Fotbal şi Pronto
Fiecare meci cât de cât important al naţionalei se transformă instant în “meciul unei naţiuni”, “partida capitală a unei generaţii”, “ultima şansă a lui Mutu şi Chivu”. România încă trăieşte din golul lui Hagi împotriva Columbiei. Facem ce facem şi ne raportăm la o perioadă peste care nu vrem să lăsăm nici un fir de praf să se aştearnă. Luăm o doză de Pronto, pulverizăm peste Gică, Răducioiu, Petrescu, Ilie, apoi comparăm suprafaţa lucioasă de acum 15 ani cu grunjurile de azi. Şi apoi bocim.
Din teren, Mutu, Chivu sau Bănel nu trimit aceleaşi semnale. Sigur, ei dau întotdeauna totul. Tot ce pot. Ar vrea şi ei ca peste încă 15 ani cineva să-i dea cu Pronto. Să se raporteze la mulţimile pe care le-au scos pe străzi. Să fie încadraţi în metalul valoros al unei generaţii. Cu toţii câştigă mai bine decât o făceau predecesorii lor. Fotbalul s-a schimbat, zerourile s-au înmulţit pe contracte. Până la urmă, pălăria e mai aproape ca papagalul de pe gard. Acum 15 ani liderii naţionalei jucau la Barcelona, Chelsea, Milan. În zilele noastre abia dacă te poţi lăuda cu un Inter şi-o Fiorentină, după care urmează un gol imens. Nimeni în Anglia, campionatul care aprinde lumina în fotbalul mare. Nimeni în Spania (Contra e o relicvă), acolo unde se joacă pe ritm de flamenco. Terek Groznîi a devenit nume de alint când vorbeşti despre stranieri. Mama Rusie ne iubeşte fotbaliştii mai abitir ca oricând. Pentru că alţii nu prea au de ce.
Contează mai puţin câte puncte vom lua din dubla cu Serbia şi Austria. Obiectiv privind peste clasament, avem mai puţine şanse de calificare decât Lituania. Africa de Sud pare mai departe ca Luna. Nu mai producem talente, importăm mult şi prost, ne certăm ca orbii, ne dăm rotunzi ca mieii de Paşte. Îl venerăm pe Max Nicu până la prima pasă proastă, după care îl vom uita. Într-un cuvânt, agonizăm. Cu sticla de Pronto într-o mână şi cu Mutu în cealaltă.
Popularity: 1% [?]
No related posts.
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.
Leave your response!