Începe o nouă ediţie (a cincea) a campaniei FHM Covergirl. Mecanismul campaniei este simplu: oricine se poate înscrie trimiţând o fotografie de o calitate cât mai bună, în care să fie prietena, soţia, amanta, sora, vecina, mama sau orice alt personaj feminin pe care-l cunoaşte, într-o ipostază cât mai sexy. Fotografiile se primesc pe adresa redactia@fhm.ro sau se pot încărca pe www.fhm.ro şi ele pot fi trimise şi de către cele care apar în ele. Important e să se menţioneze numele, vârsta, localitatea şi o adresă fermă de mail sau un număr de telefon.
Fotografiile se primesc în perioada 1 iulie – 15 august (pe mail se pot trimite deja). În numărul FHM Septembrie, va exista o secţiune specială cu primele 100 de finaliste, care vor putea fi votate de către cititorii revistei pe parcursul întregii luni. După care, voturile PLUS opţiunea redacţiei vor filtra 3 finaliste care vor pleca împreună cu echipa FHM pentru o şedinţă foto într-o locaţie exotică. Una dintre cele trei va apărea pe coperta FHM Noiembrie.
Cei care votează în septembrie pot câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre cele 15 LCD TV-uri oferite de Prestigio (cu DVD încorporat) sau unul dintre cele 25 de telefoane Motorola Z8, Ferrari Edition, oferite de Germanos.
Reamintesc că anul trecut, câştigătoarea Covergirl a fost Gilda Gheţe, din Braşov. Ea a apărut pe coperta FHM, după ce a luat parte la şedinţa foto din Egipt. Gilda a intrat apoi într-un program intens de promovare, în urma căruia a avut câteva apariţii televizate şi, recent, a primit propunerea de a juca în filme (a şi filmat câteva scene pentru o producţie franceză).
FHM Covergirl « Esenta imperfectiunii
June 26, 2008[…] Eddie Tone, redactorul FHM scrie despre asta si pe blogul lui. […]
Elian Khoury
July 1, 2008Draga Eddie, Nu stiu in ce masura mai urmareste vreun editor de al vostru FORUM ul de pe FHM online dar as vrea sa mi spui parerea ta despre calitatea comentariilor si mai ales cum vezi tu activitatea de acolo! Ati primit nenumarate comentarii acide ca practic ignorati total acea sectiune si doar lasati pustii sa posteze tot felul de rapandule sau de imagini copiate de pe net! Stii bine circul care a fost apropo de alegerea gildei anul trecut cand au fost mult mai multe fete “capabile”. Cum vezi tu imbunatatita calitatea selectiei de anul acesta?
Multumesc daca mi ai raspunde DIRECT pe FORUM cu un nou TOPIC… covergirl 2008!
Multumesc anticipat pentru parerile tale!
Elian
Eddie
July 1, 2008Pentru ca mi-ai scris aici, iti raspund aici. Nu ma ocup de moderarea forumului. Pot sa-ti spun, insa, ca in curind vom avea un nou moderator al site-ului, care va fi mult mai implicat.
Despre Covergirl – fiecare e liber sa uploadeze ce vrea – moderatorul va aproba pozele. Dupa care, cele mai cool 100 apar in acea sectiune din revista. Alegerea este subiectiva, ca la orice top. Primele trei sint alese de voturile cititorilor dar SI DE optiunile redactiei. Tie nu ti-a placut Gilda, altora le-a placut mult si are, sa stii, multi fani. Vom incerca sa imbunatatim selectia insa problema e urmatoarea: multe fete dragutze trimit poze foarte proaste (nepublicabile) si invers. In fiecare an insistam ca lumea sa trimita poze cit mai bune calitativ. Inca ceva: pozele pot fi trimise si pe mail, nu doar incarcate pe site: redactia@fhm.ro
Daca mai ai intrebari, iti stau la dispozitie.
PS: poti copia raspunsul meu pe forumul site-ului, deschide tu topicul. 🙂