Am cumpărat deunăzi cartea lui Branson, Screw it! Let’s do it! – Lecţii din şcoala vieţii (Editura Publica, 2009), în care părintele lui Virgin povesteşte relaxat cum a pornit compania şi mai ales care este stilul lui de abordare a afacerilor. Reiese un individ care a trecut prin jungla antreprenoriatului cu zâmbetul pe buze şi cu câteva principii clare după care s-a călăuzit cu încăpăţânare. Unul dintre ele: distrează-te atunci când vrei să construieşti ceva! Distrându-se, Branson a creat de-a lungul timpului, sub aceeaşi “pălărie”, companii de muzică, telefonie mobilă, cola, transporturi aeriene, feroviare şi spaţiale etc  – nu mai puţin de 360. Poreclit Dr. Yes de angajaţii săi, Richard Branson a demonstrat că dacă ţinteşti sus şi munceşti cu pasiune dar în acelaşi timp te distrezi, poţi atinge stelele. “Când ceva nu-ţi mai face plăcere, e momentul să mergi mai departe”. “Distrează-te, munceşte din greu i banii vor veni”. Nu e un idealism. Branson îmbină acest jemanfişism aparent cu o excepţională viziune a lumii afacerilor şi o foarte bine dozată încredere în oameni.

Citindu-i cartea, e imposibil să nu te apuce avântul de a face lucruri mari. Am spus-o şi o gândesc de mai bine de doi ani: “think big” nu e un concept aiuristic. Atâta vreme cât te va mulţumi o victorie facilă sau o împlinire de duzină, şi vei trâmbiţa asta ca pe o mare realizare, vei rămâne la superficialul stadiu al mediocrităţii iar oamenii vor ajunge să râdă de tine. De pildă, un comunicat despre atingerea locului 17 în topul celor mai buni cultivatori de castraveţi din România atinge culmea ridicolului, chiar dacă este trimis câtorva mii de oameni. Ei nu vor face altceva decât să se întrebe dacă nu cumva ai înnebunit în timp ce pliveai dovleceii. Dacă vei deveni însă, rapid, numărul unu în rândurile celor care cultivă castraveţi, reuşind să pui la punct o modalitate inovatoare de transport al acestora de la sere în pieţele din întreaga ţară, nici măcar nu va fi nevoie de un comunicat: oamenii vor afla imediat cine are cei mai buni castraveţi. Iar dacă la un moment dat îţi vei propune să scoţi pe piaţă un castravete cu gust de piersică – şi vei şi reuşi asta! – e posibil să ajungi chiar în Hall of Fame of Cucumbers.

Branson a pornit la drum când avea 15 ani, prin înfiinţarea unui ziar, Student. A reuşit să facă suficient de mulţi bani ca la un moment dat să dea naştere unui magazin în care să vândă discuri ale unor trupe şi cântăreţi nou-apăruţi (Mike Oldfield a fost primul), Virgin Music. Din acesta şi-a tras seva Virgin Atlantic, o companie aviatică pornită la drum cu un singur aparat de zbor. Astăzi, Branson se concentrează pe Virgin Galactic, prima companie privată care organizează excursii în spaţiu pentru oameni obişnuiţi. Şi, probabil, nu se va opri aici. Forbes îi estimează averea la 250 miliarde de dolari. Bani despre care el însuşi spune că i-a făcut zâmbind. Sau zburând cu balonul.

Probabil Branson e un exemplu fericit, care a reuşit într-o ţară în care ministrul tineretului nu aruncă pe geam cu sutele de mii de lire. Există şi alte personaje de genul Branson, inclusiv pe plaiurile noastre. Primarul Mazăre ar vrea să se apropie, prin atitudine, de el. Diferenţa vine din faptul că Mazăre e politician (şi foloseşte din greu hăţurile acestui statut, inclusiv atunci când îmbracă uniforme naziste la parade de modă) iar Branson e antreprenor. Dincolo de această comparaţie probabil nefericită, după ce citeşti Screw it! Let’s do it! rămâi cu cel puţin un gând care te va bântui cu insistenţă atunci când va veni vremea să faci ceva cu viaţa ta: Screw it! Let’s do it!

“Tantra, un mod de a trai si de a iubi” – Eveniment unic in Romania cu Radha C. Luglio

14-17 mai, Bucuresti

Asociatia Experimental si Editura Mix va invita pe 14 mai 2009 la lansarea cartii “Tantra – Un Mod de a Trai si de a Iubi”, in prezenta autoarei Radha C. Luglio, fondatoarea Asociatiei TantraLife. Cartea a fost publicata in Romania in martie 2009 de catre Editura Mix, Brasov.

Conferinta de presa, ce va avea loc pe 14 mai, la Casa Satya, Str. Banu Manta 25, intre orele 17.30 – 19.00, va fi urmata de un un mini-atelier experimental de tantra intre orele 19.30- 21.00, sustinut de Radha (locurile sunt limitate!).

La conferinta Radha va vorbi despre carte, despre experienta ei cu Osho si despre metoda TantraLife, a carei fondatoare este, va raspunde la intrebari (daca vor fiJ ) si va da autografe J

Despre Radha C. Luglio:
Nascuta in Italia, din 1974 a locuit in India, Poona, in ashram-ul maestrului iluminat Osho, unde a meditat, a studiat si a lucrat.  A condus multi ani Scoala Osho de Tantra din Multiversitatea din Poona.

Din 1994 Radha a inceput sa impartaseasca cu oamenii Tantra vazuta ca o metoda de dezvoltare si crestere personala ce poate fi adoptata si aplicata in viata de zi cu zi. De atunci impartaseste experienta ei de meditatie si Tantra in cursurile pe care le tine in Italia si in lume, mai ales in Orientul indepartat, Europa de Est, Rusia si Scandinavia.

Radha participa deseori la show-uri radio si tv in care – prin simplitatea si spontaneitatea ce o caracterizeaza- isi impartaseste experienta cu publicul larg.

Abilitatea ei de a comunica la toate nivelele au facut ca Radha C. Luglio sa colaboreze cu succes cu diverse clinici medicale – unde ofera consultanta in probleme privind sensibilitatea sexuala – si tine conferinte in cursuri de master sau seminarii de dezvoltare pentru medicii specialisti in andrologie, urologie si sexologie.

Despre Tantralife in lume: www.tantralife.com

Despre munca ei, Radha spune: “Abordarea TantraLife este cumva unica: folosesc tehnici care il duc pe participant dincolo de partea logica a mintii, pentru a deschide si extinde astfel partea intuitiva, intrand in contact cu emotiile intr-un mod direct, fara a sapa neaparat in trecut, constientizand si indepartand orice blocheaza curgerea naturala a energiei in viata de zi cu zi, la munca, in relatii, etc.”

In cartea “Tantra- Un Mod de a Trai si de a Iubi”, publicata in Italia si tradusa in engleza, japoneza, rusa, araba, chineza si romana, Radha C. Luglio isi descrie calatoria personala de cautare a “ceva” – nici ea nu stia ce. Calatoria incepe de la nemultumirea autoarei fata de faptul ca viata insemna doar sa mergi la scoala, sa studiezi, sa obtii un job bun, sa te casatoresti, sa faci copii, etc. Datorita spiritului ei rebel, Radha pleaca din Napoli in lumea larga la 19 ani avand doar un rucsac in spate si 100 de dolari in buzunar. De aici incolo, viata ei se transforma intr-o aventura catre necunoscut, calatoreste un pic prin Europa, isi face prieteni noi, trece prin intamplari pline de neprevazut ca apoi sa ajunga in India si sa-l intalneasca pe Osho care ii devine maestru.

Din carte reiese abordarea unica a Radhei fata de Tantra. Ea transmite esenta Tantrei ca un mod de viata natural si liber de prejudecati sau de ideile preconcepute care ne sunt inoculate de mici.

In plus, Radha puncteaza capcanele cu care se confrunta azi oamenii, incluzand o prea mare accentuare a tehnicilor sexuale si explica cum Tantra poate da lumii o directie noua, oferind o viziune holistica, ce vindeca separarea, ruptura veche dintre corp si suflet.

Fiecare capitol al cartii incepe cu un citat dintr-un mistic iluminat si se termina cu o tehnica de meditatie tantrica.

Mai multe despre carte puteti citi direct pe site-ul Editurii Mix: www.edituramix.ro.

In perioada 15-17 mai, Radha va sustine cursul “Tantra – Un Mod de a Trai si de a Iubi”, la Studio Experimental, Str. Hrisovului 2A. Cursul – bazat pe cartea scrisa de Radha- ofera posibilitatea de a experimenta Tantra printr-o abordare practica, folosind meditatii active Osho, miscare, tehnici de respiratie, meditatii tantrice, dans liber. Pe parcursul acestor zile Radha va arata prin diverse tehnici si exercitii cum ne putem trai viata liberi de prejudecati, creand in mod natural o stare de creativitate, bucurie si constientizand blocajele emotionale si din corp precum si sabloanele in care traim cu totii mai mult sau mai putin. Vor fi puse in practica diverse tehnici de meditatii active, exercitii de respiratie, jocuri creative, va fi mult dans liber, spontaneitate si neprevazut, Radha fiind recunoscuta pentru naturaletea si modul simplu – pe intelesul oricui – prin care lucreaza.

Te va ajuta sa intri in contact cu fiinta interioara intr-un mod mai direct, dand la o parte orice impiedica curgerea naturala a energiei vitale, aducandu-te in mod natural la o stare de creativitate, bucurie si meditatie.

Vom lucra cu si pe diferite aspecte ale noastre, cum ar fi:

- Corp si Vitalitate

- Prezenta si Acceptare

- Sexualitate si Creativitate

Tantralife este o metoda practica, ce ajuta la dezvoltarea sanatatii, bucuriei, vitalitatii, la reducerea stresului si cultivarea energiei pozitive, propunand cursuri de dezvoltare personala prin meditatie, dans liber, constientizare, spontaneitate.

Cateva dintre beneficiile cursului “Tantra, un mod de a trai si de a iubi”:

-       imbunatatirea nivelului de energie si vitalitate

-       reconectarea la intelepciunea corpului si la intuitie

-       constientizara blocajelor la nivel fizic si emotional

-       invatarea de tehnici diverse ce ajuta la eliberarea de stres si relaxare

-       modalitati prin care poti fi mai constient de propriul corp si de semnalele pe care acesta le transmite

-       dezvoltarea capacitatii de a trai in momentul present, AICI si ACUM, fara a te pierde in vise legate de viitor sau regrete legate de trecut

-       solutii la cum sa aduci mai multa pasiune in relatiile pe care le ai

Cost curs: 150 Euro/ pers.

Pentru detalii si inscrieri: studio_experimental@yahoo.com; 0728 775 498 (Kiran)

http://tantra-times.weblog.ro/

După ce acum câteva zile m-a pus dracu’ şi ambiţia să gătesc un somon la gratar după reţetă proprie (ştiu, e clasic, toţi chiorii gătesc somon la grătar) – care, culmea, a ieşit chiar bun! – mă gândeam că o carieră în bucătărie nu e chiar cea mai rea alegere. Adică Jamie Oliver – care între timp a devenit antipatic şi arogant – trebuie să fie fericit: îşi pune imaginaţia la contribuţie şi mulţumeşte femeile dintr-un busuioc asortat la o bucată de antricot frecat cu chimen.

Însă până să ajung să-mi cumpăr şorţ de bucătărie care să imite nuduri, mi-a căzut în mâini o carte al cărei titlu, la prima vedere, nu mi-a spus nimic. 1001 reţete culinare. Ca să fiu sincer, 1001 reţete culinare găseşti la orice colţ de stradă: cumperi 15 reviste pentru femei şi dacă pui reţetă lângă reţetă, se fac mai mult de 1001. Partea mişto la cartea asta apare însă în momentul în care o deschizi. Şi asta din mai multe motive.În primul rând, e o carte de gastronomie internaţională care are circa 1000 de pagini! Glossy! Asta e forma – de nota 10. Conţinutul ar putea primi o notă chiar mai mare. Am depăşit de mult faza în care consideram că mâncarea e o necesitate pe care ţi-o cere stomacul, fiind suficient să urmezi traseul simplu bag-în-gură-umflu-maţul şi atât. Mâncarea este o cultură, ba chiar mai mult, face parte din stilul de viaţă al fiecăruia. Uneori capătă contururi artistice şi fascinează trupul la fel de tare cum fascinează spiritul. Prin urmare a mânca nu e un verb pe care să-l conjugi în bătaie de joc. Este exact ceea ce propune şi cartea de care vorbesc, apărută recent la Editura Litera Internaţional.

Mâncăruri de pe toate continentele sunt descrise pornind de la origini până la modul în care trebuie forfecate pentru a face deliciul celor care le degustă. Printre reţete de preparare a supei regale de vânat (Scoţia), peştelui grecesc la cuptor, puiului bang-bang (China), viţelului Marsala (Italia) sau bhurjiului cu ouă (India) poţi citi şi lucruri interesante despre măsline, brioşe sau absinth.

1001 reţete culinare (carte coordonată de australianul Terry Durack cu inteligenţă şi umor) e un deliciu literar şi un spectacol culinar la care îţi doreşti pe loc să cumperi bilete pentru a te delecta cu el… în farfurie.

1001 reţete culinare. Editura Litera International, 2008. 960 pagini. 119 Ron

Luna trecută am primit o carte. Grand Bazar România (sau Călător străin updated – nefericit titlu alternativ, după părerea mea), de Mike Ormsby (Editura Compania). Mike este un englez care a venit în România în 1994, s-a îndrăgostit de ea şi a rămas aici, încercând să prindă rădăcini printre valahi. Pentru că Mike este ziarist, ba mai mult, formator de ziarişti la şcoala BBC-ului, experienţele lui mioritice s-au transpus rapid într-un volum. Am deschis cartea lui Ormsby cu curiozitatea celui care doreşte să vadă în oglindă rezultatele “aparatului de fotografiat” manevrat de un observator fin. Şi am devorat-o pe loc, trecând prin stări de spirit care variau de la exaltare la indignare, de la mirare la nu-mă-mai-miră-nimic, de la plăcere la neplăcere.

Nu sunt convins că Mike Ormsby iubeşte cu adevărat România după atâţia ani petrecuţi printre birocraţi, şoferi de taxi nebuni, administratori de bloc comunişti, maltratatori de animale sau directoare de baruri care nu înţeleg ce înseamnă rezervarea unui loc pentru o seară fotbalistică. Mie unul, nu mi-a lăsat această impresie. Din punct de vedere al realităţii, Grand Bazar România este un “colet” frumos ambalat şi perfect livrat destinatarului: poporul român. Românii sunt exact aşa cum îi descrie Mike. Pardon: românii în variantă nasoală sunt exact aşa cum îi descrie Mike. Cei în variantă bună apar rar şi par a nu fi reprezentativi pentru englez. Suntem aşa cum suntem şi avem puţine şanse de a ne schimba. Până şi noi înşine ne urâm impotenţele existenţiale, conştienţi că trăim într-o ţară superbă pe care, într-un fel, nu o merităm.

După ce am terminat cartea, am rămas cu o senzaţie ciudată. Orgoliul îmi spunea că mi-ar fi plăcut ca Ormsby să-şi cosmetizeze un pic percepţiile. Sau măcar să fi fost mai îngăduitor şi să caute mai multe laturi pozitive, pe care sunt sigur că le-a întâlnit în atâţia ani de românizare. Mi-am amintit de cartea mea despre Anglia şi englezi şi, comparând, mi-am dat seama că am fost muuult mai pozitiv în ceea ce-i priveşte. Dar instinctul de cititor îmi şoptea că tocmai citisem o carte foarte bine scrisă, atent construită şi extrem de inteligentă. Care place. Dar care, dacă părăseşte limitele Carpaţilor, are toate şansele să se transforme într-o “bombă” cu efect letal asupra percepţiei românilor de către naţionalităţile din Europa sau de aiurea.

Înainte ca Ceauşescu să declare război oraşului, demolându-i simbolurile pentru a-şi satisface grandomaniile, un fotograf a avut inspiraţia de a-i colinda străzile şi a surprinde pe peliculă imagini-document pe care numai retina celor ce au ţinere de minte le mai înregistrează. Andrei Pandele a strâns într-un album publicat recent la Editura Compania, 156 de fotografii color şi, în special, alb-negru, despre ceea ce a însemnat capitala României acum 30 de ani. De fapt, Fotografii şi imagini interzise şi personale este mai mult decât un simplu album. Este un compendiu istoric al unei perioade pe de o parte întunecate, pe de alta extrem de spectaculoase. Din fotografiile lui Pandele răzbate amărăciune, tristeţe, fum, dezolare, sărăcie, la un loc cu umor, strălucire, căldură, romantism, nostalgie.

Etern fascinat de tomurile care au ca subiect Bucureştiul de altădată, îţi recomand cartea lui Andrei Pandele cu invidia celui care şi-a trăit copilăria anilor ’70-’80 în acelaşi oraş dar nu a avut geniala idee de a fotografia lucrurile banale din jurul lui, aşa cum au fost şi cum nu vor mai fi niciodată.

P.S.: Andrei Pandele expune până pe 3 februarie, la MNAC, Galeriile etaj 3/4, fotografiile ce fac parte din album.

P.P.S.: ar fi interesant de scris ce vă amintiţi din Bucureştiul de acum 20-30 de ani. Locuri, fapte, oameni care v-au rămas în memorie – scrieţi aici despre ele şi le comentăm împreună.

Fotbal din praf de stele

Eram in fata blocului si ma jucam cu prietenul meu, Marian, care avusese un accident de masina cu cateva luni in urma. Incercam sa jucam fotbal, el avand o cusatura grozava pe pulpa si un mers atat de schiopatat, incat fiecare minge pe care o sutam spre „poarta” din fata blocului se ducea in strada.
La un moment dat, Marian a obosit. „Hai la mine, iti imprumut o carte, o sa-ti placa.” Aveam 9 ani. Pe vremea aia, copiii isi imprumutau carti si le citeau cu indarjire, mai ales daca erau din afara listei cu „lectura obligatorie”. Cartea lui Marian era despre fotbal si se numea Ar-gen-ti-na!. Nu bagam pe-atunci de seama cine era autorul, numele nu-mi spunea nimic, dar, de indata ce am inceput sa o citesc, n-am mai lasat-o din mana decat atunci cand i-am intors ultima fila si am ramas o secunda cu privirea in gol, uimit ca ma aflu in camera mea de copil, si nu pe strazile din Buenos Aires. Acolo unde – mi-a ramas in memorie atat de bine acest amanunt –, aflata in mijlocul multimii nebune, o batranica a scos din buzunar o cutie de chibrituri pe care a inceput sa o agite – contributia ei la titlul mondial obtinut de nationala lui Passarella, Fillol, Luque, Kempes si Ardiles.
Urmarisem cu cateva luni in urma Mondialul de peste Ocean. Televiziunea Romana nu intrase in post, asa incat a fost primul contact cu fotbalul mare. Sorbeam meciurile seara de seara, rugandu-ma de bunica-mea sa ma lase pana la final, desi se terminau la ore in care noaptea e regina. Faceam cunostinta cu vedetele, cu antrenorii, cu arbitrii! tineam cu Italia, fiindca imi placea de Bettega, numele lui mi l-am scris mai tarziu cu carioca pe spatele tricoului alb cu care ieseam la miuta din curte. Ma fascinau pletele lui Kempes si-mi doream sa pot avea si eu, candva, parul si viteza lui. Intelegeam „conceptul” brazilian, cu tot cu Zico, Rivelino si Dirceu. Ma uimeau fratii Van de Kerkhof si incercam sa fac deosebire intre Willy si Rene. Pe scurt, eram vrajit. De fotbal. Definitiv.
La fel am fost vrajit de cartea lui Ioan Chirila. Dupa 27 de ani de la lectura ei raman la parerea ca este cea mai buna carte de sport care s-a scris vreodata in Romania. Le-am citit apoi, de-a lungul anilor, rand pe rand, si pe celelalte. Si noi am fost pe Conteverde, Mexico 70, Espana 82, Zile si nopti pe stadion, Pe marile bulevarde ale fotbalului, Glasul rotilor de tren si asa mai departe. Mai tarziu, in cei noua ani de presa de sport, l-am cunoscut pe nea Vanea, mai mult sau mai putin tangential, prin redactii sau pe la meciurile de Divizia A, unde urmarea cu aceeasi placere un Jiul–Unirea Braila precum un Milan-Liverpool. I-am ascultat mereu povestile cu respect, cu admiratie si cu un soi de halucinatie pornita din faptul ca il aveam in fata pe cel mai mare scriitor de sport al Romaniei si, totodata, pe cel care a trait istoria vie a fotbalului ultimelor patru decenii. Si nu a oricarui tip de fotbal, ci al celui nascut din praf de stele si hranit cu lapte de cometa.

Recent a apărut o a doua carte semnată Donald Trump, de această dată în colaborare cu Bill Zanker, fondatorul companiei The Learning Annex: Gândeşte bine şi în stil mare în viaţă şi în afaceri. În principiu, multe dintre sfaturile date de Trump, se cam repetă, însă ele sunt punctate perfect şi ţi se înfig în creier cu precizia cu care aruncă săgeţile de darts campionul mondial al acestui sport.

Sigur, Trump este unul dintre exemplele elocvente ale omul de afaceri de mare succes. Păstrând proporţiile, şi Prigoană este un om de afaceri de succes. Diferenţa este – nu mă refer la bani – că, de pildă, Trump a fost însurat (şi este) cu trei dintre cele mai frumoase femei din lume. Prigoană s-a însurat de 175 de ori cu una dintre cele mai mahalagioaice femei din România. Trump a ieşit din găoacea imobiliarelor şi a făcut unul dintre cele mai de succes show-uri de televiziune – The Apprentice (Ucenicul). Prigoană a făcut un show de televiziune din viaţa lui mitocănească alături de Bahmuţanca. Trump a cumpărat concursurile Miss Univers şi Miss America. Prigoană a înfiinţat Etno TV. Sunt absolut convins că Prigoană e un om de afaceri foarte bun. Ba chiar, uneori e şi foarte simpatic. Dar la fel de convins sunt că, păstrând proporţiile, nu are anvergura lui Trump. Prigoană e doar un exemplu din miile de exemple mioritice care nu pot fi comparate cu Trump. La o primă vedere, cred că singurul care i-ar putea sta alături miliardarului american e Ţiriac. Poate şi Patriciu.

Revenind la cartea lui Trump, aş vrea să sintetizez câteva dintre sfaturile lui care mi s-au părut esenţiale pentru cineva care intră în afaceri, indiferent de ce natură. Unii vor spune că nu banii reprezintă totul în viaţă. Trump spune acelaşi lucru în cartea lui şi, chiar dacă în unele capitole nu o spune explicit, în spatele cuvintelor despre bani şi cum să faci bani, se ascund multe lucruri pe care nu trebuie să le scapi din vedere în viaţă: pasiunea, dragostea, concentrarea.

Din învăţăturile lui Trump:

¤ Visează în stil mare, pentru că ceea ce visezi, asta vei face.

¤ Fii pasionat de munca ta. Nu face lucruri care nu-ţi plac doar pentru bani.

¤ Concentrează-te asupra soluţiei, nu a problemei.

¤ Nu face lucruri care nu-ţi plac doar pentru bani.

¤ Învaţă din greşeli însă nu le lăsa să te doboare.

¤ Învaţă să ai încredere în instinctele tale. Adună toate datele apoi urmează-ţi instinctele.

¤ Cu cât munceşti mai mult, cu atât eşti mai norocos.

¤ Fii dispus să îţi asumi noi provocări. Rămâi încrezător când se întâmplă ceva rău. E doar o hârtoapă, va trece.

¤ Nu nutri iluzii: lumea e doar un loc brutal, plin de oameni răi.

¤ Leii ucid pentru a se hrăni, oamenii ucid din plăcere.

¤ Preţuieşte loialitatea mai sus decât orice altceva.

¤ Iartă-i pe oameni pentru prima greşeală onestă. Nu ierta niciodată un escroc.

¤ Când te înşeală cineva, înşeală-l şi tu înzecit. Caută un motiv bun pentru a te răzbuna.

¤ Nu te da niciodată bătut. Când ajungi la vârf, păstrează-ţi impulsul în funcţiune.

¤ Ia întotdeauna munca în serios.

¤ Cel care se concentrează cel mai îndelung, câştigă. Grijile distrug concentrarea.

¤ 58% dintre căsnicii se încheie cu divorţ. Atât femeile cât şi bărbaţii au nevoie de acorduri prenupţiale: nu e cel mai romantic lucru dar ai nevoie de el.

¤ Gândeşte mare! Gândirea la scară mare a dus la cele mai mari realizări ale umanităţii.

¤ Mergi numai la clasa întîi. Pune gândurile mari imediat în acţiune.

*** Gândeşte bine şi în stil mare – Donald Trump şi Bill Zanker. Pro Editură şi Tipografie, 2007 ***

Unii spun că este cea mai bună carte a lui Beigbeder, scriitorul francez care a “descoperit” cu cinism şi subtilitate că… Dragostea durează trei ani dar şi că 199.000 lei (99 franci, în original) e un preţ prea mare pentru un individ care lucrează într-o agenţie de publicitate.

Am citit interviul luat de Boerescu lui Beigbeder într-un număr recent al revistei cu iepuraşi. La final am avut portretul unui tip destul de normal pentru cărţile pe care le scrie. În zilele noastre însă, normalitatea nu e un atu, aşa că prefer să îl înâeleg pe Beigbeder din romanele lui şi nu din realităţile mai mult sau mai puţin politicoase. În Iartă-mă… e povestea unui francez angajat de o companie de cosmetice de la el din ţară ca scouter de frumuseţi ruseşti. Omul pleacă la Moscova să caute june frumoase (are balta peşte!) şi se îndrăgosteşte bolnăvicios şi pedofilic de Lena. Numai că, în scurt timp, Lena intră pe mâna mafioţilor petrolişti ruşi iar bietul francez nu găseşte alte mijloace de răzbunare decât să îi arunce pe aceştia în aer.

Nu cred că e cea mai bună carte a lui Beigbeder. Măcar din perspectiva revoltei est-europeanului care nu priveşte cu ochi buni această vânătoare de carne a occidentalilor. Am reţinut însă o extraordinară caracterizare a femeii ruse, rezultatul ochiului fin al francezului atunci când vine vorba de femei. Sigur, nu e suficient să ai doar “ochi”, de aceea disperarea sufletească ce răzbate din paginile cărţii îţi dă un sentiment de milă fără cauză.

Fetele din Rusia au un fel de a coborî pleoapele ca nişte copii prinşi făcând vreo boroboaţă. Ai zice că se abţin să nu plângă, ca şi cum ochii turcoaz ar amuţi suspine venite din negurile de gheaţă ale vremurilor, dintr-o eternă nefericire, dintr-un viol părintesc petrecut în dacea familială, dintr-un Crăciun fără daruri. (…) Sunt ca nişte flori care se apleacă asupra slăbiciunii bărbaţilor, iertându-i şi manevrându-i, răsfirându-le părul printre degete, şi chiar transpiraţia lor miroase bine, şi indiferent care bărbat ajunge o păpuşă în braţele lor pale, care plutesc prin aer ca nişte aripi de lebădă (…) Nimeni nu mângâie atât de bine ca rusoaicele, nimeni nu se oferă cu o asemenea spontaneitate… Trei sferturi de secol, sexul a fost unica distracţie a ruşilor, alături de vodcă şi delaţiune. Rezultatul înseamnă o ştiinţă de un rafinament unic în lume.

Iartă-mă!… Ajută-mă! – Frederic Beigbeder. Editura Pandora M, 2007

Trei cupluri pestriţe ajung să interacţioneze întâmplător într-un hotel de lux din Cannes. Cele şase personaje vin din zone diferite şi, plictisite de propriile “jumătăţi”, găsesc de cuviinţă – că tot e vacanţă! – să guste un pic din paharele de şampanie ale celor de lângă ei. Cei puternici dau impresia că au lumea la picioare. Cei fragili o au de-a dreptul deasupra capului. Iar cei care nu trăiesc cu capul în nori o au la degetul mic.

Vacanţa se poate citi la fel de bine pe plajă, în tren sau pe scaunul de la WC. Rezultatul va fi acelaşi: o lectură vioaie şi incitantă a textului unuia dintre cei mai în vogă scriitori comici britanici.

Guy Bellamy – Vacanţa, Editura Humanitas 2007

Bădescu îşi transpune pe hârtie un crâmpei de existenţă. Alegerea fiecărui scriitor. Poţi să scrii din experienţe personale sau poţi să inventezi. Sau poţi să combini lucrurile. Numai că, entuziast după primele pagini, ba chiar şi după următoarele, am sfârşit uşor dezamăgit. Şi cred că asta e deja o boală a scriitorilor vremurilor noastre (Una dintre ele – despre altele, altă dată). Se pierd pe parcurs. Sau pur şi simplu nu mai au răbdare până în final şi-l expediază rapid, neridicându-l la înălţimea începutului.

Despre subiectul în sine nu se pot spune foarte multe: unele femei care apar în vieţile bărbaţilor sunt doar trimisele lui Scaraoţchi pentru a-i face să sufere. Dumnezeu ştie de ce: pentru lucruri nerăzbunate în alte existenţe sau pur şi simplu pentru că simt nevoia să fie mai mult decât pot fi. De remarcat sinceritatea şi auto-ironia scriitorului. Aproape că ţi se face milă de el, dar, la naiba, cui îi mai e milă de scriitori în ziua de azi?

Cezar Paul Bădescu – Luminiţa, mon amour, Editura Polirom 2006