După ce peste zece mii de oameni au votat vreme de trei luni în Topul FHM al Celor Mai Sexy Femei din 2008, a venit şi ziua petrecerii în care să anunţăm câştigătoarele. A fost, dacă număr bine (şi chiar îmi iese!), a 9-a ediţie a acestor premii. Pe malul Herăstrăului, la ceas de seară, pe o căldură mai răcoroasă ca o briză lacustră în plin deşert, s-au adunat următoarele personaje: vedetele, noi, ei, hostessele, barmanii. Dacă am uitat pe cineva, rog să mă scuze.
Topul (aveţi mai jos primele 20 de locuri – restul îl găsiţi în suplimentul din FHM-ul de iulie, care stă să apară zilele astea) a avut o câştigătoare detaşată: Catrinel Menghia. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, măcar credeţi-mă pe virgulă: femeia asta e una dintre cele mai frumoase din lume. Punct. Spun asta nu numai pentru că în dimineaţa petrecerii am făcut o şedinţă foto cu ea şi am văzut (pentru a câta oară? e a patra sau a cincea pe care i-o facem) ce înseamnă frumuseţea pentru o tipă care nu are silicoane, nu are botox sau alte implanturi, are doar un “Massimo Per Sempre” tatuat ceva mai sus de poarta raiului. Apropo de Massimo, Catrinel a venit la party împreună cu el. Italianul e dintr-ăla vero. Iar cei doi chiar se potrivesc – eleganţi şi discreţi, un cuplu de care “te iei” doar dacă nu le ai pe toate la cutiuţa cu maimuţe.
Responsabilii cu poantele au fost Răzvan şi Dani. Să vă spun despre Răzvan şi Dani: sunt cei mai tari. Din nou, punct. Şi virgulă: au făcut cea mai bună prezentare a premiilor Top 100 ever. Umor cât trebuie, cal nesărit, lipsă mitocănisme gratuite (ştim noi de ce), prezenţă agreabilă, şarm. I-am cunoscut mai bine săptămânile astea: sunt admirabili. Cred că în câţiva ani – dacă-şi păstrează prospeţimea – vor ajunge cei mai buni showmeni de televiziune mioritică. Pariu?
Ca de fiecare dată, unele vedete prezente în top au venit, altele s-au dat lovite. Aici am o teorie proprie pe care e periculos să o dezvolt. Dar am întrebat-o pe Crina Abrudan dacă Simona Pătruleasa (locul 1 anul trecut, absentă de la party acum) vine la premiile FHM numai dacă iese pe locul 1. Mi-a răspuns elegant (propun ca PR-ii Antenei să o susţină pentru un bonus) că Simona a făcut un schimb şi avea emisie. U-haaa! Şi dacă tot am menţionat-o pe Crina, să spun şi cine a mai fost (dintre cele prezente în Top). Andreea Bălan, Cristina Rus, Andreea Spătaru, Gina Pistol, Delia (bebeluşa), Gabriela Cristea, Laura Andreşan, Gilda (Covergirl winner 2007), Anna Lesko – care a şi ars în flăcări jumătate de oră într-un show hipnotizant.
Ce s-a întâmplat la party, aici (pe la minutul 26).
Iată cum arată primele 20 de poziţii ale topului, aşa cu au votat cititorii FHM (cu roşu, româncele), apoi câteva poze de la petrecere:
20. Aishwarya Ray
19. Ilinca Vandici
18. Eva Longoria
17. Mihaela Rădulescu
16. Andreea Bălan
15. Charliez Theron
14. Monica Bârlădeanu
13. Monica Bellucci
12. Keira Knightley
11. Eva Mendes
10. Corina Caragea
9. Laura Cosoi
8. Scarlett Johansson
7. Keeley Hazell
6. Angelina Jolie
5. Delia Florea
4. Jessica Alba
3. Simona Pătruleasa
2. Megan Fox
1. Catrinel Menghia
Cele Mai Sexy Femei din lume in 2008 : Stirile vin la tine
July 6, 2008[…] barbatilor de pretutindeni, FHM, si-a decernat castigatoarele pentru Cea mai sexy Femeie in 2008. Eddie ne spune ca dupa ce peste zece mii de oameni au votat vreme de trei luni in Topul FHM al Celor Mai […]
dragoste
July 9, 2008Atat de relative mi se par aceste “topuri”…..cred ca fiecare om poate fi vazut frumos, sexy, depinde cine il priveste si cumil priveste. Nu zic ca ele nu sunt frumoase dar exista multe alte femei la fel sau poate chair mai frumoase si mai sexy….dar asta e doar parerea mea…. 🙂
Eddie
July 11, 2008Bineinteles ca orice top e subiectiv! Am sustinut intotdeauna acelasi lucru. Sint foarte sigur ca exista femei mult mai frumoase si mai sexy. Dar aici vorbim despre femei cunoscute, “comerciale”. Uite, in septembrie vom avea un top al femeilor necunoscute, care ne trimit poze.