Nu merg cu metroul prea des. Am făcut-o ani de zile, pe vremea când mamele din lumea-ntreagă îşi găseau ecoul prin vagoanele (pe atunci) galbene din subterane. Uneori însă, când aglomeraţia din trafic sau pur şi simplu căutarea unui loc de parcare prin Victoriei mă înfrâng, apelez la metrou. Şi de fiecare dată îmi spun că nu o voi mai face.
Cine poate şti? Americanii sunt straşnic zdruncinaţi, islandezii au falimentat brusc, ungurii mai au puţin şi strigă oy oy mai tare ca unguroaicele iar românii (încă) îşi văd liniştiţi de cumpărături, făcându-şi ghetuţele în aşteptarea lui Moş Nicolae.
Atunci când cauţi răspunsul la o întrebare la care acesta întârzie să vină, există întotdeauna cineva care poate oferi măcar o fărâmă din răspuns: statistica.
James Bond a fost înfrânt tocmai în România! L-au înfrânt parolele, un duşman mai puternic ca pisica de mare care l-a ucis pe Steve Irwin. Dar asta doar la prima vedere. Fiindcă la a doua, el a fost înfrânt de proasta regulă care tinde să se generalizeze la evenimentele din România.
Mă-ntâlnesc cu nea Gică.
– Nea Gică, matale cu cine votezi?
– Cu peneleu’.
– Nu bre, lasă-i p-ăia! Până la ăia mai e. Acu’, la americani, cu cine votezi?
– Acum votez cu Oblana.