Ai spus ca te duci sa iei cartofi si bere si nu te-ai mai intors. Insa acum stiu unde te gasesc… Vin la redactie!

  • Eddie
    July 4, 2008

    Draga Tom, si mai ales, draga Geri! las’ ca veniti voi la redactie! 😀

  • Adrian
    July 25, 2008

    F+ a fost o scoala de presa si pentru copii (pe atunci) ca mine, care visau sa ajunga intr-o zi sa scrie pentru o publicatie similara. Cred ca aveam aproape toata colectia, daca mi se intimpla sa ratez un numar eram fiert de nervi, il savuram cu nesat de la prima pagina pina la ultima rubrica, stringeam posterele… Intr-un fel, e o amintire si pentru mine.

  • Eddie
    July 25, 2008

    Uite dom’le ca mai sint oameni care-si amintesc… 🙂 Bravo Adi!

  • teofil s
    November 17, 2008

    Scuzați că intru în vorbă așa, pe nepusă masă. Eram unul dintre cititori (adolescent) pe atunci. Îmi amintesc că parcă erau printre colboratori și Radu Cosașu sau Traian Ungureanu. Sau greșesc? Parcă așa îmi aminteam și nu știu unde aș putea verifica.

  • Eddie
    November 20, 2008

    Teofil, ai perfecta dreptate: atit maestrul Radu Cosasu cit si TRU (pe atunci la Londra) erau corespondenti Fotbal Plus. Ma bucur ca-ti amintesti! Si ma bucur ca regasesc cititori atit de vechi. 🙂

  • teofil s
    November 20, 2008

    Sincer, mi se pare că așa mi-am dobândit bruma de cunoștințe despre fotbal. În orice caz, așa am învățat cum se poate vorbi despre fotbal, astfel că giumbușlucurile pe care le fac unii dintre cei în vogă azi pe la televiziuni nu reușesc să-mi smulgă aplauze.
    Îmi amintesc de un articol-editorial (parcă) al lui Radu Cosașu, care se chema „Secoșan von Guldenburg”.
    Mondialul din ’94 l-am urmărit în paralel: la TV și Fotbal Plus. Cu siguranță s-a colorat amintirea mea și cu niște nostalgie. Dar chiar erau informații utile, statistici, comentarii care legau fotbalul de viață fără scandaluri. TRU comenta situația lui Manchester care se detașase la foarte multe puncte față de restul plutonului.
    A, și să nu uit de postere. Păcat că hârtia era foarte proastă.

    Că tot ați lucrat pe atunci, să vă întreb: care o fi diferența fundamentală dintre cei care făceau pe vremea aia presă sportivă și cei de azi?

  • Eddie
    November 28, 2008

    E o poveste mai lunga asta cu diferentele dintre cei care faceau presa pe atunci si cei de azi. Poate sint subiectiv cind scriu ca e o diferenta de calitate – unii dintre asa-zisii ziaristi de azi nici nu stiu unde sa puna cratima sau, mai rau, au impresia ca acest cuvint e frate cu cratitza.
    Pe de alta parte, si acum exista citiva ziaristi tineri foarte buni. Oricum, lumea fotbalului s-a schimbat mult – personajele s-au schimbat si s-au nascut monstri. Acum, cind ma gindesc la cei cu care “lucram” atunci – gen Romica Pascu sau Puiu de la Onesti – ei mi se par mici copii, cascadori ai risului fata de rechinii de azi.

  • teofil s
    December 10, 2008

    Înseamnă că nu e doar frustrarea unuia care a crescut și a devenit mai chițibușar. Am îndrăznit la un moment dat (cu nefericitul prilej al incidentului „bricheta”) să scriu pentru uzul propriu și pentru puținii cititori ai blogului personal un text parodic vizavi de jurnalismul sportiv actual. Desigur că nu îi includ aici pe toți, dar atmosfera generală (mai ales a știrilor sportive) mi se pare că abundă în orice altceva decât informație justă și fidelă. Aproape toate titlurile par niște interpretări fanteziste ale realității.
    În fine… nu reușesc să-mi pară bine că s-ar putea chiar să am dreptate.

  • Eddie
    December 11, 2008

    Toti devenim chitibusari cind crestem. Problema e ca desi noi ne pastram realismul, nu reusim sa vedem un plus de calitate in jurnalismul sportiv. In afara citorva – si ei din garda veche – astazi nu se mai urmareste subiectul. Doar stirea virgina si neprihanita, de multe ori imbecila de-a dreptul. Can-can-uri si piste false si-asa mai departe. Asta nu este, din pacate, jurnalism.
    Dar… asta avem, cu asta defilam. Eu am iesit oarecum dezgustat din presa de sport dar pastrez “microbul”, m-as intoarce oricind insa doar la nivel de comentarii.

  • miklos csaba
    February 13, 2009

    Ma numesc Miklos Csaba si in prezent locuiesc in judetul Arad, dar in acea vreme stateam la Brasov, unde de altfel am si acum domiciliul.
    Doresc numai sa spun ca chiar si dupa atata amar de vreme imi lipseste Fotbal Plus si imi pare rau ca nu am pastrat numerele pe care le aveam chiar pe mai multi ani. Dar cu atatea mutari… Consider ca de atunci nu mai exista presa serioasa, documentata sportiva in Romania. ma bucur totusi sa aflu cate ceva despre cei de atunci. Sper ca sa apara totusi candva din nou Fotbal Plus, ziarul de fotbal si nu de senzatie sportiva.

    Cu stima
    Miklos Csaba

    P.S. Sunt intru totul de acord ca Razvan Toma este cel mai bun statistician din fotbalul romanesc.

  • miklos csaba
    February 13, 2009

    datorita publicatiei Fotbal Plus am putut sa procurez cateva carti fotbalistice foarte bune, cum ar fi si Enciclopedia Fotbalului Romanesc, dar si cartea lui Razvan Toma despre loturile principalelor campionate din Europa, care era de folos atunci cand internetul era in stadiul de varsta copilariei. In Fotbal Plus imi placeau in mod deosebit partea de istorica fotbalistica, dar si comentariile profesioniste si obiective cum astazi din pacate nu mai exista.

  • miklos csaba
    February 13, 2009

    as fi dorit sa mai fac rost si de alte carti de acest tip, am putut lua legatura prin domnul Razvan Toma cu Romeo Ionescu, care dupa cate am vazut a editat si alte carti, dar nu stiu cum sa fac rost de ele. Insa m-ar interesa si Anuarele fotbalului romanesc aparute dupa volumul 6. poate ma puteti ajuta

  • Razvan Toma
    February 13, 2009

    Multumesc pentru aprecierile domnului Csaba Miklos. Pentru asemenea cititori am facut noi Fotbal Plus. Din nefericire, mizeria care pe-atunci rodea la radacinile societatii noastre ne-a inghitit prea repede, astfel incat publicatiile de acel gen nu-si mai gasesc locul in fata pseudojurnalisticii de azi. Referitor la Anuarele Fotbalului Romanesc, volumele 8 si 9 mai sunt disponibile la sediul FRF. Pentru detalii, puteti suna la 021-329150. Acum lucram la volumul 10, care o sa apara anul viitor.

  • JAKA_HD
    August 2, 2009

    am acasa peste 80% din numerele fotbal+ , a fost ziarul care m-a maturizat in “”cultura fotbalistica”” placandu-mi foarte mult statisticile despre jucatori si echipe dar , mai ales la sfarsitul fiecarui campionat aveati statisticile fiecarui jucator care a jucat la fiecare echipa de la debut pana la ultimul joc din acel campionat…referitor la ps-ul domnului miklos csaba ca domnul razvan toma fiind cel mai bun statistician al fotbalului romanesc nu sunt de acord delok (argumentele mele sunt scoaterea acelor meciuri din istoria echipei nationale stiti la ce ma refer…)…dupa parerea mea domnul romeo ionescu ar fii cel mai mare..sper sa nu se supere nimeni ,se poate face o legatura gen dobrin- hagi sau maradona-pele…in fine este doar parerea mea…o intrebare domnului razvan toma ,prin intermediul dvs.se poate face comanda de la anuarele fotbalului romanesc(ce volume mai sunt pe stoc,pretul fiecariu exemplar in parte ,voi trimite si banul in avans sa nu fie vreo problema)
    va multumesc

  • Eddie
    August 2, 2009

    salut! o sa vorbesc cu razvan si-ti va raspunde el direct. multumesc.

  • JAKA_HD
    August 2, 2009

    multumesc mult

  • Eddie
    August 4, 2009

    suna te rog la Federatie, la numarul 021-3029150 si vei primi detalii legate de cererea ta.

  • Virgil Gheorghitoiu
    September 27, 2011

    Amintiri, amintiri!

    Am fost si eu pe acolo, in vreo 2 randuri (1992 si ulterior prin 1998-99, impreuna cu Floricel, pe cand eram la GSP), Confirm si eu: un lt fel de presa, o atmosfera degajata, fara ranchiuni marunte, fara ceea ce se numeste azi “concurenta” in presa. Chiar nu concuram cu nimeni, aveam publicul nostru, care ne cumpara, ne scria pe adresa din Moxa, participa la concursuri….

    Cand va vedeti o data pe an? Poate aflu si eu cumva…

    Salutari!

  • Eddie
    October 9, 2011

    Virgil, ne stringe Razvan Toma, de regula prin iunie. O sa-i spun sa te cheme.

  • razvan
    October 13, 2011

    Forza Sportul Studentesc!

  • Dakesis
    November 9, 2011

    Chiar acum cautam sa vad daca mai exista Fotbal + si am dat de blogul dumneavoastra. Ce amintiri frumoase! Cred ca mai exista si acum chioscul de unde cumparam revista. parca aparea joia, daca nu ma insel… Si ce reusite erau posterele acelea din mijloc… Felicitari!

  • Eddie
    November 13, 2011

    ehei, vremuri frumoase, intr-adevar. din toate punctele de vedere…
    multumesc pt aprecieri 🙂

  • ripa gabriel
    July 25, 2012

    de ce nu vre-ti sa repune-ti acest proiect pe tapet,am cumparat o gramada de reviste fotbal plus,avea-ti acea pagina ptr tineri,care tineau corespondenta cu ziarul dumneavoastra…imi placea fotbal plus ptr acele postere,am avut o adevarata colectie,si sincer nu stiu daca o mai am,ca-ci mama a facut curat si sper poate nu mi le-a aruncat…haide-ti sa repornim revista asta,fiecare cu ce are,sa reanviem povestea fotbal plus,acum e si facebook-ul,e alta tehnologie,cine stie,poate reusim…va salut si va respect,si totodata va multumesc ptr acele timpuri

  • Ravasz Sándor
    December 25, 2012

    Am păstrat ani de zile colecţia Fotbal Plus, strânsă în anii studenţiei. Era într-adevăr o revistă excelentă.

  • cristi
    February 1, 2013

    cum reusesc sa iau legatura cu Razvan Toma…vreau sa vorbesc ceva cu el…o adresa de mail sau un nr de telefon , daca se poate…

  • robert targovishte
    May 30, 2013

    am toata colectia fotbal plus de la nr 1 pâna la a doua desființare…..a reprezentat copilaria și adolescenta mea…din motive pur economice vr s-o vând. 0724371182

  • vlad claudiu
    August 4, 2013

    inca mai caut sa imi completez colectia. tin minte ca de la o saptamana la alta citeam ziarul de cel puyin 10 ori din “scoarta-n scoarta”. am fost tare mahnit cand am aflat ca ziarul nu se va mai edita, aceasta adevarata cultura fostbalistica si adevar in acelasi timp.
    Reaparitia acestei reviste nu mai este posibila?
    PS: imi lipsesc f mult statisticile lui Razvan Toma

  • Eddie
    August 4, 2013

    Claudiu, multumesc pt cuvintele frumoase. Si pentru noi toti care am lucrat acolo, F+ a insemnat foarte mult. Din pacate, unii au trecut in nefiinta – Eugen Petrescu, Dorel si Eugenia Ioan, Cristi Lazar, directorul Albulescu. Le pastram o vie amintire.
    De fiecare data ma gandesc cu cat profesionism era realizat acel saptamanal si cat de mult difera lucrurile fata de ce se intampla in ziua de azi. Dar… mergem inainte! 🙂
    E greu sa se reia editarea lui. Razvan a incercat intr-o vreme, insa fara o finantare puternica e greu. Poate, cine stie, in viitorul nu foarte departat.

  • ovidiu26
    October 15, 2013

    pe langa aceasta publicatie superba s-a desfiintat si emisiunea Replay. se vede ca treburile serioase, care cer un anumit grad de inteligenta nu rezista pentru ca nu au multi cititori/vizualizatori.
    imi pare rau dupa ambele.
    sper sa renasca din propria cenusa…

  • Eu Cfr 1909 1907
    January 1, 2014

    Eu încă aștept o revenire a ceea ce a fost FOTBAL plus chiar dacă ajungeam mai târziu la chioșc și nu mai apucam sa l mai cumpăr Acum toată presa(scuze Vadim Vajeu) a ajuns ”Otevista cu senzațional ….. se întâmplă acum dar mai ales cu știrile doar de la o anumita echipa de fotbal care joaca singura adică celelalte 17 NU EXISTA ?

  • Dan Motoran
    February 22, 2014

    Felicitari celor care au facut Fotbal Plus. Am aproape intreaga colectie. De la disparitia ei, presa sportiva nu mai e cea fost. Mi-as dori sa mai revad pe tarabe aceasta publicatie. As cumpara-o negresit.

  • cristi
    March 23, 2014

    am mai gasit pe acasa decat vreo 2 numere din fotbal plus si mi-a trezit nostalgii…il cumparam saptamanal..am vazut ca un vechi colaborator al acestei reviste , Octavian Stancioiu , cel care a lansat ” regele fotbal” de la Timisoara a scos o revista lunara care se numeste ”ripensia sport magazin”..

  • andrei
    May 13, 2014

    Buna ziua,

    Ati pomenit in articol de Stavar Tiberiu….mi-a fost coleg in liceu. Am incercat sa il caut dar fara rezultate. Imi puteti da un reper unde sau cum poate fi gasit ?

    Multumesc!

  • Eddie
    June 12, 2014

    Din pacate nu mai stiu nimic de el in ultima vreme. Acum cativa ani era in Anglia, unde se stabilise.

  • andrei
    June 30, 2014

    Multumesc pentru raspuns.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *