Piesa a fost scrisă de Gainsbourg în 1967, pe vremea când îşi consuma o scurtă dar tumultuoasă poveste de amor cu Brigitte Bardot. În iarna acelui an, Bardot i-a cerut într-o seară să scrie cel mai frumos cântec de dragoste pe care şi l-ar putea imagina vreodată. Ea a adormit iar Gainsbourg a lucrat toată noaptea pentru a-i prezenta dimineaţa două piese: Je t’aime… şi Bonnie and Clyde. Prima piesă a fost apoi înregistrată de către cei doi într-un mic studiou din Paris dar știrea despre modul în care a luat ființă a răzbătut imediat până la urechile lui Gunter Sachs, sotul german (si foarte bogat) al lui Bardot. Acesta a luat foc și a cerut în mod public ca melodia să nu vadă ”lumina” vreunei case de discuri. Bardot a intervenit și ea pe lângă Gainsbourg pentru a o stopa și acesta a ascultat-o, în ciuda faptului că a protestat: ”Muzica e foarte pură. Pentru prima dată în viața mea am scris un cântec de dragoste și acesta e luat la șuturi!”.

În 1968, Gainsbourg a întâlnit-o pe actrița britanică Jane Birkin, de care s-a îndrăgostit în timpul filmărilor la Slogan. El a rugat-o să înregistreze împreună piesa. Birkin auzise de versiunea cu Bardot și s-a gândit că aceea fusese ”prea fierbinte” dar în același timp a spus, peste ani, că a cântat-o pentru că era geloasă și nu vroia să fie cântată de altcineva. Artistul i-a cerut să o interpreteze cu o octavă mai sus decât Bardot ”așa încât să suni ca un băiețel”. După înregistrare, Birkin a recunoscut că a mers cam departe cu respirația adâncă, așa încât ”la un moment dat a trebuit să o întrerup”. Single-ul a fost pe piaţă în februarie 1969, având o copertă goală, pe care scria ”interzis celor sub 21 de ani”. Ceva mai târziu, Bardot a regretat că nu a lăsat piesa să-și urmeze cursul logic. Jean-Louis Remilleux, un prieten de-al ei, a convins-o să-l contacteze pe Gainsbourgh. Astfel că, în 1986, și această versiune – în fapt, prima – a ajuns la urechile fanilor.

Titlul piesei a fost inspirat de o butadă de-a lui Salvador Dali: ”Picasso e spaniol. Și eu sunt. Picasso e un geniu. Și eu sunt. Picasso e un comunist. Eu nu sunt”. Gainsbourg a spus că piesa e un cântec ”anti-futai”, despre disperare și imposibilitatea iubirii fizice. Dar versurile sunt un dialog între doi îndrăgostiți care fac amor:

”Je vais et je viens, entre tes reins”. Mai ciudat este ”Moi non plus”-ul (”eu nu”) ca răspuns la ”Je t’aime”. În fapt, e o glumă pe care non-vorbitorii de limbă franceză nu prea o înțeleg și care e tradusă ”Te iubesc – Eu nu te mai iubesc”, chiar și într-o versiune a celor de la Pet Shop Boys (”I love you – me not anymore”).

Când a fost lansată versiunea cu Bardot, ziarele din Franța au speculat faptul că ar fi vorba de un audio-verite. ”Gâfâiturile și respirația adâncă ale lui Brigitte Bardot dau impresia clară asupra a doi oameni care fac dragoste”, a scris France Dimanche. Gainsbourg a cântat piesa prima oară în public într-un restaurant parizian, imediat după ce a înregistrat-o la Londra, împreună cu Birkin. Ea a spus că ”pe măsură ce Serge cânta primele acorduri, se auzeau furculițele și cuțitele care se lăsau jos”. El însuși a declarat apoi: ”Cred că avem un hit!”.

Și asta în ciuda faptului că erotismul explicit al piesei a fost declarat la acea vreme extrem de ofensator. Sex pur, cuvinte explicite, sunete sugestive. Revista The Observer Monthly Music a declarat-o ”echivalentul pop a filmului Emmanuelle”. Totul culminează cu orgasmul simulat de Birkin, acesta fiind motivul pentru care melodia a fost apoi interzisă în Spania, Suedia, Brazilia, Marea Britanie, Italia, Polonia și Portugalia. Dar și în Franța, înainte de ora 23! În plus, Vaticanul l-a excomunicat pe directorul casei de discuri care a lansat piesa în Italia. Birkin a declarat apoi că Gainsbourg l-a numit pe Papă ”cel mai mare PR-ist al nostru”. Tot Birkin a declarat, în 1984, că nu înțelege de ce s-a făcut atât tam-tam pe marginea piesei. ”Sunt sigură că englezii nici măcar n-au înțeles despre ce e vorba”. Și chiar așa a fost!

În tot cazul, piesa a avut un imens succes. Până în 1986 se vânduseră peste 4 milioane de copii. În Insulă a atins locul 2 în topuri, în primă fază, când fusese lansată de casa de discuri Fontana. Aceasta a vândut însă drepturile unui label independent, Major Minor Records și, după relansare, a ajuns pe primul loc, devenind, evident, și primul number one interzis. A rămas în top vreme de 31 de saptămâni și a intrat chiar și în topul american, până pe o… semnificativă poziție 69. Din pricina faptului că americanii au catalogat-o drept ”obscenă”, piesa nu a vândut în State mai mult de 150.000 de copii. Și asta chiar dacă New York Times a numit-o (în aplauzele lui Gainsbourg) ”o fericită întâmplare poetică”.

Zeci de cover-uri au fost făcute după Je t’aime, moi non plus, însuși Gainsbourg parodiind-o într-o versiune pentru Bourville, intitulată Ça. Printre alții s-au numărat Donna Summer (celebrul Love to love you baby), Pet Shop Boys sau Brian Molko, de la Placebo.

Ascultă piesa:

versiunea cu Jane Birkin

versiunea cu Brigitte Bardot

Versuri:

Solitary Man

Solitary Man transmite o multitudine de sentimente, unele contradictorii. Este însă, în mod clar o piesă care descrie starea de spirit a bărbatului dezamăgit în iubire. În anul 2005, revista Rolling Stone scria, într-o retrospectivă, că această melodie “rămâne cel mai eficient cântec din cariera lui Neil Diamond. Din ea răzbate melancolia persoanei solitare care a fost Neil pe parcursul întregii lui vieţi”.

Diamond a înregistrat două versiuni ale piesei, care nu a atins decât locul 55 în Top USA, dar care a inspirat o mulţime de alţi artişti ce au interpretat-o în propriile lor stiluri. Cea mai cunoscută (şi cea mai bună) aparţine lui Johnny Cash, care a primit un Grammy pentru ea şi care a fost inclusă pe coloana sonoră a penultimului episod din serialul Stargate Atlantis. Alte variante au oferit, de-a lungul timpului, Chris Isaak, H.I.M., T.G. Sheppard şi Gianni Morandi. Recent, varianta lui Johnny Cash apare pe genericul filmului cu acelaşi nume, în care cap de afiş este Michael Douglas.

[stextbox id="alert" color="577ca8"]

Solitary Man

Album: The Feel of Neil Diamond

Anul apariţiei: 1966

Poziţie atinsă în Top USA: 55

[/stextbox]

Ascultă piesa:

Versuri:

Melinda was mine
‘Til the time
That I found her
Holding Jim
Loving Him
Then Sue came along
Loved me strong
That’s what I thought
Me and Sue
But that died too

Don’t know that I will
But until I can find me
The girl who’ll stay
And won’t play games behind me
I’ll be what I am
A solitary man
Solitary man

I’ve had it to here
Bein’ where
Love’s a small word
Part-time thing
Paper ring

I know it’s been done
Havin’ one
Girl who’ll love me
Right or wrong
Weak or strong

Don’t know that I will
But until I can find me
The girl who’ll stay
And won’t play games behind me
I’ll be what I am
A solitary man
Solitary man

Partea haioasă legată de albumul 20TEN este că Prince a ales să-l distribuie gratuit, împreună cu cotidianul Daily Mirror (în UK), cu revista Rolling Stone (în Germania), cu Courrier International (în Franța) ș.a.m.d. Juma-de-chiflă a acordat chiar și primul interviu din ultimii zece ani, unui reporter de la Daily Mirror. Numai că a pus niște condiții: reporterul nu a avut voie să vină la interviu cu vreun reportofon, cameră video, telefon mobil sau orice altă sculă care ar fi inclus un microfon. Freaky? Probabil. Dar partea cea mai importantă urma să vină. Peter Willis l-a întrebat de ce a ținut să-și distribuie albumul exclusiv ca insert în ziar? Iar Prince, primul artist care i-a avertizat pe cei de la YouTube să retragă toate melodiile lui de pe site (caută-l acolo și nu-l vei găsi!), a răspuns nonșalant: ”Pentru că era internetului a apus. Nu văd de ce ar trebui să-mi distribui muzica prin iTunes sau prin altă rețea de acest gen. Nu mă plătesc în avans dar sunt foarte supărați pentru că nu vor avea albumul. Internetul e ca MTV-ul. La un moment dat era pe val și, dintr-o dată, a devenit desuet. Și, oricum, toate aceste computere și gadgeturi nu sunt bune de nimic. Nu fac decât să-ți umple capul de numere care dăunează”.

Halucinant. Prince are 52 de ani. Știe să cânte la 27 de instrumente. E unul dintre cei mai mari chitariști și muzicieni ai lumii. Și are ”curajul” să arunce era digitală la gunoi, de parcă ar spăla o mizerie cu mopul. Nu sunt sigur cum s-ar putea numi asta. Dar sunt sigur că, dacă i-ar citi interviul, Moga și-ar face cruce cu piciorul.

P.S.: Ar mai fi de spus, poate, că odată cu lansarea noului album, fostul Symbol și-a închis site-ul lotusflow3r.com. Pam-pam.

Istoria Pink Martini şi-a urmat apoi cursul firesc: patru albume (ultimul, în 2009: Splendor In The Grass) şi naşterea unui adevărat fenomen muzical. Lauderdale şi-a făcut un scop din a internaţionaliza această orchestră fascinantă. De aceea, în repertoriul americanilor se află piese în foarte multe limbi: greacă, arabă, croată, italiană, franceză, japoneză, rusă, portugheză, spaniolă etc. Iar vocea Chinei Forbes are o incredibilă putere de seducţie.

Pink Martini a mai fost în România de două ori. Dacă în 2007 şi 2009 i-am ratat, n-am mai făcut-o acum, când americanii din Portland au venit să cânte la Ciuc Summer Fest. A fost un concert elegant, excepţional de bine setat din punct de vedere vocal şi tehnic, cu un Lauderdale exuberant, care şi-a făcut bine lecţia de română, cu o China Forbes impecabilă, cu câţiva instrumentişti magistrali, de la trompetistul Gavin Bondy la chitaristul Dan Faehnle. Vreme de o oră şi 35 de minute au cântat piese de pe toate albumele, şi-au demonstrat din plin multi-culturalismul şi au fost primiţi cu căldură de publicul bun cunoscător a tot ceea ce înseamnă această spectaculoasă orchestră. Am avut totuşi senzaţia că au lăsat în afara show-ului câteva piese mai cunoscute, optând, în partea de mijloc, pentru altele mai puţin atractive, fapt care a rupt un pic atmosfera. Mi-aş fi dorit să aud şi Ninna Nanna, La Soledad sau Aspettami dar, una peste alta, am rămas cu gustul plăcut al unui spectacol elegant şi de calitate. Motiv pentru care recomand întotdeauna Pink Martini celor care simt nevoia de muzică, şi nu de zgomot.

Versurile descriu povestea unui călător obosit care devine prizonierul unui hotel luxos din California ce la prima vedere pare primitor şi tentant dar în/din care “you can check out anytime you like, but you can never leave”. Piesa este, în fapt, o alegorie a hedonismului şi auto-distrugerii din industria muzicală (şi nu numai) a sfârşitului anilor 70, în sudul Californiei. În anul 2008, Don Felder a povestit despre originea versurilor: “Don Henley şi cu Glenn au avut cea mai mare contribuţie. Toţi trei mergeam într-o noapte, în maşină, către Los Angeles. Niciunul dintre noi nu e din California şi e imposibil ca în momentul în care intri în oraş să nu fii ameţit de luminile acestuia şi de imaginile hollywoodiene care încep să ţi se învârtească în cap laolaltă cu toate visele pe care le ai. De la asta a plecat totul…”

O fază interesantă legată de versuri se referă la pasajul “So I called up the captain / ‘Please bring me my wine’ / He said, ‘We haven’t had that spirit here since 1969“, care conţine în mod aparent o eroare, şi anume aceea că vinul nu este o băutură spirtoasă. Întrebat dacă regretă acest vers, Don Henley a răspuns că “e o greşeală de interpretare a versurilor şi lumea nu înţelege metafora. Credeţi-mă că am consumat mult alcool la viaţa mea şi ştiu din ce este făcută fiecare băutură. Dar în acel vers nu se face referire la băuturi alcoolice. E o declaraţie socio-politică. E păcat că în loc să ne gândim la imixtiunea literaturii în lirica melodiilor coborâm discuţia la argumente nerelevante despre procesele chimice ale băuturilor spirtoase sau nu“.

Despre muzica piesei, în schimb, se spune că e foarte asemănătoare cu cântecul We Used To Know, din 1969, al trupei Jethro Tull. Aceasta a concertat împreună cu Eagles într-un turneu înainte ca “vulturii” să înregistreze Hotel California iar liderul Ian Anderson a spus, glumind, într-un interviu pentru BBC de acum câţiva ani, că încă aşteaptă royalties-urile pentru ea. Şi totuşi, declaraţiile oficiale ale lui Anderson nu au făcut niciodată referire la un plagiat.

Hotel California a fost “polişată” în studiou vreme de 8 luni de către membrii trupei, care se aflau în căutarea piesei perfecte. “Ne închideam şi câte 2-3 zile în studiou şi trăgeam piesa din nou şi din nou. Aveam o masă de ping-pong, un frigider, role… ce ne mai trebuia?”. Ea a ajuns pe locul 1 în topul american şi a câştigat un premiu Grammy în 1977, premiu pe care Eagles nu s-a prezentat să-l ridice deoarece Don Henley nu credea în concursuri. O mulţime de interpreţi şi trupe au preluat Hotel California, transformând-o conform propriilor viziuni. Printre aceştia, Gipsy Kings, Nancy Sinatra, The Killers şi… Vama Veche.

[stextbox id="info" bgcolor="5d9ea2"]

Hotel California

Album: Hotel California

Poziţie atinsă în Top USA: 1

Poziţie atinsă în Top UK: 8

[/stextbox]

Ascultă piesa:

Versuri:

On a dark desert highway, cool wind in my hair
Warm smell of colitas rising up through the air
Up ahead in the distance I saw a shimmering light
My head grew heavy and my sight grew dim
I had to stop for the night

There she stood in the doorway, I heard the mission bell
Then I was thinking to myself this could be Heaven or this could be Hell
Then she lit up a candle and she showed me the way
There were voices down the corridor I thought I heard them say

“Welcome to the Hotel California
Such a lovely place
(Such a lovely place)
Such a lovely face
Plenty of room at the Hotel California
Any time of year
(Any time of year)
You can find it here”

Her mind is Tiffany twisted, she got the Mercedes Bends
She got a lot of pretty, pretty boys that she calls friends
How they dance in the courtyard, sweet summer sweat
Some dance to remember, some dance to forget

So I called up the captain, “Please bring me my wine”
He said, “We haven’t had that spirit here since 1969″
And still those voices are calling from far away
Wake you up in the middle of the night just to hear them say

“Welcome to the Hotel California
Such a lovely place
(Such a lovely place)
Such a lovely face
They’re living it up at the Hotel California
What a nice surprise
(What a nice surprise)
Bring your alibis”

Mirrors on the ceiling, the pink champagne on ice
And she said, “We are all just prisoners here of our own device”
And in the master’s chambers they gathered for the feast
They stab it with their steely knives but they just can’t kill the beast

Last thing I remember I was running for the door
I had to find the passage back to the place I was before
“Relax,” said the night man, “We are programmed to receive
You can check out any time you like but you can never leave”

Şi a dat-o. Cu single-ul Your Song, primul de pe albumul Elton John. Piesa, ale cărei versuri au fost scrise de Bernie Taupin, fusese folosită ca warm up song de trupa Three Dog Night, pentru care artistul mai compusese în ultimii ani. Culmea e că single-ul nu a fost lansat decât la şapte luni de la apariţia albumului, mai exact după lansarea celui de-al treilea album E.J., Tumbleweed Connection.

Versurile redau gândurile romantice ale unui inocent. Dwight şi Taupin locuiau împreună în acea vreme (în casa părinţilor lui John)  iar dragostea dintre ei a fost subtil redată de Bernie: “It’s a little bit funny this feeling inside / I’m not one of those who can easily hide / I don’t have much money but boy if I did / I’d buy a big house where we both could live”. Your Song avea să fie doar unul dintre cântecele scrise de cei doi. John susţine că a făcut muzica în zece minute. Taupin, că a adăugat versurile a doua zi, la micul dejun. Urmele de cafea de pe manuscris ar putea sta mărturie. “Nu cred că am scris vreodată un cântec de dragoste mai bun ca Your Song“, a spus Elton într-un interviu destul de recent. Şi nici nu avea de ce să fie modest. Însuşi John Lennon a spus la un moment dat că Your Song “este cel mai bun lucru care s-a întâmplat de când ne-am întâmplat noi” (The Beatles). În acelaşi registru, revista Rolling Stone a definit piesa ca fiind “o baladă în stil McCartney” şi, în 2004, aceeaşi revistă a plasat-o pe locul 136 în topul celor mai bune 500 de melodii ale tuturor timpurilor.

Piesa a fost sursă de inspiraţie pentru Elton John în scrierea alteia: We All Fall In Love Sometimes, care este însăşi povestea melodiei Your Song. Your Song a făcut parte de pe coloana sonoră a filmului Welcome Home, dar şi de pe cea a muzicalului Moulin Rouge (interpretată de Ewan McGregor), a fost folosită într-o reclamă pentru Rimmel şi într-un episod din The Simpsons. De asemenea, Elton a deschis concertul din 2007 în memoria Dianei exact cu această melodie.

[stextbox id="info" bcolor="000000" bgcolor="d859d5"]

Your Song

Album: Elton John (1970)

Poziţie atinsă în Top UK: 7

Poziţie atinsă în Top USA: 8

[/stextbox]

Ascultă melodia:

Versuri:

It’s a little bit funny this feeling inside
I’m not one of those who can easily hide
I don’t have much money but boy if I did
I’d buy a big house where we both could live

If I was a sculptor, but then again, no
Or a man who makes potions in a travelling show
I know it’s not much but it’s the best I can do
My gift is my song and this one’s for you

And you can tell everybody this is your song
It may be quite simple but now that it’s done
I hope you don’t mind
I hope you don’t mind that I put down in words
How wonderful life is while you’re in the world

I sat on the roof and kicked off the moss
Well a few of the verses well they’ve got me quite cross
But the sun’s been quite kind while I wrote this song
It’s for people like you that keep it turned on

So excuse me forgetting but these things I do
You see I’ve forgotten if they’re green or they’re blue
Anyway the thing is what I really mean
Yours are the sweetest eyes I’ve ever seen

And you can tell everybody this is your song
It may be quite simple but now that it’s done
I hope you don’t mind
I hope you don’t mind that I put down in words
How wonderful life is while you’re in the world

I hope you don’t mind
I hope you don’t mind that I put down in words
How wonderful life is while you’re in the world

După 7 ani de tăcere, Natalie Merchant a ţinut ca reflectoarele să se îndrepte din nou asupra ei. Era şi timpul: albumul Leave Your Sleep conţine 26 de piese şi nu e deloc unul oarecare.Nu ştiu să existe vreo coloană sonoră asociată filmului Alice în Ţara Minunilor, în orice variantă ar fi acesta. Dar, cu puţină imaginaţie, Leave Your Sleep ar putea fi un ghid complex pentru cei îndrăgostiţi de iepuri şuchii, pisici cu rânjet şi pălărieri nebuni. Merchant a fost deşteaptă. S-a documentat (probabil i-a luat ceva timp)  în “poemistica” americană, de la Robert Louis Stevenson la Jack Prelutsky, şi a trântit aceste bucăţele aromate în stil folk-jazz-country-reggae-irish, legându-le cu şarm pentru o călătorie cu atitudine şi pigment.

Puţini artişti reuşesc să facă din întoarcerea la copilărie opere de artă care să nu sune ca şi cum şi-ar da în leagăn imaturităţile. Natalie Merchant se întoarce, cu naturaleţe şi bucurie – fix acolo unde mulţi dintre noi îşi doresc măcar o dată să mai ajungă.

Wish You Were Here, una dintre cele mai cunoscute piese Pink Floyd, a fost compusă de Roger Waters plecând de la un poem pe care acesta l-a scris având ca subiect detaşarea lui Barrett din lumea reală. Se spune că prietenii îi puneau lui Syd LSD-ul direct în cafea şi că asta ar fi fost una dintre cauzele care i-au declanşat schizofrenia. David Gilmour a scris partea de început a piesei, apoi Waters a intervenit şi a “încetinit-o”, considerând-o mult prea alertă. Piesa începe de parcă s-ar auzi în depărtare un post de radio şi se termină în sunete de vioară, “scoase” de Stephane Grapelli, un jazzist care înregistra într-un studiou alăturat şi pe care pinkfloyzii l-au rugat să ia parte ca invitat special la “naşterea” melodiei.

Wish you were here face parte de pe albumul cu acelaşi nume, lansat în 1975. Tema albumului este absenţa iar numele acestuia a fost preluat după cel al piesei tocmai fiindcă membrii trupei au considerat-o reprezentativă în acest sens. Cel care a sugerat titlul a fost Storm Thorgerson, artistul care a făcut grafica albumului. Piesa a fost cântată prima oară în concert în anul 1977, după care, vreme de 10 ani, Pink Floyd nu şi-a mai încântat fanii cu ea, live. O mulţime de artişti au preluat-o şi au făcut cover-uri. Printre aceştia: Wyclef Jean, Velvet Revolver, Bob Forrest, Europe, Marillion, etc.

[stextbox id="alert" bgcolor="ef61e9"]

Wish you were here

Album: Wish you were here (1975)

[/stextbox]

Ascultă melodia:

Versuri:

So, so you think you can tell
Heaven from Hell,
Blue skys from pain.
Can you tell a green field
From a cold steel rail?
A smile from a veil?
Do you think you can tell?

And did they get you to trade
Your heros for ghosts?
Hot ashes for trees?
Hot air for a cool breeze?
Cold comfort for change?
And did you exchange
A walk on part in the war
For a lead role in a cage?

How I wish, how I wish you were here.
We’re just two lost souls
Swimming in a fish bowl,
Year after year,
Running over the same old ground.
What have we found?
The same old fears.
Wish you were here.

Filmul avea să primească un Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră. Era de aşteptat: Purple Rain este cel mai reprezentativ album Prince. Despre melodia cu acelaşi nume s-a vorbit multă vreme că ar fi un omagiu al artistului adus tatălui său, John L. Nelson, a cărui moarte a fost asociată (în mod eronat) cu suicidul. Nu, John L. nu s-a sinucis şi a trăit bine merci până în 2001, când l-a luat unchiul Sam, la 85 de ani. Versurile piesei conduc mai degrabă către o ceartă între doi îndrăgostiţi care îşi cer scuze unul celuilalt sau, mai adânc, către o metaforă a Raiului, izvorâtă din povestea unei femei care a murit pe masa de operaţie şi care se scaldă într-o ploaie mov în viaţa de după.

Prince nu a explicat niciodată înţelesul versurilor sale, însă şi-a cântat piesa în aproape toate concertele, mai puţin în perioada în care o luase razna, se definea ca un semn şi evita orice “contact” cu vechile sale hituri. Memorabilă este interpretarea din pauza Superbowl-ului 2007, când, pe fondul piesei, a început o ploaie torenţială care s-a asortat perfect cu scena mov pe care performa artistul. Publicaţia Rolling Stone a inclus piesa Purple Rain în Top 500 Greatest Songs of All Time, plasând-o pe locul 143.

Purple Rain

Album: Purple Rain, 1984

Poziţie atinsă în Top USA: 2

Poziţie atinsă în Top UK: 8

Vezi clipul:

Versuri:
I never meant to cause you any sorrow
I never meant to cause you any pain
I only wanted to one time see you laughing
I only wanted to see you laughing in the Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
I only wanted to see you bathing in the Purple Rain
I never wanted to be your weekend lover
I only wanted to be some kind of friend
Baby I could never steal you from another
It’s such a shame our friendship had to end
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
I only wanted to see you underneath the Purple Rain
Honey I know, I know, I know times are changing
It’s time we all reach out for something new
That means you to
You say you want a leader
But you can’t seem to make up your mind
I think you better close it
And let me guide you to the Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
If you know what I’m singing about up here
C’mon raise your hand
Purple Rain Purple Rain
I only want to see you,
Only want to see you
In the Purple Rain

Într-un interviu acordat BBC în 1994, Cohen a dezvăluit că această melodie este dedicată unei anume Suzanne Verdal, soţia sculptorului Armand Vaillancourt, din Montreal. Versurile piesei descriu într-adevăr elemente ale oraşului, inclusiv râul Saint Lawrence, o capelă micuţă de lângă port ş.a.m.d. În fapt, mai întâi artistul a publicat poezia în cartea lui din 1966, Parasites of Heaven, un an mai târziu incluzând piesa pe albumul său de debut, Songs of Leonard Cohen. Surprinzător însă, Suzanne fusese deja înregistrată, în 1966, de către Judy Collins, prin urmare, nu autorul a fost şi primul ei interpret.

Povestea piesei este superb redată de Cohen, care păstrează, totuşi, aspectul platonic al faptelor. “Într-un moment al vieţii mele am fost foarte atras de Suzanne Vaillancourt, care era soţia unui prieten de-al meu. Cei doi formau un cuplu fantastic în Montrealul acelor vremuri: se potriveau fizic, un bărbat frumos şi o femeie frumoasă. Toţi bărbaţii erau îndrăgostiţi de Suzanne Vaillancourt şi toate femeile erau îndrăgostite de Armand Vaillancourt. Dar nu exista, practic, nici o posibilitate să te gândeşti măcar că a putea să o seduci pe soţia sculptorului Vaillancourt. Mai întâi fiindcă era prietenul meu, apoi fiindcă cei doi formau un cuplu inviolabil. Într-o seară i-am făcut o vizită, mă invitase la căsuţa ei de lângă râu, era practic un spaţiu într-un depozit. M-a servit cu ceai Constant Comment, care avea bucăţele de portocală în el. Şi bărcile treceau lin pe râu iar eu i-am atins trupul perfect cu mintea, fiindcă asta era singura şansă. Aşa s-a născut ideea unui cântec despre Suzanne”.

De partea cealaltă, Suzanne Verdal, povestea în 2008, în ziarul The Guardian, o versiune un pic diferită: “Leonard era prieten cu soţul meu, Armand. Frecventam toţi cam aceleaşi locuri din Montreal – Le Bistro, Le Vieux Moulin… locuri în care se cânta jazz. Era atmosfera boemă a anilor 60. Leonard petrecea ore întregi în Bistro. Era mai în vârstă ca mine şi mă privea ca pe o şcolăriţă deşi eu lucram în trei locuri ca să-mi pot plăti orele de dans. În 1965 mă separasem de Armand şi locuiam împreună cu fetiţa noastră. Leonard a venit de câteva ori pe la mine iar eu îl serveam cu ceai de iasomie, de portocale şi mandarine şi discutam la lumina lumânării. Stăteam într-o casă pe malul râului, îmi plăcea mirosul apei şi mersul bărcilor. Privitul pe fereastră era romantic. Pentru mine, Leonard a fost un mentor. Ne plimbam unul alături de celălalt şi nici măcar nu trebuia să vorbim. Sunetele cizmelor lui şi ale tocurilor mele erau ciudate. Era o sincronizare totală a paşilor. Am simţit amândoi asta. Nu am fost niciodată amanţi în termeni fizici dar, la un nivel foarte adânc, putem vorbi despre asta. Ocazii au fost destule dar îi respectam munca şi n-am vrut să stric nimic. Oricum, Leonard este un bărbat cu o sexualitate incredibilă, cu o mare atracţie la femei. Am plecat din Montreal în 1968, alegând să stau în Statele Unite şi, la un moment dat, oamenii au venit să-mi spună că Leonard a compus o piesă pentru mine. M-am simţit flatată pe de-o parte însă pe de alta am simţit că mi se invada intimitatea. Apoi el a devenit un idol din ce în ce mai puţin accesibil. Pentru mine, piesa asta e dulce-amară. Uneori o mai aud prin câte un restaurant şi mă simt copleşită”

Suzanne a mai declarat că l-a mai întâlnit pe Cohen de două ori în viaţă. O dată după un concert al acestuia din 1970 şi a doua oară în 1990, în trecere, ocazie cu care i-a şi dansat dar, se pare, cei doi nu şi-au vorbit şi, posibil, artistul să n-o fi recunoscut. Ce-ar mai fi de spus? Piesa i-a emoţionat pe mulţi alţi muzicieni, care i-au oferit propriile interpretări: Harry Belafonte, Peter Gabriel, Tori Amos, Joan Baez, Nina Simone, Neil Diamond, chiar şi Bruce Springsteen, în anii de început.

Suzanne, 1968. Album: Songs of Leonard Cohen

Ascultă Suzanne:

Versuri:

Suzanne takes you down to her place near the river
You can hear the boats go by
You can spend the night beside her
And you know that she’s half crazy
But that’s why you want to be there
And she feeds you tea and oranges
That come all the way from China
And just when you mean to tell her
That you have no love to give her
Then she gets you on her wavelength
And she lets the river answer
That you’ve always been her lover
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that she will trust you
For you’ve touched her perfect body with your mind.
And Jesus was a sailor
When he walked upon the water
And he spent a long time watching
From his lonely wooden tower
And when he knew for certain
Only drowning men could see him
He said “All men will be sailors then
Until the sea shall free them”
But he himself was broken
Long before the sky would open
Forsaken, almost human
He sank beneath your wisdom like a stone
And you want to travel with him
And you want to travel blind
And you think maybe you’ll trust him
For he’s touched your perfect body with his mind.
Now Suzanne takes your hand
And she leads you to the river
She is wearing rags and feathers
From Salvation Army counters
And the sun pours down like honey
On our lady of the harbour
And she shows you where to look
Among the garbage and the flowers
There are heroes in the seaweed
There are children in the morning
They are leaning out for love
And they will lean that way forever
While Suzanne holds the mirror
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that you can trust her
For she’s touched your perfect body with her mind.