Castelul Prinţesei de Caramel şi-a făcut drum în mod oficial către oameni joi seara în Club Frame. Am ţinut să avem muzica din Amelie ca
Castelul Prinţesei de Caramel şi-a făcut drum în mod oficial către oameni joi seara în Club Frame. Am ţinut să avem muzica din Amelie ca
Vineri seara în Club A trebuia să se vorbească despre femeia din cărţile lui Zully, Marian Coman şi a mea. S-a vorbit despre femei până i-a luat somnul pe unii şi au început să se ia de Zully. Că nu frazează ca lumea, că n-a definit neantul cum trebuie, că unde-şi încadrează literatura, că-care e publicul ţintă şi aşa mai departe.
De dimineaţă, la Radio Guerilla, i-am auzit pe Dobrovolschi şi Craioveanu lansând teoria conform căreia oamenii fără liceu sau fără bacalaureat n-ar trebui lăsaţi să voteze. Dobro, care e un atent observator al vieţii politice – bine, cu subiectivismele lui, pe care le are oricine – spunea că unul care habar n-are pe ce lume se află şi care abia dacă învaţă că ştampila se pune pe buletinul de vot, nu trebuie lăsat să hotărască soarta celorlalţi care au mult mai multă minte dar care, din nefericire, sunt mult mai puţini.
A intrat în tipar primul meu roman, Castelul Prinţesei de Caramel, un subiect despre care voi tot scrie aici în următoarea lună. Este o carte pe care am început-o acum câţiva ani şi care şi-a “derulat” istoria de-a lungul timpului. Mulţi au citit capitole din ea pe Internet. Am primit de fiecare dată semnale pozitive, lucru care m-a făcut să o termin deşi, la un moment dat, am avut tendinţa de a o amâna.