Îmi plac filmele horror bine făcute. Care pornesc de la o idee bună şi o urmăresc cu atenţie, fără a se pierde în detalii mai puţin importante ce ţin de monştri sau cine ştie ce creaturi care apar doar ca să stârnească suspine femeieşti în miez de noapte. Iar The Orphanage (El Orfanato – titlu original, fiindcă este o producţie spaniolă) face parte din categoria filmelor horror bine făcute.
Chiar dacă mai toate cărţile lui Stephen King au fost ecranizate, şi chiar dacă Stephen King merită un “the” înaintea numelui, asta nu înseamnă că şi filmele care s-au făcut după romanele lui sunt, la unison, la fel de inspirate. The Mist e un bun exemplu de “aşa şi aşa”.
Domnule Seindfeld,
Mă numesc Newman. Mă cunoaşteţi de pe vremea când eram poştaş, locuiam în acelaşi bloc cu dumneavoastră şi mă iubeaţi ca pe un ardei iute înfipt într-o savarină. Sentimentul era reciproc, însă, în ciuda acelui “Hellllău Niumăn!” pe care-l scuipaţi printre dinţi când ne aflam faţă în faţă, vă stimam. Vă apreciam umorul şi eram, la naiba, invidios, că eu nu pot fi dumneavoastră.
Filmele lui Woody Allen au o inconstanţă valorică delicioasă, dincolo de constanţa cronologică aproape metronomică (o producţie pe an!). Ultimele două fuseseră Scoop şi Match Point. Primul despre un jurnalist american aflat în căutarea “tunului” jurnalistic, al doilea – o poveste despre un tenismen aflat la apus de carieră, simpatic şi romantic.