Piticul atomic născut cu numele Prince Rogers Nelson, cunoscut mare parte a carierei sub numele de Prince, a avut geniul de a compune această incredibilă piesă în anul de graţie 1984. Puse cap la cap, multe ore am petrecut în faţa aparatelor video din vremurile ceauşiste, urmărind atât videoclipul en-large sau, mai pe-ndelete, filmul cu acelaşi nume, în care juma-de-chiflă-genială făcea furori cu motorul bine turat, geaca de piele bine strânsă pe corp şi privirea de grande futadore proporţional dozată către partenera sa, pe nume Apollonia Kotero.
Filmul avea să primească un Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră. Era de aşteptat: Purple Rain este cel mai reprezentativ album Prince. Despre melodia cu acelaşi nume s-a vorbit multă vreme că ar fi un omagiu al artistului adus tatălui său, John L. Nelson, a cărui moarte a fost asociată (în mod eronat) cu suicidul. Nu, John L. nu s-a sinucis şi a trăit bine merci până în 2001, când l-a luat unchiul Sam, la 85 de ani. Versurile piesei conduc mai degrabă către o ceartă între doi îndrăgostiţi care îşi cer scuze unul celuilalt sau, mai adânc, către o metaforă a Raiului, izvorâtă din povestea unei femei care a murit pe masa de operaţie şi care se scaldă într-o ploaie mov în viaţa de după.
Prince nu a explicat niciodată înţelesul versurilor sale, însă şi-a cântat piesa în aproape toate concertele, mai puţin în perioada în care o luase razna, se definea ca un semn şi evita orice “contact” cu vechile sale hituri. Memorabilă este interpretarea din pauza Superbowl-ului 2007, când, pe fondul piesei, a început o ploaie torenţială care s-a asortat perfect cu scena mov pe care performa artistul. Publicaţia Rolling Stone a inclus piesa Purple Rain în Top 500 Greatest Songs of All Time, plasând-o pe locul 143.
Purple Rain
Album: Purple Rain, 1984
Poziţie atinsă în Top USA: 2
Poziţie atinsă în Top UK: 8
Vezi clipul:
Versuri:
I never meant to cause you any sorrow
I never meant to cause you any pain
I only wanted to one time see you laughing
I only wanted to see you laughing in the Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
I only wanted to see you bathing in the Purple Rain
I never wanted to be your weekend lover
I only wanted to be some kind of friend
Baby I could never steal you from another
It’s such a shame our friendship had to end
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
I only wanted to see you underneath the Purple Rain
Honey I know, I know, I know times are changing
It’s time we all reach out for something new
That means you to
You say you want a leader
But you can’t seem to make up your mind
I think you better close it
And let me guide you to the Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
Purple Rain Purple Rain
If you know what I’m singing about up here
C’mon raise your hand
Purple Rain Purple Rain
I only want to see you,
Only want to see you
In the Purple Rain
Doru Oprisan
February 15, 2010Recomand, de sezon, Valentina, botezata dupa fetita lu’ tanti aia buna din Desperado, Salma:
http://listen.grooveshark.com/#/search/songs/?query=prince%20valentina
Eddie
February 15, 2010thumbs up! e de pe ultimul album (ma rog, ultimele 3, avind in vedere ca le-a lansat pe toate odata) 🙂