Imediat după 1-2 cu Rapid, Cristi Borcea, secondat papagaliceşte (ca de obicei) de Turcu, aruncă o declaraţie iresponsabilă: “La investiţiile pe care le-am făcut, jocul e ruşinos”. Înainte de acest meci, Dinamo era pe primul loc, în cel mai echilibrat start de campionat din ultimii ani. Toate echipele s-au împiedicat, într-un fel sau altul. “Câinii” veneau după patru meciuri cu adversari facili în care nu rupseseră gura târgului, dar care i-au permis lui Rednic să testeze. Şi până în minutul 70 al partidei din Giuleşti, testele păreau să meargă bine.
Ceea ce uită Borcea înainte de a-şi stinge trabucul supărării este că: 1. “investiţiile” făcute e una şi se numeşte Marius Niculae (Julio Cesar n-a apucat să ne arate cât -a mai rămas din magia Realului, Tamaş a venit de trei zile şi este, să nu uităm, jucător împrumutat, Thiago e un brazilian care juca la Sheriff Tiraspol, adică în liga a paişpea a fotbalului european, Dolha încă e rezerva lui Lobonţ iar Andrei Cristea e strălucitor prin absenţă) şi 2. dacă au fost aduşi jucători la echipă, ei au venit după startul campionatului când, în mod normal, orice antrenor are nevoie de lotul cu care abordează sezonul înainte ca acesta să înceapă.
Altfel, Dinamo păcătuieşte printr-o lipsă de coeziune, singurul om care “mişcă” fiind în continuare Bratu. Şi, sigur, Lobonţ, care deşi pare nerăbdător să vină 31 august şi să plece în Italia (cine ştie pe unde) are paradele în sângele-i de pisică fotbalistică. Apărarea gafează cu o constanţă perfectă pentru pariori, mijlocul terenului e moale şi nesigur (Boştină e doar un mim al fotbalului – el n-ar avea loc decât la FC Prăbuşirea, pe post de măturător) iar atacul atât de lăudat suferă prin lipsă de coeziune, între Bratu şi Marius Niculae simţindu-se o acută nevoie de “socializare”.
Rednic are nevoie de timp şi nu de declaraţiile incendiare ale unor acţionari care cred că dacă au repatriat doi fotbalişti care nu şi-au găsit liniştea şi nu s-au impus la echipe de planul doi sau chiar trei (Auxerre şi Inverness) au mutat deja munţii pentru a vedea marea.
Foto: ProSport
leorapid
September 11, 2008de acord cu tine….am fost la meci dar chiar si asa cu transferurile astea pe care dinamo le-a facut trebuie specificat ca tamas si niculae strica vestiarul si in plus bratu rateaza din nou sansa de a deveni lider. asta o sa ii afecteze randamentul in teren. si mai e ceva: niculae e terminat (sub danciulescu) iar tamas daca ai vazut meciul cu rapid a gafat nepermis la faza premergatoare primului gol cand a trimis mingea in corner desi era singur singurel acolo in careu….nu stiu daca ai observat dar dupa ce greseste, tamas devine nervos in teren si are un comportament violent….nu-ti mai spun ca la incalzirea d-inaintea meciului se luase in gura cu un spectator, deci era deconectat de la meci…..