Savurând în fiecare dimineaţă Atlasul de Mitocănie Urbană de la Radio Guerilla, mi-am amintit de un text pe care l-am scris acum câţiva ani şi în care făceam referire la una dintre speciile plastic descrise de cei de la Eliberadio: Piţipoanca de companie. Îl reiau mai jos, cu menţiunea că sunt alături de această campanie care încearcă o dezintoxicare morală a unui climat desăvârşit în primul rând de supra-expunerea mediatică a unor non-valori ajunse la rang de instituţie “culturală”.
Am cel puţin douăzeci de motive să las totul deoparte şi să mă apuc să scriu câteva rânduri. Într-un film românesc mai vechi, pe protagonistă, când o apuca lehamitea,îşi băga degetele-n priză. Acum m-a apucat lehamitea că am lăsat totul deoparte şi m-am apucat să scriu. E o treabă de conjunctură: aş putea, de pildă, să mă uit la desene animate cu Pantera Roz. Era unul, cu o zonă de gym, pe plajă. Pinkie îşi aducea halterele comprimate, apăsa pe un buton, alea se gonflau şi ea începea să facă „muşchi”. Pantera Roz au fost desenele mele preferate. Alături de Woody.
Vântul călduţ răvăşeşte penele pălăriilor fistichii. Doamnele îşi scutură cu graţie rochiile roz. Domnii îşi aranjează discret cutele sacourilor sclipitoare. În zonele V.I.P. se râde mult, se vorbeşte tare, se mănâncă sandvişuri cu somon şi se bea whisky de calitate. În tribune, lumea se agită. Pe o scenă improvizată, câteva dansatoare frumoase, îmbrăcate sclipitor, prestează graţios pe melodia „It’s raining men”. Gazonul verde tremură în aşteptarea copitelor care-l vor sfredeli întreaga zi.
Un zbor cu avionul care durează mai mult de 9 ore este o aventură, indiferent în ce direcţie te-ai îndrepta: America, Asia de Sud-Est sau Africa de Sud. Petrecerea a mai mult de 3-4 ore în aer induce automat o stare de spirit aparte, care îţi încearcă limitele sistemului nervos dar şi ale celorlalte sisteme, inclusiv cel reproducător.