Nu neapărat scenariul te cucerește la Loverboy. Până la urmă, și un Cassanova se poate îndrăgosti, și asta nu e o descoperire care să inventeze mersul pe jos, indiferent în ce context e pusă. După ultima secvență, hipnotizat de privirea lui Luca (George Piștereanu) din spatele căștii de motociclist, te întrebi ce ți-a plăcut, totuși, așa de tare, la un film în aparență banal. Răspunsurile – cel puțin pentru mine – au fost două.

“Pentru Luca am avut o luna de documentare, în timpul căreia m-am întâlnit cu doi ‘loverboy’ și am încercat să înțeleg cât mai mult din viața lor de zi cu zi.”
George Piștereanu Aproape nici o creație artistică nu poate emite pretenții de valoare dacă nu-și construiește această valoare pe pilonii unor personaje puternice. În Loverboy, există trei: Luca, Veli și bunicul lui Luca. Cuplul Piștereanu – Ada Condeescu, atât de intens în spectaculosul Eu când vreau să fluier, fluier… se reunește într-o schemă în care individualismul fiecăruia nu domină, ci completează și construiește. Nu cred să existe în cinematografie românească un personaj mai apropiat de James Dean ca Piștereanu în Loverboy. Și nu cred să existe în momentul de față o actriță mai proaspătă ca Ada Condeescu, care reușește să te convingă și de faptul că dacă-și acoperă sânii cu pătura o face pentru că vrea, și nu pentru că îi e rușine de privirea pofticioasă din scaunul de cinema.

Al treilea personaj e Ion Besoiu, cândva căpitan pe nava Speranța. Unicul cuvant rostit de bunicul lui Luca este un chinuit ”c-c-cu…r”, într-o scenă care va rămâne memorabilă și va face cu siguranță milioane de afișări pe YouTube. Dar apariția din altă lume a acestui actor de legendă, voit haladit, e fix liantul care unește, măcar temporar, sentimente și vieți în universul decupat-boem creat de Mitulescu.

Trailer:

Cifra 12 simbolizează un lucru complet, o unitate perfectă și armonioasă. În civilizațiile antice, precum cea orientală sau iudaică, 12 corespunde plenitudinii și integralității unui lucru. În 12 ani, am reușit, împreună cu tine, să facem un FHM armonios, elegant, complet. Nu ne lăudăm singuri, ci stoarcem esențialul din sutele de mesaje pe care le-am primit de-a lungul timpului de la cele 2-3 generații de cititori care ne-au cumpărat lună de lună pentru a fi funny, sexy și useful. Pentru a fi FHM, alături de noi, dându-ne încrederea că, după 12 ani vom putea spune ceea ce citești acum.

După 12 ani, echipa FHM se înclină cu respect în fața sutelor de mii de FHM guys care i-au trecut pragul. Și, cu bucuria unui lucru complet în spate, îți urează un 20..12 perfect pentru un nou început!

Acesta este mesajul meu pentru toți prietenii FHM care, de-a lungul timpului, au cumpărat această minunată revistă. Care este de șase ani și jumătate pe locul 1 în topul revistelor pentru bărbați din România.  12. Complet. Next. Ne revedem în curând.

Fotografia e trimisa de unul dintre fanii FHM, acum 4 ani.

Cred că Elveția e ultima pe lista țărilor europene în care mi-aș face concediile. Sigur, poate că e prima în care mi-aș boteza copiii sau mi-aș citi ziarul în dimineața în care împlinesc 60 de ani, dar mi se pare foarte limpede că acestui țări neutre, cu popor născut neclar din îngemănarea altor trei popoare, îi lipsește ceva-ul primordial, deși are din belșug și vaci mov și orologii care dau întotdeauna ora exactă și brânză topită în ceaun căreia i-au spus fondue și, mai ales, un salon auto care se ține la început de martie și despre care, oameni mai dotați la roți și mai umblați pe la expoziții cu animale dintr-astea motorizate, spun că ar fi cel mai bun. Adică cel mai bine organizat.

Ideea cam asta ar fi: prezența mea la Salonul Auto, despre care nu voi relata ca o Ciuhulească ce transmite de pe bancheta din spate a vreunui SUV (deh, picioarele…) sau ca un am&s-ist cu spirit nemțesc, tobă de cai putere și cilindree. Nu mai fusesem la un salon auto (SIAB-ul nu se pune) dar, ca unul care nu se omoară după mașini, considerându-le fiare de deplasat dintr-o parte într-alta, de preferat să arate decent, l-am abordat relaxat și cu zoom-ul pregătit să fie îndreptat mai degrabă către exemplarele pe care expozanții le așează lângă propriile produse, întru rezolvarea pe cale amiabilă a conceptului femeie-mașină, alăturare născătoare de bancuri misogine pentru unii și imagini sexy pentru alții (mai cu minte).

După două zile de mărșăluit într-un spațiu compact, plin de tot soiul de arătări science-fiction, majoritatea bune de băgat în priză (fiindcă ăsta e viitorul) am sfârșit prin a fi brusc interesat de modelele ce vor intra în producția de serie la Renault, de conceptele Mazda și de combustibilii alternativi pe care-i au în creieri cei de la Mercedes. Probabil că, după două zile în mijlocul unor babuini ți se face fundul roșu. După 48 de ore printre eschimoși începi să te pupi cu nasul. E un microb care te prinde. E drept, te lasă la fel de repede, însă, pe loc, rămâi cu gura căscată și declanșezi aparatul foto ca nebunul, încercând să prinzi unghiuri compleze și detalii clare pentru… arhiva personală a unui alter-ego care și-a ratat cariera neacordând atenție sporită revistelor auto.

Una peste alta, Geneva e salvată de propriul ei salon. Nu găsești în tot orașul ăsta plictisitor viață și culoare așa cum găsești la Palexpo, locul unde, în fiecare an, între 3 și 13 martie, mașinile din lumea-ntreagă transpun visuri în realități, aducându-ți viitorul în buzunar. E ca și cum respiri într-o expoziție de dinozauri ai viitorului, gândindu-te, în timp ce treci pe lângă ei, că acum o sutăcincizeci de ani, patru roți însemnau cu adevărat ceva doar pentru căruțele poștalioanelor.

Piesa a fost scrisă de Gainsbourg în 1967, pe vremea când îşi consuma o scurtă dar tumultuoasă poveste de amor cu Brigitte Bardot. În iarna acelui an, Bardot i-a cerut într-o seară să scrie cel mai frumos cântec de dragoste pe care şi l-ar putea imagina vreodată. Ea a adormit iar Gainsbourg a lucrat toată noaptea pentru a-i prezenta dimineaţa două piese: Je t’aime… şi Bonnie and Clyde. Prima piesă a fost apoi înregistrată de către cei doi într-un mic studiou din Paris dar știrea despre modul în care a luat ființă a răzbătut imediat până la urechile lui Gunter Sachs, sotul german (si foarte bogat) al lui Bardot. Acesta a luat foc și a cerut în mod public ca melodia să nu vadă ”lumina” vreunei case de discuri. Bardot a intervenit și ea pe lângă Gainsbourg pentru a o stopa și acesta a ascultat-o, în ciuda faptului că a protestat: ”Muzica e foarte pură. Pentru prima dată în viața mea am scris un cântec de dragoste și acesta e luat la șuturi!”.

În 1968, Gainsbourg a întâlnit-o pe actrița britanică Jane Birkin, de care s-a îndrăgostit în timpul filmărilor la Slogan. El a rugat-o să înregistreze împreună piesa. Birkin auzise de versiunea cu Bardot și s-a gândit că aceea fusese ”prea fierbinte” dar în același timp a spus, peste ani, că a cântat-o pentru că era geloasă și nu vroia să fie cântată de altcineva. Artistul i-a cerut să o interpreteze cu o octavă mai sus decât Bardot ”așa încât să suni ca un băiețel”. După înregistrare, Birkin a recunoscut că a mers cam departe cu respirația adâncă, așa încât ”la un moment dat a trebuit să o întrerup”. Single-ul a fost pe piaţă în februarie 1969, având o copertă goală, pe care scria ”interzis celor sub 21 de ani”. Ceva mai târziu, Bardot a regretat că nu a lăsat piesa să-și urmeze cursul logic. Jean-Louis Remilleux, un prieten de-al ei, a convins-o să-l contacteze pe Gainsbourgh. Astfel că, în 1986, și această versiune – în fapt, prima – a ajuns la urechile fanilor.

Titlul piesei a fost inspirat de o butadă de-a lui Salvador Dali: ”Picasso e spaniol. Și eu sunt. Picasso e un geniu. Și eu sunt. Picasso e un comunist. Eu nu sunt”. Gainsbourg a spus că piesa e un cântec ”anti-futai”, despre disperare și imposibilitatea iubirii fizice. Dar versurile sunt un dialog între doi îndrăgostiți care fac amor:

”Je vais et je viens, entre tes reins”. Mai ciudat este ”Moi non plus”-ul (”eu nu”) ca răspuns la ”Je t’aime”. În fapt, e o glumă pe care non-vorbitorii de limbă franceză nu prea o înțeleg și care e tradusă ”Te iubesc – Eu nu te mai iubesc”, chiar și într-o versiune a celor de la Pet Shop Boys (”I love you – me not anymore”).

Când a fost lansată versiunea cu Bardot, ziarele din Franța au speculat faptul că ar fi vorba de un audio-verite. ”Gâfâiturile și respirația adâncă ale lui Brigitte Bardot dau impresia clară asupra a doi oameni care fac dragoste”, a scris France Dimanche. Gainsbourg a cântat piesa prima oară în public într-un restaurant parizian, imediat după ce a înregistrat-o la Londra, împreună cu Birkin. Ea a spus că ”pe măsură ce Serge cânta primele acorduri, se auzeau furculițele și cuțitele care se lăsau jos”. El însuși a declarat apoi: ”Cred că avem un hit!”.

Și asta în ciuda faptului că erotismul explicit al piesei a fost declarat la acea vreme extrem de ofensator. Sex pur, cuvinte explicite, sunete sugestive. Revista The Observer Monthly Music a declarat-o ”echivalentul pop a filmului Emmanuelle”. Totul culminează cu orgasmul simulat de Birkin, acesta fiind motivul pentru care melodia a fost apoi interzisă în Spania, Suedia, Brazilia, Marea Britanie, Italia, Polonia și Portugalia. Dar și în Franța, înainte de ora 23! În plus, Vaticanul l-a excomunicat pe directorul casei de discuri care a lansat piesa în Italia. Birkin a declarat apoi că Gainsbourg l-a numit pe Papă ”cel mai mare PR-ist al nostru”. Tot Birkin a declarat, în 1984, că nu înțelege de ce s-a făcut atât tam-tam pe marginea piesei. ”Sunt sigură că englezii nici măcar n-au înțeles despre ce e vorba”. Și chiar așa a fost!

În tot cazul, piesa a avut un imens succes. Până în 1986 se vânduseră peste 4 milioane de copii. În Insulă a atins locul 2 în topuri, în primă fază, când fusese lansată de casa de discuri Fontana. Aceasta a vândut însă drepturile unui label independent, Major Minor Records și, după relansare, a ajuns pe primul loc, devenind, evident, și primul number one interzis. A rămas în top vreme de 31 de saptămâni și a intrat chiar și în topul american, până pe o… semnificativă poziție 69. Din pricina faptului că americanii au catalogat-o drept ”obscenă”, piesa nu a vândut în State mai mult de 150.000 de copii. Și asta chiar dacă New York Times a numit-o (în aplauzele lui Gainsbourg) ”o fericită întâmplare poetică”.

Zeci de cover-uri au fost făcute după Je t’aime, moi non plus, însuși Gainsbourg parodiind-o într-o versiune pentru Bourville, intitulată Ça. Printre alții s-au numărat Donna Summer (celebrul Love to love you baby), Pet Shop Boys sau Brian Molko, de la Placebo.

Ascultă piesa:

versiunea cu Jane Birkin

versiunea cu Brigitte Bardot

Versuri:

RUBINHNO 300

Și totuși, 300 nu e o cifră peste care să treci ușor cu vederea. Fani din întreaga lume au venit la Spa pentru a-l aclama pe Rubens, care concurează acum pentru at&t Williams. Recordul e absolut. Istoria pilotajului de Formula 1 nu consemnase niciodată o asemenea cifră în statistici. Și totuși, măcar aparent, lui Barichello nu părea să-i pese.

La invitația Philips, unul dintre sponsorii echipei Williams, am avut privilegiul de a intra în culisele echipei înființate de bătrânul Frank înaintea cursei de la Spa-Francorschamps și de a sta de vorbă cu cel care urma să bea din cupa unui record de invidiat. Dacă ar fi să definești anti-eroul, atunci Barichello s-ar înscrie cu brio la titlul de campion mondial. În brazilianul molcom zace un ocean de liniște. Ai senzația că se urcă în monopost ca și cum ar merge la un job pe care nu doar că-l face de ani de zile dar de la care nu așteaptă adrenalină ci mai degrabă confort. Când vorbește, Barichello transmite mesaje de pace. În mod oarecum contrastant cu mult mai tânărul său coleg, Nico Hulkenberg, care pare să explodeze în nerăbdarea de a-și scrijeli pe cască prima victorie din carieră.

”Cel mai bun moment al carierei mele este acum”, spune Rubihno. ”În sportul ăsta, ziua de mâine este mai importantă decât cea de ieri. Viața e specială. În Formula 1 trebuie să fii competitiv în fiecare zi.”. Afli imediat că secretul longevității sale e familia. Soția, Silvana și cei doi băieți, Eduardo și Fernando sunt pilonii pe care-și sprijină Barichello viața. ”Nu pot să spun că înaintea celei de-a 300-a curse mă simt un alt om. Am preferat să rămân același. Și să păstrez familia ca balanță a tot ceea ce fac. E drept, odată cu vremea au venit avantajele materiale. Însă astea contează mai puțin chiar dacă, să zicem, acum mă pot bucura că zbor cu un avion particular în toate colțurile lumii. Marea mea bucurie a rămas să mă întorc acasă, să mă joc cu cei doi băieți, să petrec timp cu Silvana… Îmi place să joc golf, asta mă relaxează… și cam atât”. Cum se simte înaintea cursei 300? ”Relaxat. Experiența îmi permite să țin emoțiile în frâu. Tehnic, nu pot să spun că acum conduc mai bine ca în urmă cu câțiva ani. Dar acumulez experiență care mă poate face să fiu mai bun. Și mai ambițios. Nu văd linia finală deocamdată”. Are superstiții? ”Nu. Aveam, dar cu timpul am învățat să le las de-o parte pentru că ele te pot influența în timpul cursei”.

Din păcate, Barichello a fost nevoit să abandoneze în a 300-a cursă la care a luat startul. Circuitul de la Spa, primul unde obținuse un pole-position, nu i-a mai purtat noroc. Brazilianul a fost implicat într-un carambol în chiar primul tur și ghinionul a dus la ieșirea lui din cursă. Cariera lui Rubinho continuă însă, în același ritm liniar și n-ar fi exclus să-l vedem peste 100 de curse, poate cu câteva riduri în plus dar cu același zâmbet blajin și modest.

Al doilea motiv ține mai degrabă de estetică. Două femei apar în preajma lui Clooney și ambele se ridică la înălțimea Frumuseții Sale. Prima e aparent insipida olandeză Thekla Reuten, a doua – senzuala Violante Placido, o quelque-chose-istă cu ochi (și sâni) seducători. Mai departe de asta, The American rămâne un film de văzut între două felii de pizza mestecate pe-ndelete, unul pe undeva cu pretenție de art-movie, pe altundeva cu iz de teribilism (cam) gratuit.

The American, 2010. 105 minute. Regia: Anton Corbijn. Scenariul: Rowan Joffe. Cu: George Clooney.

Trailer:

Seria de frigidere side-by-side oferă combinația unică dintre designul modern și soluțiile inteligente de păstrare a mâncării. Noul model din seria H și-a reîmprospătat aspectul exterior cu noi calități. Panoul modern de control one-touch, dotat cu sistemul Twin Cooling Plus este dispus direct pe ușa frigiderului, oferind un plus de spațiu. În plus, iluminarea puternică prin LED-uri și interiorul ergonomic transformă acest model într-unul dintre cele mai intuitive frigidere disponibile în prezent.

Seria H a fost creată în ideea protejării mediului. Samsung introduce primul model A++ Grade în categoria Side-by-Side, bazându-se pe tehnologia inovativă de răcire și frigiderului ecologic R600a.

Noile modele Samsung ale seriei H utilizează cea mai avansată tehnologie de răcire disponibilă în prezent. Sistemul TWIN Cooling Plus System™ folosește două compartimente de răcire independente, ceea ce menține umiditatea și prospețimea alimentelor. În timp ce frigiderele obișnuite păstrează umiditatea până la aproximativ 43%, noile modele din seria H se laudă cu 75%. Sistemul TWIN Cooling Plus System™ menține o aromă naturală a alimentelor.

CoolSelect Zone este un sertar special al cărui temperatură o poți controla independent de cea din restul frigiderului. Acest lucru îți dă posibilitatea să păstrezi orice tip de aliment care are nevoie de un anumit mediu. Sistemul de circulare a aerului Multi-Flow păstrează o temperatură constantă în tot restul frigiderului.

Caracteristici elegante și aspect șic

Noul icemaker Clear View, integrat în ușa frigiderului și dozatorul de cafea dau un aer cosmopolit, în timp ce una dintre cele mai suprinzătoare noutăți, Soft Beverage Station, aduce eleganța și stilul la petreceri.

Soft Touch Beverage Station oferă o modalitate eficientă de păstrare a băuturilor, într-un loc separat de restul frigiderului. Un compartiment special este dispus pe ușa frigiderului, ceea ce facilitează accesul la băuturi printr-o interfață one-touch, fără să afecteze temperature la care sunt păstrate alimentele. Propriul tău mini-bar se inteagrează astfel perfect petrecerilor tale.

Dozatorul de băuturi a fost adapatat astfel încât să conțină un dozator mai mare, perfect pentru cocktailurile Long Island Ice Tea, și să facă mai ușor accesul la apă și gheață proaspătă. În tot acest timp, LED-urile albastre îmbunătățesc vizibilitatea în condiții de lumină slabă.

Noile modele din seria H au un design compact, atât interior cât și exterior. În interior există o iluminare cu LED-uri TOWER White. De asemenea, interfața ușor de utilizat permite un control eficient al zonei CoolSelect. Exteriorul este definit de designul ”Easy Handle”, perfect pentru orice utilizator, și de liniile fine ale culorilor.

Pretul? Fix 4999 lei, in retelele Domo si Flanco.

Sunt cel puţin două elemente care îţi plac instant la Galaxy S.

1. Până a ajunge să-l butonezi, te va şoca display-ul. Super AMOLED-ul, făcut de-acum în aşa fel încât să fie vizibil şi în plin soare, îţi aduce o explozie de culori şi senzaţii optice în orice “zonă” te-ai învârti: foto, video, aplicaţii etc.

2. Android 2.1. Emotion in motion. Telefonul se mişcă şi răspunde la comenzi de parcă ar fi cel mai bun prieten al omului iar omul e cel mai bun prieten al lui. Adaugă procesorul de 1 GHz, pune şi UI-ul Android Samsung şi ai cel mai bun “mix” pe care ţi l-ai putea dori în materie de speed şi operativitate. În plus, nu vei fi niciodată îngrădit de multiplele fiţe ale AppStore-ului Apple. Majoritatea aplicaţiilor din Android Market sunt gratis, ba chiar găseşti multe aplicaţii free pentru care un posesor de iPhone va plăti (da, există şi Angry Birds, şi nu costă!)

Dincolo de display şi de sistemul de operare, Samsung Galaxy S are o lume a lui în care plonjezi şi din care nu mai ieşi prea curând. Camera foto de 5 MP e suficient de cool cât să faci fotografii bune de pus în album (la lumina zilei, fiindcă, surprinzător, telefonul nu are LED şi nici flash). Filmează full HD (1280 x 720), la 30 fps. Browser-ul Android e dotat cu Flash Lite şi se mişcă extrem de bine. Are zoom multi-touch. Are accelerometru, senzor de proximitate, compas digital, music player cu Sound Alive, tot ce-ţi doreşti la nivel de reţele de socializare, pe care şi le integrează perfect, e.mail, sincronizări, swype (tehnologie revoluţionară în privinţa tastării textelor), radio FM, GPS, deja celebrul Layar, jocuri, nebunii, vrăjeli, gogomănii şi alte lucruri spectaculoase care fac din Sansung Galaxy S cel mai cool telefon de pe piaţă la această oră. Pentru cât timp, însă, aceasta e întrebarea?

Samsung Galaxy S video review:

Altfel, Allview M5 se remarcă prin designul finuţ (versiuni alb şi negru), grosimea de numai 12,5 mm, butoanele de apelare asociate fiecărui SIM, agenda de 500 de intrări, faptul că suportă un card extern (neinclus) de până la 2 GB, funcţia de lanternă, camera VGA cu zoom digital şi mai ales prin preţul accesibil de numai 269 lei.

Solitary Man

Solitary Man transmite o multitudine de sentimente, unele contradictorii. Este însă, în mod clar o piesă care descrie starea de spirit a bărbatului dezamăgit în iubire. În anul 2005, revista Rolling Stone scria, într-o retrospectivă, că această melodie “rămâne cel mai eficient cântec din cariera lui Neil Diamond. Din ea răzbate melancolia persoanei solitare care a fost Neil pe parcursul întregii lui vieţi”.

Diamond a înregistrat două versiuni ale piesei, care nu a atins decât locul 55 în Top USA, dar care a inspirat o mulţime de alţi artişti ce au interpretat-o în propriile lor stiluri. Cea mai cunoscută (şi cea mai bună) aparţine lui Johnny Cash, care a primit un Grammy pentru ea şi care a fost inclusă pe coloana sonoră a penultimului episod din serialul Stargate Atlantis. Alte variante au oferit, de-a lungul timpului, Chris Isaak, H.I.M., T.G. Sheppard şi Gianni Morandi. Recent, varianta lui Johnny Cash apare pe genericul filmului cu acelaşi nume, în care cap de afiş este Michael Douglas.

[stextbox id="alert" color="577ca8"]

Solitary Man

Album: The Feel of Neil Diamond

Anul apariţiei: 1966

Poziţie atinsă în Top USA: 55

[/stextbox]

Ascultă piesa:

Versuri:

Melinda was mine
‘Til the time
That I found her
Holding Jim
Loving Him
Then Sue came along
Loved me strong
That’s what I thought
Me and Sue
But that died too

Don’t know that I will
But until I can find me
The girl who’ll stay
And won’t play games behind me
I’ll be what I am
A solitary man
Solitary man

I’ve had it to here
Bein’ where
Love’s a small word
Part-time thing
Paper ring

I know it’s been done
Havin’ one
Girl who’ll love me
Right or wrong
Weak or strong

Don’t know that I will
But until I can find me
The girl who’ll stay
And won’t play games behind me
I’ll be what I am
A solitary man
Solitary man