Mişu zice că nu-i place sushi. Că pe el să nu-l luăm, fiindcă a mâncat el cândva la nuşce conferinţă de presă şi nu i-a plăcut. “Lasă mă, vino, poate au şi nişte ceafă de porc”. Ceafă de porc la restaurant japonez specializat în sushi, mai greu. Nici măcar porcii japonezi nu s-ar lăsa tăiaţi ca să ajungă alături de duşmanii lor de moarte, peştii. Dar pe Mişu îl poţi păcăli uşor: până la urmă, măcar o amărâtă de ciorbă or avea să-i pună în farfurie.

Am fost cu toţii să ne în… sushim. În centrul vechi (da, ăla despre care ai zice că e ruină romană), mai exact pe strada Stavropoleos, mai sus de Carul cu Bere, s-a deschis un restaurant de sushi. Se numeşte Sushi ko iar patronul, Mario, e… libanez. Asta nu înseamnă că acolo vei putea mânca sushi cu mutabal. Sushi ko e o reţea internaţională de restaurante japoneze iar omul a luat franşiza şi l-a plasat în buricul Bucureştiului. Localul, abia deschis, arată bine şi are o eleganţă care-l face popular şi nu neapărat magnet de fiţe poponeţ-iste.

Am deschis cu bere Sapporo urmată de o supă Miso, cu ceva alge şi tofu prin ea, pe care am îngurgitat-o cu îngăduinţa pescarului care-şi devorează pisica. De foame. Mişu părea încântat: a hăpăit-o pe toată şi aştepta resemnat urmarea, cu ochii la meniul în care îi făcea cu ochii un anume Futomaki. Platoul ce a urmat a fost devastator: 77 de bucăţele de sushi şi sashimi, frumos aliniate pe un pod autentic denumit Ko Bridge. Ca să fiu mai specific, pentru cunoscători: 14 somon, 8 ton, 5 crab (aştia-s sashimi – pronunţă repede şi fără greşeală dacă poţi!), apoi: 3 avocado, 6 castravete, 3 ton, 3 clasic Futo (futo băăăă!) (ăştia-s maki), lângă 6 crispy somon, 6 crazy California, 3 California (ăştia-s ura maki) şi, în fine, clasicii sushi: 8 somon, 6 crab, 6 creveţi. Faceţi voi adunarea şi dacă vă ies 77 e de bine. Oricum, noi eram 7 şi toate s-au dus în vreo 10 minute. Ah, uitam de celebra pastă eXXXtra picantă wasabi şi de mult mai blajinul sos de soia.

După ce podul Ko a fost bombardat în totalitate, lui Mişu i-a revenit culoarea în ochi. Nu că n-ar fi mâncat – el singur – vreo 94 de bucăţele din cele 77, urmate de treişpe Sapporo-uri de degresare, dar omul părea că şi-a găsit scopul în viaţă: “Da’ Futomaki ăla cum o fi?”. Cert este că după o binemeritată pauză a urmat un nou “platouaş”. Cald, de data asta. De la pod am trecut aşadar la ditamai barca pe care se odihneau, frumos aranjate, o mulţime de alte “animale” cu nume de desene manga: somon teriaki, pui şi creveţi yakitori, tempura de creveţi, rulouri de somon umplute cu caşcaval, orez şi naiba mai ţine minte ce. Dacă primul platou a fost ravisant, ăsta a fost de-a dreptul mirobolant. Dacă mergeţi la Sushi ko (şi vă recomand să o faceţi!) nu ocoliţi creveţii yakitori. Orice-ar fi. Adică mai bine renunţaţi la Futomaki dar la Yakitori să nu vă treacă prin cap s-o faceţi!

Văzându-ne cu burţile în sus ca nişte gândaci de Kafka, Mario s-a gândit că ar fi bine să ne întoarcă la loc, pregătindu-ne un desert special, sweet maki: un orez cu banană şi ciocolată topită. Adică un deliciu, care l-a ucis complet pe Mişu, cel care avea să spună, într-un final, după încă o bere şi o cola, că s-a îndrăgostit definitiv de sushi şi că nu vrea să mai vadă în viaţa lui cefe. De porc sau de bulgari.

Una peste alta, mâncarea la Sushi ko e remarcabil de bună (apropo, chef-ul e chiar japonez!). Preţurile sunt din zona restaurantelor japoneze de la noi, adică măricele. Nu foarte mari, însă, adică o dată-de două ori pe an îţi poţi permite să-i propui iubitei, într-un moment de maximă plictiseală (sau dimpotrivă) ceva de genul “Hai să te fac un futomaki!” (palma de după e inclusă).Şi asta cu toate că, odată cu plecarea în noapte,  întrebarea persista pe buzele tuturor, dar mai ales pe ale lui Mişu: “da’ Futomaki ăla cum o fi?”. Vedem data viitoare, parol!