N-am mai văzut de mult un film la care să-mi scot pălăria şi pe care să-l includ măcar în Top 5 personal ever. Am mai
N-am mai văzut de mult un film la care să-mi scot pălăria şi pe care să-l includ măcar în Top 5 personal ever. Am mai
Mi-a plăcut mult Loverboy-ul lui Cătălin Mitulescu, fără a avea sentimentul că e un film de excepție. Regizorul îți construiește de la bun început un
Serge Gainsbourg (născut Lucien Ginsburg) a fost unul dintre cei mai interesanţi muzicieni francezi, rămas în memorie prin polivalenţa artistică dar şi prin extraordinarul erotism pe care-l degaja în mod natural personalitatea lui complexă. Un erotism ce răzbate automat în piesele lui, în special în cea mai cunoscută, celebrul duet cu Jane Bikin, Je t’aime, moi non plus.
Piesa a fost scrisă de Gainsbourg în 1967, pe vremea când îşi consuma o scurtă dar tumultuoasă poveste de amor cu Brigitte Bardot. În iarna acelui an, Bardot i-a cerut într-o seară să scrie cel mai frumos cântec de dragoste pe care şi l-ar putea imagina vreodată.
Filmul olandezului Anton Corbijn (cunoscut mai mult pentru documentarele video făcute pentru trupa U2) e simpatic din măcar două puncte de vedere, dincolo de scenariul confuz în privința acțiunii. Primul ar fi acela că îl duce pe George Clooney într-o zonă cinematografică europeană, plasându-l în atmosfera liniștit-încărcată a unui sătuc italian uitat de lume din vremea Evului Mediu într-un decor magnific. E drept, Clooney nu pare foarte acomodat cu ideea și pare mai degrabă a se lupta cu un rol în care la început nu vorbește mai deloc apoi, îndrăgostit fiind de cea mai cool curvă a bordelului local, devine mai degrabă ursuz și impacientat, cu lăbuțele scoase cam inoportun dintr-o carapace de mother-fucker dur aflat la limita unei pensionări premature din job-ul de killer plătit.Un rol de auto-izolare în închisoarea propriei vieți periculoase, nimic nou până la urmă.