Prince și-a lansat vara asta al țâșpemiilea album din carieră (în fapt, al 33-lea). Se numește 20TEN și e destul de drăguț, un ”prince” back to roots, fără să dea, totuși, pe dinafară de entuziasm. Prince e, oricum, un tip mișto. Și nu pentru că i-a tras-o lui Kim Basinger secolul trecut, nu pentru că e mai mic și mai negru decât Boc, nu pentru că la un moment dat a luat-o razna și și-a schimbat numele într-un semn ci pentru că are extraordinarul dar de a face muzică de calitate.
Partea haioasă legată de albumul 20TEN este că Prince a ales să-l distribuie gratuit, împreună cu cotidianul Daily Mirror (în UK), cu revista Rolling Stone (în Germania), cu Courrier International (în Franța) ș.a.m.d. Juma-de-chiflă a acordat chiar și primul interviu din ultimii zece ani, unui reporter de la Daily Mirror. Numai că a pus niște condiții: reporterul nu a avut voie să vină la interviu cu vreun reportofon, cameră video, telefon mobil sau orice altă sculă care ar fi inclus un microfon. Freaky? Probabil. Dar partea cea mai importantă urma să vină. Peter Willis l-a întrebat de ce a ținut să-și distribuie albumul exclusiv ca insert în ziar? Iar Prince, primul artist care i-a avertizat pe cei de la YouTube să retragă toate melodiile lui de pe site (caută-l acolo și nu-l vei găsi!), a răspuns nonșalant: ”Pentru că era internetului a apus. Nu văd de ce ar trebui să-mi distribui muzica prin iTunes sau prin altă rețea de acest gen. Nu mă plătesc în avans dar sunt foarte supărați pentru că nu vor avea albumul. Internetul e ca MTV-ul. La un moment dat era pe val și, dintr-o dată, a devenit desuet. Și, oricum, toate aceste computere și gadgeturi nu sunt bune de nimic. Nu fac decât să-ți umple capul de numere care dăunează”.
Halucinant. Prince are 52 de ani. Știe să cânte la 27 de instrumente. E unul dintre cei mai mari chitariști și muzicieni ai lumii. Și are ”curajul” să arunce era digitală la gunoi, de parcă ar spăla o mizerie cu mopul. Nu sunt sigur cum s-ar putea numi asta. Dar sunt sigur că, dacă i-ar citi interviul, Moga și-ar face cruce cu piciorul.
P.S.: Ar mai fi de spus, poate, că odată cu lansarea noului album, fostul Symbol și-a închis site-ul lotusflow3r.com. Pam-pam.
polimedia.us/fain/
September 29, 2010Eddie-s — Jurnal tech- Ziua 19- Prince…
Si Prince distribuie albume cu Libertatea lor….