Ce mai citesc bărbaţii Wednesday 24 September, 2008

fhm.jpgABC Consumer Magazine (Audit Bureau of Circulation) a dat publicităţii datele ultimului “BRAT” din Marea Britanie. Mai pe înţelesul tuturor, vedem cum au stat cu tirajele revistele din Insulă în prima jumătate a anului 2008 (comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut). Rezultatele sunt interesante şi, citind printre cifre, se pot vedea “tendinţele” din zona glossy, pe segmentul masculin.

Cea mai spectaculoasă creştere a avut-o BBC Focus (14,1 %), o revistă de ştiinţă şi tehnologie care poartă amprenta (şi totodată, garanţia) BBC. Nu este însă o creştere spectaculoasă în privinţa tirajului – doar 8.647, la un total de 70.120. Ea este urmată de Esquire (8,6%), care ajunge la un tiraj de 58.136 şi de GQ, care înregistrează un plus de 1,7%. În rest, publicaţiile dinUK au parte de stagnări sau scăderi, unele de-a dreptul vertiginoase, ca în cazul Maxim, care s-a dus în jos cu mai bine de 64.000 de exemplare, transpuse într-un procent neverosimil: minus 59,6%.

Dacă extragem din tabelul ABC săptămânalele gen Nuts sau Zoo precum şi publicaţiile de nişă (BBC Focus, Sport etc) rămânem cu un clasament ferm al glossy-urilor care caută să-şi împartă supremaţia pe teritoriu britanic. Şi clasamentul ar sta cam aşa:

1. FHM – 280.392

2. Men’s Health – 245.212

3. GQ – 130.008

4. Loaded – 95.371

5. Esquire – 58.136

6. Maxim – 43.542

7. Arena – 30.896

În România nu ne putem raporta la acelaşi interval deoarece, conform BRAT, Playboy şi Maxim nu au depus încă declaraţiile pentru prima jumătate a anului. Putem  face însă media pe tot anul 2007, cifrele fiind următoarele:

Numele publicatiei Tiraj brut Total Vanzari Sursa
FHM 33500 20164 declaratie de difuzare
Maxim 20900 8162 certificat de audit
Men`s Health 22808 11466 declaratie de difuzare
Playboy 31201 16312 certificat de audit

Nu scriu acest post ca să laud neapărat FHM şi poziţia lui de lider de piaţă pe segmentul masculin atât în UK cât şi în România ci mai ales ca să remarc faptul că bărbaţii încep să fie din ce în ce mai puţin interesaţi de publicaţiile care li se adresează. Faptul că ei migrează spre net nu mai e o noutate, după cum nu e o noutate faptul că acolo se va da războiul în viitorul apropiat. Întrebarea este ce se va întâmpla, în acelaşi viitor apropiat, cu publicaţiile tipărite? Trecerea exclusivă pe net nu pare o soluţie 100% viabilă în condiţiile în care spiritul de colecţionar rămâne intact pentru unele (suficient de multe) persoane. Va deveni în curând “print”-ul o anexă a “net”-ului? Pare o întrebare hamletiană.

There are no comments yet, add one below.

Leave a Comment


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>