Privind la Dinamo cum chinuie fotbalul, privind la Steaua care dovedeşte că a bătut Clujul din întâmplare şi din avântul tribunei, privind la Rapid care pierde teren într-o vreme când terenul e din ce în ce mai scump… mă întreb dacă nu cumva fotbalul nostru – ceferizat, polizat, urzicat sau vasluit – se duce, bulgăre nebun, pe o pantă periculoasă. N-am nimic cu CFR-ul – merită titlul ăsta, cu arbitrajele alea dubioase cu tot: o echipă ieşită din mocirla istoriei şi-a descoperit diamantele dorinţei şi le-a dat peste bot tuturor celor care îşi umflau muşchii pe panouri publicitare de ani de zile. Dar în acelaşi timp, din nefericire, fotbalul românesc s-a schimbat aproape radical odată cu acest sezon iar vina o poartă, sorry, tot cei trei “granzi”.
Nu e vorba despre mizeriile declaraţiilor (Mureşan şi Oaia Supremă sunt ca doi copii tâmpiţi care-şi măsoară puţa cu şublerul în fiecare săptămână, urlând unul la celălalt că a lui e mai mare şi mai tare). Nu e vorba despre arbitrajele suspecte – dacă impenetrabilul Tudor-Pitt a putut să “greşească” neacordând două penalty-uri pe care în mod normal le vedea şi cu Angelina Jolie la braţ – ce ar ai fi de comentat? E vorba despre imensa invazie de non-valori aduse de conducătorii de la noi din “străinătatea” ieftină a fotbalului şi care vor distruge rapid acest sport în România. Dacă CFR e un exemplu (conjunctural, după părerea mea) în care grefele cu străini au reuşit (până la proba contrarie – în Champions League vor fi excursionişti exotici, priviţi cu îngăduinţă de europeni), majoritatea echipelor s-au intoxicat de maimuţărişti care mai de care mai coloraţi sau mai sud-americanizaţi – a căror valoare nu o depăşeşte pe cea a unui pachet de seminţe. Da, seminţele acelea cu care – exemplu grosier dar care spune multe – suporterii dinamovişti au aruncat în Galliquio, fundaşul cu trup de taur, minte de Bamboo şi ştiinţă fotbalistică tangentă cu infinitul. Minus infinitul.
Belgia este cel mai bun exemplu de ţară care şi-a ucis fotbalul importând masiv jucători pentru care acest sport e o necunoscută. Belgienii au dispărut de pe harta fotbalului, la nivel de echipe de club şi de naţională, într-un timp record. Într-acolo se îndreaptă şi România: puneţi toţi străinii căţăraţi peste noapte pe Carpaţi într-o sită (sunt peste 150) şi apoi scuturaţi-o. Veţi găsi dedesubt numai gunoaie, oase, praf de stea căzătoare, muritori de foame cărora li se dau şanse prea mari înaintea unor puşti infinit mai talentaţi (e drept, şi mai capricioşi) care visează în spatele blocului că vor purta cândva tricourile echipelor despre care încă se spune că sunt granzii României.
