Am zis-o de acum vreo zece ani: cel mai bun mijloc pentru o enervare rapidă este un meci de handbal în care este implicată o echipă românească. În handbal, românii au frustrarea istoriei: la fete şi, mai ales, la băieţi, am fost campioni mondiali, am câştigat cupe şi meciuri mari, am avut handbalişti şi handbaliste de geniu. Când aceştia au dispărut, încet-încet, după 1992, ne-am acoperit de frustrare. Ne-au învins echipe pe care noi le-nvăţaserăm handbal. Au urmat zeci de meciuri, la mondiale sau europene, în care pierdeam când ne era lumea mai dragă. Şi ne-am obişnuit cu ”nervul de handbal”.
Acest fenomen se manifestă în felul următor: prima repriză nu contează. Poţi să nu te uiţi: că avem şapte goluri avans sau că suntem conduşi cu cinci, rezultatul e acelaşi: în repriza a doua fie egalăm având 7-8 minute fabuloase, după care ne culcăm pe ureche, cu tot cu Eustache şi pierdem demn, fie cădem psihic exact când nu trebuie şi pierdem la un gol. Există o repetabilitate malefică a acestui fenomen legat de handbalul românesc. De aceea, de cele mai multe ori, nu mă mai uit la partidele de handbal. Fiindcă nu vreau să mă enervez. La Mondialele anterioare nervii au purtat un nume poetic: Nechita. Preferata lui Tadici, extremă dreapta (prezentă şi acum, în China, dar ceva mai rezervă) avea două opţiuni: să fie invizibilă pe atac poziţional sau să rateze lamentabil pe contraatac. Mondialele din China nu au scos la iveală o nouă Nechita (exista, oricum, cea clasică) dar au repus în drepturi ”nervul de handbal”, cu spot ad-hoc pe numita Tivadar. La meciul cu Spania, dorind să economisesc un rudotel, am deschis televizorul în minutul 56. Marcase Neagu şi aveam două goluri avans când, pac!, Tivadar comite un fault inutil şi e eliminată două minute. Minutul 58 – înscrie Spania. Minutul 59 – înscrie Spania. Minutul 60 – înscrie Amariei. În visele ei, fiindcă arbitrul anulează golul (întotdeauna există un arbitru care anulează goluri şi niciodată nu luăm asta în calcul). Ultima secundă a minutului 60 – înscrie Spania. Câştigă la un gol şi trimite România în afara semifinalelor. Batem pe toată lumea, mai puţin pe cine trebuie.
4 minute. Pentru stabilitate psihică sportivă recomand privitul la meciurile de handbal (importante) doar în reluare, cu rezultatul cunoscut.
