Aceasta ultima zi de ProSport pe print e o infrangere. Asa cum L’Equipe sau Gazzetta Dello Sport au reusit sa ramana in viata si sa aiba in continuare niste editii minunate pe hartie, indiferent de comparatii, de proportii sau de comparatia proportiilor, cred ca Romania poate “suporta” in continuare un ziar de sport pe hartie. In anumite conditii, normale pana acum o vreme.
Altfel, stiu: nu ies cifrele. De cativa ani, cifrele teroriste se incapataneaza sa mai “iasa” si arunca printul intr-un carusel (sin)ucigas. Noi, cei din interior, stim cu totii de ce. Dar omul care cumpara zi de zi ziarul de la chiosc nu stie. Nu stie ca retelele de distributie nu difuzeaza, nu platesc si dau tepe de milioane. Nu stie ca daca nu difuzezi, nu vinzi. Daca nu vinzi, nu esti credibil pentru advertiseri. Iar daca nu vinzi si nu ai publicitate, nu ai cum sa traiesti. Si ajungi bolnav, pe patul de spital, cu branula in vena si speranta ca vei supravietui fiindca exista minunea numita online si supranumita nou model de business. Si care are intotdeauna de oferit o luminita, undeva la capatul unui tunel. Cu compromisul ca tunelul din care abia ai iesit, dupa o viata de glorie, te va trimite intr-un ocean urias in care toata lumea mananca supa zilei.
Ma vor injura multi promoteri ai presei digitale, dar nu cred ca un brand puternic si de traditie (atentie, nu unul nou!) poate rezista exclusiv pe online fara sa-si transforme ADN-ul si valorile de la care a pornit si cu care a facut cariera. Cel putin, nu deocamdata. Ne grabim sa punem miza exclusiv pe online fiindca nu ies cifrele si tasneste sangele din xls-uri. Toate cele nshpe motive care fac ca astazi ProSportul sa-si inceteze viata pe print au acoperire doar in faptul ca exista alternativa mai curata, mai usoara, (mult) mai ietfina, (mult) mai copy-paste-iva, (mult) mai diluata, (mult) mai superficiala numita online. Si care, in oarecare masura, panseaza si xls-urile, daca e folosita inteligent.
Intamplator, am citit zilele trecute un numar din Gazzetta dello Sport, dupa aproape doi ani. Continua sa fie un ziar fantastic. Un ziar de analiza sportiva, de substanta, de informatie, un ziar cu o grafica placuta, care nu se schimba la fiecare adiere de vant, un ziar cu comentarii, interviuri, dezbateri. Un ziar care s-a adaptat vremurilor si care si-a inventat inclusiv sectiuni pentru cei care vroiau altceva (de pilda, femei). Dar care nu-si reneaga istoria si care nu-si schimba hartia roz pentru nici un studiu de piata care sa spuna ca rozul nu (mai) vinde. Sunt sigur ca sistemul de distributie din Italia functioneaza. La fel de bine insa, functioneaza si alte sisteme care fac ca oamenii sa mearga la chiosc si sa cumpere un ziar pe care sa-l savureze la cafea, dupa cum, cateva ore mai tarziu, sa intre pe pagina de net a Gazzettei si sa parcurga rapid stirile zilei. Pentru ca, de fapt, aici vroiam sa ajung: in acest moment, continui sa cred ca aceasta convietuire print-online (cu proportiile majoritare acordate in mod logic, conform vremurilor, variantei digitale) poate fi solutia castigatoare, atata vreme cat bolnavul de pe patul de spital e injectat SI cu incredere, pasiune si solutii, nu doar cu pixeli.
Mi-e greu sa ma gandesc ca vom ajunge intr-o zi in care, inchisi in toaleta, dupa ce am racnit toata ziua dupa Ema ca sa-i aratam cat de multe stie sa ne faca tableta si cat de desteapta e ea, vom primi o tableta pe post de hartie igienica. Pe undeva, gestul din reclama aduce cu cel al lui Victor Rebengiuc, de la Revolutie. Inchiderea editiei de print a ProSportului (desi nu e o inchidere completa, va ramane o zi pe saptamana, ca supliment al Ziarului Financiar) nu e o victorie a online-ului in marea “batalie” despre care vorbim adesea in ultimii ani ci o (mai degraba) trista reinventare a meseriei de jurnalist si, totodata, a “meseriei” de cititor.
Acum cativa ani am avut si eu, vreme de cateva luni, o rubrica de opinie in ProSport. O scriam cu mare drag, desi ma desprinsesem de jurnalismul de sport pentru cel de lifestyle. Cu si mai mare drag vedeam cum oamenii o citesc prin metrouri. Acum nu mai merg cu metroul. Dar sunt convins ca tinerii care calatoresc pe sub pamant, continua sa-i citeasca pe Stucan, Buzarin si Lipovan pe tablete sau smartphone-uri. E in legea firii. Pe de alta parte, sunt la fel de convins ca exista destui cei care se vor duce la chioscul de ziare, vor cere ProSportul si nu-l vor mai primi, dupa care cafeaua li se va parea mult, mult mai amara. Si atunci?
Arhi
December 9, 2013unde se situeaza aici mizeria zilnica din prosport?
Adrian
March 8, 2014Este adevarat, nu mai este ce a fost, dar iata unul din motivele acestei schimbari:
“Acum nu mai merg cu metroul.”
Invata sa mergi iar cu metroul si invata lumea care te inconjoara sa o faca!
Frantz
March 9, 2014frumos scris
Roxana
June 9, 2014Un articol foarte bun. Chiar merita citit. Felicitari !
Eddie
June 12, 2014Multumesc Roxana!