Concert Elton John, la București, în iunie 2010 Saturday 19 December, 2009

Elton_John2010 se anunță un an plin de evenimente muzicale. Dacă nici de această dată nu vom putea spera la un concert U2 sau Robbie Williams (preferăm să spunem că există minuni) sunt însă alte motive de bucurie. Elton John revine la București pentru un concert de excepție, care va face parte din turneul său mondial, World Tour 2010. Evenimentul va avea loc în Piața Constituției, sâmbătă, 5 iunie, ora 20.00. Mai jos, comunicatul oficial și prețurile biletelor.

Intr-o carieră de aproape cinci decenii, artistul britanic Elton John, ridicat la rang de Cavaler de Maiestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a reusit sa vanda peste 450 de milioane de albume in toata lumea si a avut peste 50 de hituri de TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cantareti ai tuturor timpurilor.

Sir Elton John & Band – World Tour 2010, unul dintre cele mai mari turnee ale anului viitor, este o super productie prezentata de Multimedia si ICO Concerts.

Concertul din Romania este organizat de Modus cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti si Antena 1.

Biletele vor fi puse in vanzare incepand din 19 decembrie 2009, prin Eventim: online pe www.eventim.ro, in magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librariile Humanitas si librariile Carturesti din toata tara.

Locurile sunt exclusiv rezervate pe scaune.

Preturi si categorii bilete:

VIP – Champagne Golden Ticket – 650 lei; Categoria I – 350 lei; Categoria II – 280 lei; Categoria III – 220 lei; Categoria IV – 150 lei; Categoria V – 100 lei; Categoria VI – 90 lei

Contact:

PR Director – Maria Andrei

office@maria-andrei.ro

tel: 0720 385 392

2 Comments

  • July says:

    Buna ziua,
    va rog sa imi oferiti mai multe detalii despre biletele din Categoria I – 350 lei si Categoria II – 280 lei (diferente de pozitionare/amplasare).

  • Vivi says:

    buna,

    sper ca ai gasit pana acum toate detaliile referitoare la bilete,si le-ai si achizitionat, eu mi-am luat la vip, niste locuri fff bune si astept sa treaca mai repede timpul sa vina concertul!
    asa ca…
    DISTRACTIE PLACUTA!!!


Trackbacks and Pingbacks

Leave a Comment


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>