“Măi, zău, în principiu nu aveam nicio problemă cu vampirii, dar treaba asta începe să mă înfricoşeze… De la o vreme am coşmaruri. Sau ceva de genul ăsta… vise sau trăiri, e greu de spus. Sper să fie coşmaruri sau mai degrabă sper să fie totul real, nici nu mai ştiu ce vreau. Uite, visez un personaj ciudat, un bărbat. În aparenţă e un tip OK, la început chiar mi-a plăcut de el şi m-am întrebat ce minune l-a adus în visul meu. Apoi treaba cu plăcutul s-a transformat în altceva, mi-e teamă să-i şlefuiesc sensurile.

I feel like shit.
Ce dracu’ sunt atât de blazat? Urcam scările de dimineaţă, Eileen îmi arăta fundul din spatele unei fuste mai scurte ca urechile unui castor iar pe mine mă durea undeva, mă gândeam la ce insecticid să iau, sau ceva de genul acesta – au apărut niscaiva monstruozităţi de gândaci pe balcon. Nu că ar trebui să-mi pese prea mult de fundul lui Eileen, fo’ douăji de ani, studentă la ‘ment sau ‘ting sau ‘tions, ceva p-acolo, dar asta mă face să-mi pun întrebări existenţiale: sunt blazat ca un fustangiu ratat, de 50 de ani, îmbibat în alcool, care priveşte la vrejul de fasole şi-l înjură pe Jack că nu-i din aceeaşi generaţie cu el.

Lumina reflectoarelor pieri, aplauzele se stinseră, uşa se închise cu un zgomot sec.

Singur, în cabină, în mijlocul nopţii. O lampă jerpelită trimite frânturi de raze portocalii pe pereţii scorojiţi. Trase de pe el costumul caraghios. Aruncă nasul roşu într-un colţ. Smulse peruca grizonată şi o puse pe scaunul de lemn. Oftă.

Ultima şoaptă a băieţelului cu ochelari mari şi rotunzi din primul rând încă îi spărgea timpanul. “Ajută-mă, clovnule, te rog ajută-mă!”. Nu-l auzise nimeni, în afară de el.

Există un videoclip cu o fată, care pleacă de-acasă cărând după ea o inimă imensă. Zâmbeşte, e caldă şi prietenoasă dar oamenii fie o ignoră, fie o privesc ciudat. Unii nici măcar nu-i permit să intre în cluburi sau magazine. Pe măsură ce noaptea se scurge, optimismul fetei se transformă în durere iar inima devine din ce în ce mai mică. Fericirea iniţială i se bulversează într-o tristeţe nemărginită. În miezul nopţii, fata stă sprijinită de un gard şi priveşte în gol. Apoi apare El, care o întreabă dacă o poate ajuta cu ceva.