Nişte impotenţi albi şi roşii

Oare când vor înţelege aceşti aşa numiţi fotbalişti de la Dinamo că ceea ce joacă ei nu se numeşte fotbal ci este un chin care zgârie retina şi ucide nervul? Oare când va înţelege Adrian Cristea că mingea e făcută ca să-i dai drumul rapid şi nu ca s-o ţii minute în şir privind ca vita-n lemne după vreun coechipier? Oare când va înţelege Rednic că jucător mai prost ca Boştină nu găseşti nici în Burundiul de unde a venit teroristul ăla de Saidi sau cum mama mă-sii îl cheamă? Oare când vor învăţa alde Homei şi Pulhac să dea o centrare ca lumea, în ideea că o centrare ca lumea e o minge care ajunge la coechipierul din faţa porţii şi nu la dracu-n praznic?

Şi mai ales oare când vor înţelege Borcea, Turcu şi Badea că habar n-au să managerieze o echipă, că Dinamo trăieşte de ani de zile sub umilinţele Stelei şi mai nou ale CFR-ului (care în trei ani de viaţă reală a făcut mai mult decât în 20 de ani de dinamovism), că a doua echipă a ţării are un stadion de Divizia D din Norvegia, că mişmaşurile pe care le fac an de an cu fotbalişti, arbitri, federaţie, impresari şi fanioanele de la colţul terenului nu le vor aduce niciodată glorie ci doar o lungă şi continuă umilinţă pe care nu o pot schimba nici măcar chiorii ăia de pe teren care se auto-numesc fotbalişti dar a căror atitudine ţine mai degrabă de cea a unei găşti de băieţi de cartier atârnători la porţile hazardului.

Ruşine, Dinamo! Şi nu nepărat  pentru acest 0-1 debil în faţa unei echipe cu nume imposibil ci pentru ceea ce arată, meci de meci, de doi ani încoace.