Camera Obscura – My Maudlin Career

Se ia un sound indie-pop, se amestecă împreună cu ritmuri de orchestră și se asezonează cu versuri romantice. Nu se bagă la cuptor, ci se trimite pe scenă. Mai întâi pe scenele din Glasgow, începând cu anul de grație 1996, apoi pe cele din întregul Regat Unit. După cinci ani în care ingredientele rămân cam aceleași dar se schimbă cei care le mixează, oamenii care i-au ascultat realizează că le place din ce în ce mai tare. Și cer mai mult. Rezultă un prim produs cu etichetă: Biggest Bluest HiFi. Și un promițător start în zona ”independent”, una în care, dacă scotocești bine, scoți la iveală diamante veritabile.

Zgârciți în proverbe dar generoși în muzică, scoțienii au inspirație și apar peste trei ani cu un alt album: Underachivers, Please Try Harder. Într-adevăr, s-au străduit mai tare din moment ce a fost startul către primul lor turneu american și, aproape imediat, către al treilea (și cel mai bun) disc: Let’s Get Out Of The Country. Corect: nu mai erau foarte multe de făcut în Scoția. Camera Obscura devenise o trupă cunoscută, cu un trecut destul de agitat la nivelul membrilor, dar cu un viitor interesant.

În 2009 au scos albumul My Maudlin Career, despre care este, de fapt, vorba în propoziție. Și care poate fi numit unul dintre cele mai bune albume ale anului. Ascult-o pe Tracyanne Campbell și vei descoperi o voce plină care știe cum să jongleze între timbrul nostalgic și cel hotărât, pe fondul unor ritmuri surprinzător de tandre și proaspete, cu profunde intruziuni orchestrale. Piesele Camera Obscura îți dau senzația că, deși ai crezut că ai venit la un concert minor într-un club periferic, te trezești dintr-o dată față în față cu o trupă profesionistă despre care nu știai mai nimic dar care te cucerește pe loc prin emoția pe care știe să o transmită în fiecare acord.

Ascultă mai jos single-ul French Navy. Și reține un nume care spune mai multe decât un banal termen fotografic: Camera Obscura.