Am crescut pe muzica suedezilor de la ABBA. Copilăria din anii 70 mi-a fost marcată de hituri precum Waterloo, Nina, pretty ballerina, Chiquitita sau Dancing Queen. Ajunsesem să-i iubesc pe Benny și Bjorn, pe Agnetha și Anni, mergând până la disputele pe care le aveam cu tata: blonda e mai mișto, ba nu!, roșcata e! ABBA a fost pentru anii 70 ceea ce avea să fie Depeche Mode pentru următorul deceniu. O trupă care scotea hituri pe bandă rulantă și își înnebunea fanii cu fiecare nou album.
Robert de Niro şi Al Pacino nu se întâlniseră niciodată pe platourile de filmare. Au fost pe acelaşi afiş, la Heat şi Godfather II, dar, din cauza “simpatiei” reciproce, nu fuseseră filmaţi în acelaşi timp. Acum, Pacino are 68 de ani iar De Niro cu trei mai puţini. Şi, minune!, regizorul Jon Avnet i-a adus laolaltă în ceea ce ar fi trebuit să fie producţia secolului. Dar…
După ce acum câteva zile m-a pus dracu’ şi ambiţia să gătesc un somon la gratar după reţetă proprie (ştiu, e clasic, toţi chiorii gătesc somon la grătar) – care, culmea, a ieşit chiar bun! – mă gândeam că o carieră în bucătărie nu e chiar cea mai rea alegere. Adică Jamie Oliver – care între timp a devenit antipatic şi arogant – trebuie să fie fericit: îşi pune imaginaţia la contribuţie şi mulţumeşte femeile dintr-un busuioc asortat la o bucată de antricot frecat cu chimen.
Am auzit oameni care mi-au spus că le-a plăcut Boogie foarte tare. Am auzit și oameni care au mărturisit că filmul i-a nevrozat. Că Dragoș Bucur își spală puța în chiuvetă aiurea-n tramvai. Că problemele cuplului Bucur – Marinca sunt prea la ordinea zilei pentru orice cuplu din clasa de mijloc a României pentru a le mai suporta și într-un film.