Dacă galeza Duffy a însemnat fantastica descoperire recentă a britanicilor în materie de muzică, Gig Wigmore ar trebui să fie extraordinara “invenţie” a neo-zeelandezilor în aceeaşi zonă. La fel de blondă (dar nu la fel de “păpuşoasă” ci mult mai rebelă), Gin s-a născut în Auckland dar când avea 16 ani bântuia prin Argentina, ţară în care a lovit-o moartea tatălui ei. Motiv pentru care i-a dedicat o piesă, Hallelujah, ce a adus-o în prim-planul mass-mediei şi care a câştigat premiul International Songwrite Competition, în 2004. A urmat Under My Skin, o altă melodie de succes, şi o oarecare lansare în lumea bună a muzicii.
Era însă nevoie de un album. Se numeşte Holy Smoke, e proaspăt apărut şi conţine câteva piese care cu siguranţă vor clătina tronul pe care Duffy s-a aşezat ca o regină a pop-ului. Gin intră în aceeaşi zonă cu accente retro dar nu rămâne cu orice preţ acolo ci navighează cu graţie spre rock sau spre folk, după cum o îndeamnă inspiraţia. Deşi Oh My (mai jos) este piesa aflată în promovare, vă asigur că nu aceasta e cea mai tare. Avântata şi dramatica Hey Ho, liniştita New Revolution dar şi jucăuşa Don’t Stop sunt perle bune de învârtit într-un cd/mp3 player până la următorul album al super-neo-zeelandezei.
