Ed's Football,

Grupa A: Rezumat Cehia – Portugalia 1-3. Rezumat Elvetia – Turcia 1-2

Nu sunt nici portughezii atât de consistenţi pe cât aş fi crezut, dar au o calitate care în fotbalul modern e un atu fantastic: sunt foarte rapizi şi foarte speculanţi. În lipsa Angliei şi Braziliei (echipele mele favorite la turneele finale), iau Portugalia de-o aripă şi chiar dacă Ronaldo îmi cam dădea manchesterismul peste cap cu prestaţii mai degrabă discrete, şutul de la golul doi a fost suficient ca să reamintească cine trebuie să fie Balonul de Aur în 2008 şi să mă facă să sper ca trupa lui Scolari să câştige Euro.

Ed's FHM,

Andreea Bălan în FHM Iunie. Un număr special Euro.

Vă recomand FHM Iunie pentru cel puţin două motive. Primul dintre ele este că o are pe copertă (şi în interior) pe Andreea Bălan – o premieră în istoria celor 8 ani fehemişti. Am scris aici despre experienţa (foarte pozitivă) de la shooting-ul cu Andreea, acum rămâne să vedeţi pozele. Al doilea motiv este kit-ul suporterului: FHM a pregătit un supliment Euro 2008, o întreagă secţiune în revistă şi un fular cadou pentru toţi suporterii români.