Lipsa de răbdare. Sau de caracter. Monday 01 September, 2008

În fotbalul nostru nu există răbdare nici cât are musca să zboare spre moţul rahatului. După ce a adus eventul pentru o echipă care acum 3 ani aproape că nu exista, în ciuda istoriei de 100 de ani, Ioan Andone e demis de la CFR Cluj. Două înfrângeri, un egal şi gata. Out! Nu mai avem nevoie de tine pentru că echipa joacă “din ce în ce mai prost”.

Puneţi-vă în locul lui Ando! A antrena în Champions League e visul oricui. Mai ales a unui antrenor care a făcut echipă dintr-o trupă de mercenari şi a reuşit (chiar dacă, uneori, cu ajutorul “butoanelor” conducătorilor) să sufle titlul granzilor de pe Dâmboviţa. Nu înţeleg ce vrea Paszkany! Probabil mizează pe efectul “şocului schimbării. Numai că asta faci într-o situaţie ce se apropie de disperare, nu atunci când nimic nu e pierdut într-un campionat în care oricum toată lumea şchioapătă, mai mult sau mai puţin.

Îl aud acum pe Vochin la televizor vorbind despre declaraţiile făcute de Dorsin, fostul jucător al CFR-ului, întors în Norvegia după o experienţă nefericită în Gruia. El le spune scandinavilor că la Cluj atmosfera era irespirabilă, că vestiarul era ţăndări şi că antrenorul era supus unor presiuni imense din partea conducătorilor şi a unor jucători exponenţiali (care or fi aceia, în afară de Trică?).  Fără a-l crede neapărat pe Dorsin, care a venit la CFR ca un pom lăudat ce s-a dovedit a fi plin de poame stricate, fum fără foc nu iese niciodată. Probabil că nu era, şi nu este, linişte în paradis. Însă gustul pe care o lasă această demitere este amar. Dacă CFR nu era până acum altceva decât o echipă iubită de o mână de suporteri de cartier, atunci cu siguranţă că de-acum înainte nu va fi cu o treaptă mai sus. Ci dimpotrivă.

P.S. În spiritul “onest” al fotbalului din România, parcă văd că o înfrângere a lui Dinamo la Vaslui se va lăsa cu demiterea lui Rednic şi înlocuirea lui cu… ghici cine?!

5 Comments


Trackbacks and Pingbacks

Leave a Comment


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>