Am recunoscut întotdeauna că am avut o ”guilty pleasure” pentru Mădălina Manole și muzica ei. Am crescut oarecum în paralel cu generația care se extazia la aparițiile ”fetei cu părul de foc” și chiar dacă mă alăturam deseori miștourilor făcute pe marginea sintagmei, ceva mai târziu, poate după ce am cunoscut-o în mod direct, Mădălina mă ”tușa” printr-un quelque chose pe care nu l-am înțeles niciodată foarte bine dar l-am lăsat să-și facă de cap fiindcă mi se părea foarte ok. Așa am ajuns să-mi umplu computerul de melodiile ei și, de câte ori avea ocazia, să o ascult cu infinită plăcere.

Am întâlnit-o pe Mădălina o singură dată, cu ocazia unui pictorial pe care l-a făcut pentru FHM în toamna anului 2001. I-am luat atunci un interviu pe care ea însăși avea să-l descrie apoi ca fiind cel mai bun interviu care s-a publicat vreodată cu ea. Era într-o perioadă în care relația ei cu compozitorul Șerban Georgescu părea să scârțâie. Dar Mădălina deborda de optimism și de o poftă de viață care te molipsea. Vroia să cânte, să compună, era fericită că are mulți, incredibil de mulți fani. Păstra o umbră discretă atunci când vorbea despre copilul pe care și-l dorea dar care întârzia să vină, parcă înadins pentru a-i zdruncina relația. Știam că asta e marea problemă a vieții ei. De ani buni, în fiecare toamnă mergeam în Valea Călugărească de unde cumpăram vin, tradiție păstrată de la tata , din curtea lui Tase Manole, unchiul Mădălinei. Cel mai bun vin roșu pe care l-am băut vreodată. Iar Tase, om hâtru și cu știință de struguri, povestea deseori despre dorința ei de a avea copii.

Dispariția Mădălinei Manole, în chiar ziua în care împlinea 43 de ani, e un trăznet care lasă în urmă nu doar lacrimi ci mai ales amintirea unei artiste pentru care viața a fost, mai ales, iubire. Dumnezeu s-o odihnească.

Mai jos, interviul publicat în FHM, octombrie 2001.

[media id=5 width=570 height=447]

Ea a avut curaj!

Pe Mădălina Manole n-aţi mai văzut-o niciodată într-o ipostază atât de sexy. Ea, împreună cu FHM, consideră însă că acum a venit momentul să o cunoaşteţi şi aşa. Şi, veţi fi de acord, nici nu putea exista un moment mai potrivit!

Text: Eduard Ţone

Foto: Ionuţ Staicu

Aşa cum recunoaşte şi ea însăşi, Mădălina este exact genul de persoană pe care o vedeţi pe scenă. Am încercat zadarnic să o încadrez într-un tipar, fie el şi muzical. Mi-am dat seama că nu poate fi asociată cu clasica… #muzică uşoară# românească, dar nici cu stereotipul dance al zilelor noastre. Mădălina este genul de vedetă care a ştiut să-şi ridice cariera într-un mod atât de corect şi cuceritor încât nu i se poate reproşa nimic. Are succes, melodiile ei sunt fredonate de copii, bărbaţi în toată firea sau bătrânei morocănoşi iar cârcotaşii care spun despre ea… #Eh, Mădălina…# descoperă imediat că pot fi cuceriţi de farmecul celei căreia i se spune #fata cu părul de foc#.

¤ Eşti o artistă prinsă, într-un fel, între generaţiile muzicale. Ai debutat în 1988 când se cânta cu totul altceva decât se cântă azi…

Astăzi mă amuz când mă uit la primele mele apariţii TV sau când ascult primele înregistrări. Altele erau vremurile. Dacă mă întrebi acum care este melodia mea preferată din cele 7 albume editate, cu siguranţă că nu voi alege una din primele două ci, de pildă, Tu n-ai avut curaj, de pe ultimul. Aşa şi trebuie să fie. Trebuie să ţii pasul cu ce se întâmplă în jurul tău iar eu am încercat asta cu fiecare album. E o chestie de respect: faţă de tine şi faţă de fanii tăi. În plus, posibilităţile tehnice – studioul de înregistrări – sunt altele şi artistul trebuie să lucreze cu cele mai bune. Eu aşa am făcut. Şi atunci şi acum.

¤ În ce stil te-ai încadra?

Cred că tot în stilul pop. Dar melodiile diferă, unele spre pop-rock… Echipa noastră – soţul meu, Şerban, şi textiera Roxana Popescu – a încercat mereu ca pe fiecare album să existe măcar o melodie nouă pe care să se regăsească multă lume. Publicul meu e foarte larg; şi ca vârstă şi ca pătură socială. Indiferent dacă intru în căminul cultural de nu ştiu unde, în Mariott sau pe stadion. Fraza e aceeaşi: #A venit Mădălina noastră!#.

¤ A existat vreun loc unde ai simţit că nu eşti primită bine?

Nu, nicăieri! Dar am un moment mai diferit de care îmi amintesc cu plăcere. Eram acum câteva luni la Premiile Industriei Muzicale româneşti, unde erau reprezentate absolut toate genurile muzicale, fiecare cu publicul lui. Eu trebuia să cânt şi în momentul în care am ieşit pe scenă am auzit clar dinspre fanii BUG Mafia un cor de fluierături. Nu mi-a picat bine, recunosc. Dar asta mi-a dat putere. Şi, cum cântam live, am interpretat piesa Tu n-ai avut curaj atât de bine încât la final m-au aplaudat absolut toţi. A fost o reacţie incredibilă. M-au acceptat imediat.

¤ E o poveste interesantă cu melodia Tu n-ai avut curaj. Are vreo legătură cu realitatea?

Nu. S-au făcut multe speculaţii pe tema asta. Multe dintre textele melodiilor mele au legătură cu realitatea. Ei îi spun Roxanei ce doresc să spun într-o melodie şi ea se adaptează. Multe sunt stări pe care le-am trăit. Nu şi în cazul ăsta, însă. A fost ideea ei. Mulţi, din dorinţa de a scrie şi a găsi ceva spectaculos, au încercat să sugereze că eu m-aş gândi la nu ştiu cine… Prostii!

¤ E o piesă pentru publicul feminin…

Categoric. Multe m-au sunat după ce au auzit-o şi mi-au spus că le-a mers la inimă. Chiar şi cele mai bune prietene mi-au mărturisit că s-au regăsit în piesa asta.

¤ Ai avut probleme cu fanii, la modul agresiv?

Am avut multe probleme cu fanii. Unele mai delicate, altele mai speciale. Cea mai gravă a fost cu unul de la Iaşi, un om în toată puterea cuvântului, care mi-a creat mari probleme. Venea la fiecare concert de-al meu, îmi aducea flori… La un moment dat a sărit calul. Acum două veri, în timp ce eu eram în turneu pe Litoral, a aflat numărul de telefon al părinţilor mei, care stau în Ploieşti, i-a sunat şi le-a spus să-mi transmită că în ziua de Sfânta Marie eu o să fiu omorâtă. Că s-au strâns bani de la mulţi oameni pentru chestia asta. Îţi dai seama ce a urmat… Încet-încet nebunia asta intră în tine. A trebuit să umblu cu bodyguard până şi în apă. A fost extrem de stresant, la spectacole şi peste tot. După aceea am vorbit cu tipul şi mi-a spus că totul a fost doar o viziune de-a lui, că visase asta. M-au lăsat nervii.

O poveste drăguţă a fost cu un alt fan din Iaşi, un băiat care în timpul liceului făcuse o obsesie pentru mine. La un moment dat el dorea să meargă la Şcoala militară de la Sibiu. Am primit un telefon de la mama lui, care plângea, era disperată şi-mi spunea că el avea corigenţe la toate materiile. Îi era mintea numai la mine, imprima pe video toate apariţiile mele. Săraca femeie mă implora să vorbesc cu el. L-am sunat şi i-am explicat cu multă diplomaţie, fără să-l rănesc sau să fiu dură, că am pretenţii de la el şi că trebuie să-şi termine liceul şi că vreau să mă mândresc cu el. A înţeles, a intrat unde vroia, azi e căsătorit şi mă mai sună din când în când să mă întrebe ce mai fac.

¤ Ai avut vreun moment în carieră în care ai simţit că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui?

Nu. Am avut momente foarte scurte în care simţeam că bat pasul pe loc. Dar atât. Tot timpul am fost ca un avion cu motoarele în plin.

¤ Nu te-a tentat niciodată să faci altceva decât muzică? Să prezinţi emisiuni TV sau să faci teatru, de pildă…

Ba da. Teatru nu, fiindcă nu am o fire teatrală, nu pot juca niciodată teatru, dar să prezint o emisiune de televiziune aş vrea. Şi cât sunt încă în #putere# n-o să renunţ la ideea asta. În faţa camerelor de vederi trebuie să fii extrem de naturală: uită-te la Rafaela Carra, de exemplu. Eu zic că am această naturaleţe, deprinsă în atâţia ani. Nu m-am gândit cam ce fel de emisiune aş vrea să fac, dar în tot cazul una care să atingă coarda sensibilă a publicului.

¤ Ceva de genul #Sex cu… Mădălina#?

În nici un caz n-aş putea să prezint o emisiune dintr-asta! (râde) Există însă un lucru pe care l-am iubit foarte mult şi la care am renunţat pentru muzică. E vorba de meseria pe care am avut-o şi am practicat-o 4 ani la aeroportul Otopeni, una dintre cele mai frumoase meserii din lume. Eram controlor de trafix auxiliar şi, probabil, dacă rămâneam acolo aş fi ajuns controlor de trafic plin. Să dirijezi un avion care zboară la peste 10.000 de metri e fantastic. Eu furnizam informaţii despre fiecare zbor, ofeream date, planuri de zbor… Mi-a plăcut enorm, am învăţat mult pentru asta, am făcut şi un curs special pentru a-mi lua licenţa pe care o păstrez şi acum. E semnată de generalul Puiu. După doi ani de muzică am fost la un pas de a mă reîntoarce la Otopeni.

¤ Dar ai rămas la muzică…

Da. Şi recunosc că-mi place să trăiesc din muzică iar tot ceea ce am făcut, inclusiv casa în care stau de un an şi ceva (până atunci am stat la bloc) şi pe care mi-am dorit-o foarte mult, am făcut din muzică: din vânzări şi concerte. Iar surpriza pe care o pregătesc fanilor mei este că voi scoate un album cu muzica mea. Compusă de mine. O reîntoarcere la prima mea dragoste, folkul. Adaptat vremurilor, desigur…

¤ Ce fel de imagine ai încercat să-ţi creezi?

Eu am vrut doar să fiu percepută exact aşa cum sunt. Imaginea creată nu e diferită de omul care sunt în viaţa de zi cu zi. Şi cred că din cauza asta sunt şi foarte iubită.

¤ Între o imagine sexy şi una cuminte pe care ai alege-o?

Poţi să fii sexy şi cuminte în acelaşi timp. Nu-mi plac oamenii ostentativi şi, implicit, să fii sexy cu ostentaţie. Poţi să fii sexy chemând omul spre tine, nu scoţându-i ochii cu senzualitatea ta.

¤ Ai făcut o şedinţă foto sexy pentru FHM. Cum te-ai simţit?

Am făcut pentru prima dată o asemenea şedinţă şi am făcut-o acum pentru că acum m-am simţit pregătită să o fac. E un lucru pe care l-am făcut cu mare plăcere din două motive: pentru că a fost vorba de FHM şi pentru că a fost prima oară când am arătat-o pe Mădălina Manole ca pe o femeie matură şi pregătită pentru aşa ceva. Dacă mi-aţi fi cerut lucrul ăsta acum doi ani aş fi amânat sau aş fi pozat mai îmbrăcată. Nu mă tem de reacţii, de-abia le aştept şi sunt convinsă că ele vor fi bune.

¤ Ai discutat cu Şerban despre fotografii?

Sigur. I-am arătat câteva polaroide dar fotografiile din revistă vor fi o surpriză. E foarte curios, a zis că de-abia aşteaptă să le vadă.

¤ Crezi că presa te tratează corect? Care a fost cea mai mare aberaţie pe care ai citit-o despre tine?

Oooo, multe aberaţii. Dar cea mai mare a fost acum un an. Eram pe Litoral, aveam multe spectacole şi primeam tone de flori. Un cotidian a scris că Madălina Manole şi soţul ei vând florile la piaţă a doua zi după ce le primesc. Dincolo de tâmpenia şi minciuna ordinară pe care au scris-o, m-a durut că loveau într-unul din puţinele gesturi sublime care mai există azi: acela de a aduce flori unui artist. Altfel, au scris şi alte prostii. Viaţa mea a fost până acum şi sper să şi de-acum încolo, foarte liniştită, fără nimic senzaţional. Sunt căsătorită de ani de zile, lucrez cu soţul meu… Ei mi-au găsit amanţi. În fiecare vară. Am zis ca măcar să-mi găsească pe unii frumoşi dar ei mă cuplau cu te miri ce urâtanii… Mi-a fost greu la început dar acum privesc mai detaşat şi mai lucid totul. E o cruce pe care fiecare artist trebuie să o ducă. Şi am un motto preferat care mă ajută. Aparţine lui Dante, care spune că #iubirea mută stelele#.

¤ Există iubire perfectă?

Da, dar e marfă de contrabandă. Se găseşte extrem de rar. Eu zic că în lumea asta există pentru fiecare o pereche cu care ar putea forma un întreg perfect. Din păcate, foarte puţini au şansa să o găsească.

¤ Ce ar trebui să ştie bărbaţii din România despre tine şi nu ştiu?

Touche! Ca să scap mai uşor mă fofilez şi-ţi spun că ei ar trebui să ştie că nu pot să suport bărbaţii superiori care afişează cu ostentaţie superioritatea şi pe cei care mimează superioritatea. Spun asta fiindcă în ultima vreme mă lovesc mult de aceste situaţii în aşa-zisele cercuri de high-life ale Bucureştiului.

¤ Ce-ai fi făcut în viaţă dacă ai fi fost bărbat?

Dincolo de multele calităţi pe care ar fi trebuit să le am, aş fi fost mereu pe stand-by vizavi de femeia de lângă mine. Adică n-aş avea niciodată încredere totală în femei. Pentru că femeile dacă-şi propun ceva realizează. Toată nebunia e să nu ajungem să ne propunem asta! Suntem mai periculoase ca bărbaţii.

¤ Ce trebuie să poarte o femeie pentru a cuceri un bărbat?

Ciorapi de plasă. Îmi plac mie foarte mult în ultima vreme… (râde) Dar având în vedere statutul meu de soţie nu e cazul să aplic aceste #trucuri#. Asta chiar dacă, sigur, oricărei femei îi place să fie admirată sau dezbrăcată din priviri.

¤ Care sunt armele cu care o femeie cucereşte bărbatul pe care vrea să-l cucerească?

Sunt multe. Una dintre ele ar fi că ar trebui ca la întâlnirea #finală# să vină îmbrăcată în ceva… #dezbrăcabil#. În nici un caz în pantaloni, să zicem…

¤ Îţi mai aminteşti de prima ta dragoste?

Cum să nu? A fost imediat după liceu. L-am cunoscut în Gara de Nord. Eu tocmai veneam să mă angajez la aeroport iar el pur şi simplu trecea prin gară ca să scurteze drumul. Eram amândoi îmbrăcaţi în alb, era septembrie, am simţit că, după ce a trecut pe lângă mine a întors capul şi apoi, când m-am urcat în tren – plecam la Ploieşti şi tot amânam să urc fiindcă realizasem că s-a luat după mine – m-a rugat să cobor şi să discutăm un pic. A fost frumos, a fost ca-n filme.

¤ De câte ori pe zi se gândeşte o femeie la sex?

Păi… depinde de ce drumuri are în ziua respectivă. Uneori poate că nu se gândeşte deloc, alteori se poate gândi de cel puţin 3-4 ori. Oricum, cred că femeile se gândesc la sex mai mult ca bărbaţii!

¤ Ce pasiuni ai?

Îmi place să fac sport. Am făcut atletism la clubul Petrolul câţiva ani buni. Îmi place să mă mişc, fac în fiecare zi gimnastică, oricât de obosită aş fi. Îmi place să mă uit la sport, în special la fotbal. Când joacă naţionala e nebunie pe-aici, ştiu toţi vecinii. Sunt o microbistă înrăită. Altfel, n-am o echipă de club preferată. Din Ploieşti, prefer Astra…

¤ Ce persoană din lumea sportului ai cunoscut şi ţi-a plăcut?

Cornel Dinu, Cristian Gaţu (poate şi pentru că seamănă mult cu tata, e febleţea mea!) şi Cristian Ţopescu.

¤ Cum te distrezi cel mai bine?

Călătorind dar fără să am program de cântat. Îmi place să ies din Bucureşti şi să găsesc locuri mai puţin bătătorite. Îmi place să mă uit la lună şi la stele fără să ştiu ce oră e şi că se apropie concertul.

¤ În străinătate unde ţi-a plăcut cel mai mult?

La Montreal. Am şi o întâmplare simpatică de acolo, unde am întâlnit o fostă colegă de bancă din şcoală. Cu grupul lor am fost la un club unde cânta o trupă şi unde se făcea şi karaoke. La un moment dat prietenii m-au împins să cânt şi eu. Întâmplător era o piesă pe care o ştiam şi am cântat atât de bine încât solistul trupei a rămas cu gura căscată iar ceilalţi au început să urle de-a dreptul, de entuziasm.

¤ Mădălina, dacă ai putea să schimbi ceva la tine, ce-ai schimba?

Aş schimba jumătate din mine. Nu mă întreba însă pentru că nu-ţi spun care jumătate! Dar pot să-ţi spun că cel mai mulţumită sunt de gleznele mele…