Ed’s Blog

Am zis-o de acum vreo zece ani: cel mai bun mijloc pentru o enervare rapidă este un meci de handbal în care este implicată o echipă românească. În handbal, românii au frustrarea istoriei: la fete şi, mai ales, la băieţi, am fost campioni mondiali, am câştigat cupe şi meciuri mari, am avut handbalişti şi handbaliste de geniu. Când aceştia au dispărut, încet-încet, după 1992, ne-am acoperit de frustrare. Ne-au învins echipe pe care noi le-nvăţaserăm handbal. Au urmat zeci de meciuri, la mondiale sau europene, în care pierdeam când ne era lumea mai dragă. Şi ne-am obişnuit cu ”nervul de handbal”.

OK, printul se duce naibii. La urma-urmei, să vedem partea pozitivă: mai puțini copaci tăiați. Acum, pe bune: ne lovim de atâtea ”tipărituri” inutile încât eu unul mă-ntreb din ce în ce mai des: câți copaci mai avem de hăcuit? Am primit acum câteva zile niște materiale promoționale ale unei firme producătoare de materiale sportive. Arătau senzațional. Dar pun pariu că nimeni, dar nimeni!, nu va sta să citească toate acele informații aiuritoare frumos ”croșetate” pe o droaie de cartoane lăcuite. O droaie! Am avut un ciudat sentiment de copac căruia îi vine rândul. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc.