Ed's Interviews

Vorbele bine ticluite ale unor meseriaşi care au avut bunăvoinţa să răspundă la întrebări concupiscente.

Ed's Jokes

În care nu se vorbeste doar despre blonde ci şi despre brunete, roşcate sau domnul pe nume Bulă.

Ed's Mobile

Despre ce telefon mobil să-ţi cumperi, trăind fericitul sentiment că nu ţi-ai luat doar un telefon mobil.

Ed's Movies

Dacă vrei să vezi un film dar nu ştii de unde să-l apuci, apucă-l de aici! Cu promisiunea că nu vei afla finalul.

Ed's Travel

Lumea e atât de frumoasă încât merită să o străbaţi fie şi prin prisma acestei categorii. Atenţie: conţine şi filme!

Home » Ed's Music

Poveştile melodiilor: Smells Like Teen Spirit – Nirvana

Submitted by Eddie on Thursday, 7 January 2010No Comment

Smells_Like_Teen_SpiritProbabil că, dacă nu şi-ar fi luat concediu permanent pentru a vizita Cerurile, Kurt Cobain ar fi fost astăzi un zeu în viaţă al celor care s-au desprins la începutul anilor 90 de rock pentru a lua calea grunge-ului zămislit de chitarele celor de la Nirvana şi Pearl Jam. Fiindcă a ales despărţirea bruscă de realitate, Cobain a lăsat în urmă nu doar o văduvă şleampătă şi o legendă care-l transformă în zeu mort ci şi câteva melodii care au intrat în istoria do-re-mi-ului. Una dintre ele, poate cea mai bună, este Smells Like Teen Spirit.

Melodia a fost scrisă de Cobain, Krist Novoselic şi Dave Grohl şi este prima piesă de pe cel de-al doilea album al trupei, Nevermind, apărut în 1991. Succesul piesei a venit instant, surprinzându-i până şi pe autorii ei. Ea a fost privită drept un imn al copiilor apatici ai Generaţiei X (perioada de două decenii, după 1961, ce a urmat celei de boom în privinţa natalităţii americane). Şi cum odată ce a ajuns “imn”, o piesă intră definitiv în conştiinţa maselor, peste Ocean sunt mulţi care definesc şi astăzi Smells Like Teen Spirit drept cea mai bună piesă rock a tuturor timpurilor. Dealtfel, ea a fost prima melodie de rock alternativ care a avut un succes atât de mare.

Kurt Cobain, care este autorul principal al piesei, a declarat în 1994 că a dorit să compună o melodie în stil The Pixies, care să detroneze succesul acestei trupe. Titlul a venit dinspre o prietenă de-a lui Cobain, Kathleen Hanna, vocalista trupei punk Bikini Kill, care-i scrisese cu spray, pe peretele dormitorului, “Kurt smells like teen spirit”. Cum cei doi tocmai avuseseră o discuţie despre anarhism şi alte asemenea punkisme, Cobain a interpretat mesajul ca având un îndemn revoluţionar. În realitate, Hanna nu a vrut să spună nimic altceva decât că amicul ei miroase ca deodorantul Teen Spirit, cel pe care îl folosea Tobi Vail, iubita lui din acea perioadă. La câteva luni de la lansarea single-ului, Kurt a spus că habar n-avea de faptul că Teen Spirit era o marcă de deodorant.

Un mare succes a avut nu doar piesa ci şi videoclipul ei. Regizat de Samuel Bayer, care se afla la prima producţie de acest gen şi care a crezut că a fost ales fiindcă membrii trupei ştiau că vor avea un clip deloc “corporatist”, în spiritul genului de muzică pe care-l abordau. Ideea pleacă de la un concert rock care începe normal dar se sfârşeşte în anarhism şi revoltă. Bayer s-a inspirat din filmul lui Jonathan Kaplan, Over The Edge (1979) dar şi din Rock’n Roll High School, al celor de la Ramones. Fazele de haos din final, în care elevii se dezlănţuie şi distrug scena şi instrumentele trupei, au avut chiar un suport real: sătui şi obosiţi de faptul că trebuiau să reia la nesfârşit unele scene, câţiva puşti s-au revoltat de-a binelea şi i-au adresat câteva dulci “fuck you”-uri lui Cobain şi celorlalţi componenţi, exhibându-şi furia. Oricum, Kurt a fost nemulţumit de finalul clipului şi l-a reeditat el însuşi, adăugând câteva prim-planuri cu chipul lui. Tipele care fac pe majoretele erau dansatoare de striptease şi asta în ciuda faptului că solistul trupei şi-ar fi dorit ca ele să fie grase şi deloc atractive. La început MTV a refuzat difuzarea videoclipului dar în final directorii şi-au dat acordul şi acesta a intrat într-un “heavy rotation” din care cu greu a putut fi scos, datorită succesului imens la public.

Versul “Here we are now, entertain us” era replica favorită a lui Cobain, atunci când îşi făcea apariţia la o petrecere. Ciudat este că Nirvana nu a cântat piesa la ultimele concerte pe care le-a susţinut înainte de moartea lui Kurt. Printre cei care au făcut nirvanacover-uri după Smells Like… au fost Tori Amos, Patty Smith şi, desigur, Weird Al Jankovic, cu amuzanta lui versiune Smells Like Nirvana. Aşa cum spuneam, piesa face parte de pe albumul Nevermind, care a rămas în memoria tuturor şi graţie copertei pe care un bebeluş se scufundă în apă cu mânuţele întinse după o bancnotă de un dolar. Ideea le-a venit lui Cobain şi Novoselic după ce au văzut un documentar despre naşterea în apă. Aşa că au angajat un fotograf care să-l pozeze pe micuţul Spencer Elden, în vârstă de numai patru luni. Părinţii acestuia au primit la acea vreme 1000 de dolari. Azi, Elden este artist şi spune că faptul că i se vede micuţul penis în acea fotografie îl face să se simtă precum cel mai mare star porno.

Smells Like Teen Spirit

Album: Nevermind (1991)

Poziţie atinsă în Top USA: 6

Poziţie atinsă în Top UK: 7

Vezi videoclipul piesei:

Versuri:

Load up on guns and bring your friends
It’s fun to lose and to pretend
She’s over bored and self assured
And all I know are dirty words

Hello, hello, hello, how low? (x3)
Hello, hello, hello!

With the lights out, it’s less dangerous
Here we are now, entertain us
I feel stupid and contagious
Here we are now, entertain us
A mulatto
An albino
A mosquito
My libido
Yay! (x3)

I’m worse at what I do best
And for this gift I feel blessed
Our little group has always been
And always will until the end

Hello, hello, hello, how low? (x3)
Hello, hello, hello!

With the lights out, it’s less dangerous
Here we are now, entertain us
I feel stupid and contagious
Here we are now, entertain us
A mulatto
An albino
A mosquito
My libido
Yay! (x3)

And I forget just why I taste
Oh yeah, I guess it makes me smile
I found it hard, it’s hard to find
Oh well, whatever, nevermind

Hello, hello, hello, how low? (x3)
Hello, hello, hello!

With the lights out, it’s less dangerous
Here we are now, entertain us
I feel stupid and contagious
Here we are now, entertain us
A mulatto
An albino
A mosquito
My libido

A denial!

VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 0 (from 0 votes)

Popularity: 5% [?]

Related posts:

  1. Poveştile melodiilor: Hotel California – Eagles Una dintre cele mai cunoscute piese din istoria rock-ului, plasată...
  2. Poveştile melodiilor: Thriller – Michael Jackson Dacă te gândeşti la Michael Jackson, varianta neagră, pleci întotdeauna...
  3. Poveştile melodiilor: With or without you – U2 The Joshua Tree (1987) a fost, probabil, albumul cu care...
  4. Poveştile melodiilor: Wish you were here – Pink Floyd La sfârşitul anului 1967, Syd Barrett, membru fondator al legendarei...
  5. Poveştile melodiilor: Yesterday – Beatles Chiar dacă istoria Beatles a început cu Love Me Do,...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.