Mişu zice că nu-i place sushi. Că pe el să nu-l luăm, fiindcă a mâncat el cândva la nuşce conferinţă de presă şi nu i-a plăcut. “Lasă mă, vino, poate au şi nişte ceafă de porc”. Ceafă de porc la restaurant japonez specializat în sushi, mai greu. Nici măcar porcii japonezi nu s-ar lăsa tăiaţi ca să ajungă alături de duşmanii lor de moarte, peştii. Dar pe Mişu îl poţi păcăli uşor: până la urmă, măcar o amărâtă de ciorbă or avea să-i pună în farfurie.
Fără Thriller şi Bad, fără Dirty Diana şi Billie Jean, muzica pop a anilor 80-90 ar fi arătat mult mai ternă. Îmi amintesc cum, la 13-14 ani, priveam fascinat la un video Akai casete pe care erau înregistrate videoclipurile celui care avea să fie numit “King of Pop”. Thriller după Thriller, eram îngrozit de zombies-ii care ieşeau din cripte şi se alăturau într-un dans perfect unui puştan slăbănog şi creţ, pe atunci negru, care încerca să-şi seducă iubita purtând în ochi secrete şi luciri de vârcolac.
În Roma, maşinile par să se fi înmulţit. Se circulă din ce în ce mai greu. Se parchează din ce în ce mai şui. Smart-urile se pun perpendicular pe bordură. Sunt multe şi mici – soluţie înţeleaptă pentru capitala în care parcatul dublu sau chiar triplu, poate genera blocarea străzii. Şi asta fie şi pentru un espresso, băut în fugă la tejgheaua unei cafenele. “Vin acum, de ce vă agitaţi? Unde vroiaţi să parchez? Porca miseria!”. Dar nu despre cafea e vorba acum. Am alergat prin toată Roma, de lângă Tibru până în Piazza Republica, pentru un tricou de-al lui United. Ştiam magazinul cu tricouri oficiale de pe Via Nazionale. Nu pot intra pe Olimpico, pentru finala Champions League dintre Man United şi Barcelona fără să port o “replică” de-a diavolilor. Numai că până la startul meciului mai sunt 7 ore şi oraşul e plin de englezi.
Istanbul poate fi un oraş-surpriză. Mai ales pentru cei care nu i-au bătut bazarul la începutul anilor ’90, cu baxuri de ţigări în serviete diplomat şi cutii de rulmenţi în buzunare. E surprinzător fiindcă atunci când te aştepţi mai tare să dea cu balcanismele în tine, îţi trimite un damf de civilizaţie care te ameţeşte. Iar când începi să te consolezi cu ideea că nu vei (mai) găsi pe malurile Bosforului acea minunată poartă spre exotism, te tulbură cu dans de cadână, miros de kebab şi ispită de aur revărsat indecent din tejghele.