Ed’s Hot!

Pentru prima oară după atâţia ani, gimnastica feminină românească nu reuşeşte să transforme Olimpiada într-un succes răsunător. Am privit la televizor, vreme de câteva minute, întrecerea la individual compus. Americancele şi chinezoaicele se luptau pentru cele trei medalii – o luptă rece, care trecea de la momentele de detaşare cu ochii închişi ai lui Yang Yilin, la chipul marcat de ambiţie al Shawnei Johnson – model clasic de gimnastă americană care stârneşte antipatia.

Încercând să trec peste sentimentul că Olimpiadele nu mai sunt ceea ce erau odinioară – la nivel de spectacol dar şi de atitudine şi interes vizavi de jocurile în sine – simt nevoia să spun că cea de la Beijing ar trebui să fie una aparte. China şi-a dorit imens organizarea celui mai mare eveniment sportiv al planetei. Şi a reuşit să realizeze o infrastructură pe măsura ambiţiei enorme şi entuziasmului care au însoţit suflarea poporului galben la aflarea veştii că va organiza Olimpiada.

Lumea s-a plictisit de reviste. Arată la fel de zeci de ani. Sunt din hârtie şi au coperta colorată. Mare lucru! Într-o epocă în care mai avem puţin şi ne teleportăm sau clonăm, revistele nu vin cu nimic nou, în afară de a migra masiv pe net, adică, scuze – ţi-s moi posmagii?. E adevărat, au fost încercări timide. În 1984, National Geographic a făcut prima copertă în formă de hologramă, reprezentând un vultur care dădea din aripi ca în ilustratele chinezeşti din copilărie în care gheişe foarte pudrate făceau cu ochiul. Acum câteva luni, celebra revistă de film Empire a venit cu o inovaţie în privinţa copertei: a făcut-o 3D. Peste coperta normală era pusă o copertă 3D, în relief. Dar Empire a avut mereu ceva de spus când a venit vorba de coperte… chiar dacă asta i-a costat a lot of money.