A fost cea mai strânsă finala Covergirl de până acum. Trei fete frumoase – Andra, Denisa, Oana – şi, din păcate, o singură câştigătoare. Noua Covergirl este Denisa Spin iar pictorialul tunisian cu toate cele trei îl puteţi vedea în ediţia FHM din luna noiembrie, acum pe piaţă.
Tot acolo se află povestea realizării acestui pictorial şi câteva tuşe despre Tunisia, această ţară cu parfum de boukha şi zâmbet de pisică. FHM Noiembrie mai cuprinde o şedinţă foto cu Alexandra Derevici, de la sport.ro, dar şi un pictorial de fashion cu băieţii de la Akcent, care se dezlănţuie frenetic în cel mai pur stil britanic. În pragul alegerilor de peste Ocean am mers cu Unchiul Sam la psihiatru, ajutaţi de corespondentul nostru, Robert Ion, disecând momentul de criză prin care trec Statele Unite.
De asemenea, afli cine sunt şi în ce condiţii trăiesc oamenii-liliac din Filipine şi, în caz că te întrebai de ce visezi erotic, care sunt dedesubturile acestor vise. Şi pentru ca ochiul să-ţi fie încântat până la capăt, poartă-l şi peste paginile cu Miss Fashion TV sau Jordana Woodland. Merită!
Doru Oprisan
October 27, 2008frumoasa covergirl estem 🙂
DJ PaulBert
November 1, 2008OOO da!!!arata super covergirlitza de luna asta…