Se întreba Giovanni Becali acum o vreme ce se va întâmpla când Dinamo va începe să joace bine, din moment ce când joacă prost e pe primul loc. Meciul cu FC Timişoara i-a dat răspunsul impresarului. A fost primul meci al lui Dinamo din acest sezon când echipa a arătat că ştie să joace fotbal. Şi, culmea, în condiţiile absenţei a nu mai puţin de cinci posibili titulari: Bratu, Niculae, Pulhac, Julio Cesar, Zicu.
Dacă rezultatul – dar mai ales jocul – de la Timişoara vor rămâne izolate vom afla cu proxima ocazie: în weekend, când dinamoviştii au “şansa” să se urzice cu echipa lui Dan Petrescu. Dar odată trecut şi acest hop, se va putea spune că Dinamo a fost cea mai inteligentă echipă a turului. O inteligenţă împletită cu deseori cu noroc şi glazurată cu preţiosul element numit Lobonţ. O inteligenţă care naşte multe invidii şi care confirmă multe dintre proverbele fotbalului – unul dintre acestea, că un titlu se câştigă bătând echipele mici.
Rednic exultă şi râde pe sub mustăţi. La loje, Turcu, Borcea şi cu Badea, bat cuba pe ascuns, aşteptând un nou moment pentru a se certa cu gesturi largi şi declaraţii incendiare. Scandalurile alb-roşii sunt combustibil pentru motorul echipei. Ce reuşeşte pe plan intern Dinamo e născut din scandaluri. Ce nu reuşeşte în Europa – îşi are sorgintea în coeziunea conducătorilor care speră de fiecare dată că “a venit momentul”. Mă întreb însă, cum ar fi dacă lucrurile ar sta invers. Poate că “a sosit momentul” şi pentru asta.
