20 de lucruri care mă enervează în România (18)

18 – Transmisiile de fotbal

Nu o să înţeleg niciodată de ce e aşa greu să tragi cu ochiul la cineva care e mai deştept ca tine şi face lucrul respectiv cu mulţi ani înaintea ta, după care să pui în aplicare ceea ce ai “furat”, fără a fi acuzat decât, în cel mai rău caz, de lipsă de originalitate. Transmisiile meciurilor de fotbal în România sucks. Big time! Indiferent de câte camere se chinuie să planteze unii sau alţii în jurul unui stadion, asta nu e suficient pentru a avea o transmisie de calitate. Iar aici nu e nimeni altcineva de vină decât cei care se numesc, simplu şi la obiect: regizori de transmisie.

Fraţilor, habar n-aveţi meserie! Şi ceea ce doare mai tare e că nu aveţi nici măcar bunăvoinţa să o învăţaţi de la alţii care se pricep. În timpul unei partide din Anglia de acum vreo săptămână, transmisă de Eurosport 2 în acelaşi impecabil mod cu care ne-au obişnuit englezii, Manolo Terzian îl întreba pe Vlad Enăchescu de ce în România nu există reluări atât de reuşite ca cele ce se derulau sub ochii tuturor celor ce priveau acel meci. De ce, de pildă, nimeni nu dă reluarea fazei de când a început faza, pentru a vedea încă o dată cum au mers pasele, de la cine a pornit totul, cum s-au mişcat jucătorii în teren. Manolo a întrebat dacă există diferenţe de ordin tehnic între “noi” şi “ei” iar Enăchescu a dat un răspuns sincer şi la obiect: “Nu! Asta ţine de priceperea celui de la butoane”.

Urmăriţi cu atenţie reluările de pe Antena 1, de pildă, postul care a câştigat licitaţia pentru Liga 1 pe următorii 3 ani şi care are 1. cei mai slabi comentatori de pe piaţă (Prima TV nu se pune) şi 2. cei mai proşti regizori de transmisie. După ce se înscrie un gol, reluarea vine extrem de târziu, timp în care te plictiseşti văzând cum se îmbrăţişează jucătorii, cum adversarii se scobesc în nas şi cum spectatorii mai nervoşi se scarpină la şliţ, în tribune. Ea vine într-un final, când se reia partida, după care reluările din alte unghiuri sunt atât de proaste încât devin inutile: de multe ori nu ţi se dă decât momentul în care a intrat mingea în poartă, de parcă ar interesa pe cineva să vadă cum s-a scuturat plasa. Dacă la goluri nu primeşti ceea ce doreşti, primeşti în schimb (aici Kanal D şi Naţional TV sunt campioane!) o mulţime de reluări imbecile cu faulturi filmate cu diverse camere, în timp ce pe teren se derulează acţiuni periculoase la poartă. E un lucru elementar să nu dai reluări decât atunci când e jocul oprit. Şi nu numai că e elementar, dar e şi o lipsă de respect pentru telespectator să faci pe dos.

Şi mai e ceva: regizorul de transmisie trebuie să fie un om care are legătură cu sportul care i se derulează sub ochi. Unul care înţelege fenomenul. Unul care ştie de ce a greşit portarul, de ce un fundaş e tălâmb şi scoate atacantul advers din ofsaid, de ce antrenorul se pregăteşte să facă o schimbare şi mai ales pe cine urmează să schimbe. De multe ori, la noi, regizorul dă impresia că transmite o plenară PCR, nu un eveniment sportiv care are sens, acţiune, miză, intrigă, luptă.

Concluzia: până la instruirea regizorilor de transmisii fotbalistice de la noi, acestea mă enervează. Şi, cu siguranţă, nu doar pe mine!