“…că mama v-aduce vouă…”

Mi-am amintit de un text pe care l-am scris pentru FHM acum mulţi ani, în care parodiam poveştile clasice şi, mai mult în glumă decât în serios, induceam ideea că multe dintre ele îşi pot lăsa o amprentă negativă asupra psihicului copilului. Dacă te uiţi astăzi la posturi precum Cartoon Network sau Jetix realizezi că poveştile de care vorbesc mai jos sunt nişte mici şi nevinovate anecdote. Într-o lume şi aşa prea violentă, copilul  creşte încă de la 2-3 ani privind la imagini violente, pline de “poante” stupide şi de personaje absurde. Dar să vedem cum a început totul…

De multe ori, când bunicul te învelea cu plapuma, la culcare, şi începea să-ţi citească o poveste, nu ştiai cum să te ghemuieşti mai sub pernă atunci când venea vorba de zmei, spâni, vrăjitoare, draci, lupi sau alte creaturi aduse în respectivele scorneli pentru a face deosebirea între bine şi rău. OK: poveştile erau deliciul tău şi vroiai din ce în ce mai multe. Ba chiar, când te-ai făcut mai mare şi ştiai să citeşti, cărţile de poveşti au devenit o pasiune, mai ales dacă aveau şi desene.

Şi acum, când vremea copilăriei s-a dus pe apa Sâmbetei, auzi poveşti în jurul tău: de la şefi, de la profesori, de la prietenă sau pur şi simplu de la aurolacul din metrou care-ţi povesteşte despre “mamele din lumea-ntreagă”. Te-ai gândit însă, vreodată, că multe dintre lucrurile pe care le-ai citit pe vremuri nu reprezintă, de fapt, decât nişte aberaţii ale unor “oameni mari” mai mult sau mai puţin deviaţi? Te-ai gândit că poveştile pot influenţa într-o măsură mai mare sau mai mică dezvoltarea ulterioară a copilului? Oare crimele şi măcelurile din ziua de azi nu-şi trag măcar 1% din sevă din inepţiile auzite în copilărie, rămase impregnate în subconştient?

Sigur, poate copiii tăi sau copiii viitorului vor lua clasicele poveşti în bătaie de joc şi atunci când le vor auzi fie te vor trimite la culcare fie vor scoate de sub pătură un pistol “de jucărie” cu care îţi vor perfora urechea. Iar tu vei rămâne, nostalgic, cu privirea pierdută în gol, amintindu-ţi de roşia scufiţă a Scufiţei Roşii…

Scufiţa Roşie

¤ Autor: Charles Perrault

¤ Pe scurt: O fetiţă cu o vârstă neprecizată, aflată, se pare, în pragul pubertăţii, se îmbracă ostentativ în roşu, cu o fustiţă dincolo de înţelesul cuvântului sexy, şi pleacă la bunica ei pentru a-i duce bunătăţi care costă mult. Drumul ei trece prin pădure, loc în care îl ispiteşte pe un biet lup disponibilizat. Acesta, mânat de greutăţile tranziţiei, decide că e momentul să facă o glumiţă nevinovată şi, mai iute de picior, ajunge înaintea Scufiţei la bunicuţă, o înghite şi se deghizează în însăşi bunicuţa, într-un reuşit număr “Cu mască… fără mască”, după care, posedat fără voia lui de Diavol, o aruncă pe gât şi pe viitoarea femeie fatală, apărută între timp. Auzind zgomote suspecte, un vajnic apărător al statului – jandarmul-vânător plătit de vreun Băsescu-al-pădurii, apare şi îl împuşcă pe lup, povestea degenerând într-o tragedie sângeroasă, pasămite salvată de faptul că bunicuţa şi nepoată-sa ies vii şi nevătămate din burta lupului.

¤ Personaj nevinovat: Lupul. Este un neînţeles al societăţii, un paria exilat în pădure după ce a fost dat afară din societate probabil de conducerea unei mine abia închise. E normal să-i fie foame, în plus este aţâţat de formele copilei îmbrăcate în roşu (culoarea dragostei desfrânate) şi de coşul de mâncare în care se află pâine proaspătă, trei sute de grame de jambon, cârnaţi bavarezi, un pui umplut, prăjituri şi, başca, un bax de bere pentru bătrâna care toată viaţa a tras la măsea.

¤ Replici memorabile: “Bunicuţo, ce gură mare ai!”. Scufiţa Roşie rosteşte această replică înadins pentru a-l incita pe lup, ea ştiind cine se ascunde îndărătul ochelarilor. Insinuarea este evidentă. Povestitorul nu spune (cenzura vremii?) că în timp ce vorbeşte, Scufiţa îşi ridică încet fustiţa (şi) mai sus.

¤ Elemente negative în educaţia copiilor: tema prostituţiei (ce caută, singură, o fetiţă în pădure?), prezentarea unei societăţi corupte şi instabile, aflată în tranziţie, exacerbarea violenţei în scenele cu vânătorul.

¤ Rating negativ: ****

Hansel şi Gretel

Autori: Fraţii Grimm

Pe scurt: Doi copii retardaţi dar suficient de vicleni sunt părăsiţi de părinţii sărmani într-o pădure. Nereuşind să găsească drumul spre casă după ce au presărat pâine în urmă (mâncată, evident, de păsările înfometate), ajung la casa din turtă dulce a unei bătrânele, o casă construită cu sacrificii de-a lungul întregii vieţi. Hulpavi, copiii se năpustesc asupra turtei dar sunt reperaţi rapid de bătrână care, înfometată din pricina pensiei mici şi a condiţiilor vitrege de viaţă, îi închide pe aceştia într-un cuptor cu gândul de a-i hrăni şi a-i îngrăşa. Le face de mâncare şi aproape că-i îndoapă, însă aceştia au impresia că bătrâna vrea să-i mănânce aşa că, într-un moment de neatenţie a acesteia, o împing cu mârşăvie în flăcări. Murder they wrote!

Personaj nevinovat: Bătrâna. Nu îi împinge nimeni pe copii să ajungă la căsuţa ei minunată şi nici biata femeie nu e vinovată că lor le curg balele uitându-se la turta dulce! Ea este asasinată într-un mod odios şi condamnabil.

Replica memorabilă: “Aş intra dar nu ştiu cum să fac… Pe unde să intru? Şi cum anume?”. Sunt cuvintele lui Gretel care face pe proasta că nu ştie să intre în cuptor pentru ca bătrâna să-i arate şi, pe urmă, să o împingă.

Elemente negative în educaţia copiilor: bătrâna e prezentată ca o vrăjitoare care sperie copiii şi vrea să-i mănânce (canibalism); se aduce vorba, fără rezolvare, de problema copiilor plecaţi de-acasă; criminalitate: copiii care citesc povestea pot fi urmăriţi toată viaţa de ideea uciderii unor bătrâni.

Rating negativ: ****

Albă ca Zăpada

Autori: Fraţii Grimm

Pe scurt: O tânără cu pielea albă (să fi fost chiar albinoasă?) născută din visele freudiene ale maică-sii este alungată de acasă din pricina geloziei propriei mame, căreia oglinda fermecată îi spune că a fost detronată din postura de “miss” în favoarea fiicei. Surghiunită în pădure, unde scapă de decapitare, Albă ca Zăpada pătrunde fraudulos în căsuţa unor respectabili şapte oameni de mică înălţime, tendenţios denumiţi “pitici”, oameni muncitori dar uşor săraci cu duhul. Profitând de bunătatea acestora, femeia se oferă să le facă de mâncare şi curăţenie în timp ce ei sunt la muncă, în această vreme visând însă la un bărbat înalt, păros şi cu paloşul gros care să o ducă într-un palat în care ea să nu facă nimic. Pe parcursul poveştii intervine din nou regina, transformată acum într-o bătrânică frustrată care-şi poartă oglinda cu demnitate şi care încearcă să o asasineze pe Alba prin intermediul unui măr probabil viermănos. Tentativa aproape că reuşeşte, când îşi face apariţia un prinţ călare, care printr-un sărut miraculos (ceaiurile lui Kozak?, bioenergie?) o salvează şi-i îndeplineşte visul. Cei şapte oameni ai muncii rămân cu buzele umflate.

¤ Personaje nevinovate: 1. Regina. Pe undeva e normal ca biata femeie care a fost ani de zile cea mai frumoasă damă să se simtă rău după ce a fost detronată de cineva cu pielea atât de albă. Tentativa de crimă poate fi explicată prin psihanaliză dar şi prin demenţă. Ar fi meritat internarea într-un sanatoriu, lucru de care autorii, cu cruzime, nu au amintit nimic. 2. Oglinda. Întotdeauna spune adevărul. Este cel mai “fair” personaj din poveste, poate singurul de la care copiii au de învăţat ceva.

Replici memorabile: “Oglindă-oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?”. Postludiul disperat al unei participante la un concurs de miss unde s-au tras sforile pentru a se desemna o câştigătoare nemeritată.

Elemente negative în educaţia copiilor: din nou prostitutia, des întâlnită în basmele fraţilor Grimm (Alba are tendinţa de a face sex în grup cu cei şapte oameni mici de statură, îi incită, lasă special găuri în uşi în timp ce se piaptănă şi face baie); corupţia; prefăcătoria; tentativa de crimă; inducerea repulsiei faţă de mere, un fruct bogat în vitamine şi foarte bun pentru copii.

Rating negativ: ****

Pinocchio

Autor: Carlo Collodi

Pe scurt: Un bătrân impotent sau sterp (autorul nu precizează) se gândeşte că ar fi cazul să “procreeze” un copil care să-l ajute când n-o mai putea să se ducă nici la toaletă. Cum bătrâna jucărie l-a lăsat şi cum toată ziua stătea cu mâna pe rindea, moşul face un copil de lemn care brusc se animează. Prost-crescut şi fără minte, acesta fuge de acasă (din nou drama copiilor fugari, la modă în SUA acum câţiva ani) pornind într-o aventură continuă în care personaje adiacente sunt un păpuşar, o vulpe şchioapă şi-un motan chior, o balenă uriaşă ş.a.m.d. Deşi beneficiază de ajutorul unui greiere vorbitor, marioneta face tot ce vrea ea. Abia în finalul tras de păr, autorul oferă o soluţie nemeritată şi-l iartă pe copilul de lemn, transformându-l într-unul în carne şi oase.

Personaje nevinovate: Vulpea şi motanul. Doi nenorociţi ai sorţii (unul şchiop, celălalt orb) care la prima vedere încearcă să-l păcălească pe Pinocchio. Demersul lor nu e de condamnat atâta vreme cât societatea italiană şi-a bătut joc de ei lăsându-i să cerşească.

Elemente negative în educaţia copiilor: minciunile sfruntate ale lui Pinocchio (e drept, pedepsite prin creşterea nasului, lucru care ar putea induce în eroare, având în vedere că nasul mare la masculi e asociat cu mărimea sexului), nenumăratele tâmpenii ale acestuia (îşi vinde dicţionarul ca să intre la teatrul de marionete, îşi părăseşte părintele etc).

Rating negativ: *****

Cenuşăreasa

Autori: Fraţii Grimm

Pe scurt: Una dintre cele trei surori (care trăiesc în condiţii destul de precare) este nemulţumită că celelalte două nu o bagă în seamă şi se poartă urât cu ea. lăsând-o acasă în seara în care pleacă la un bal. Ea apelează la spiritism şi, ajutată de o zână filantroapă se înfrumuseţează şi ajunge într-un final la bal, acolo unde-l seduce pe prinţ. Punându-i-se condiţia ca la miezul nopţii să ajungă acasă, aceasta fuge lăsându-l cu ochii în soare pe bietul om, de teamă ca acesta să nu descopere că e o sărăntoacă. Pe drum îşi pierde pantoful (închiriat). Cu mintea întunecată, prinţul aleargă prin sat pentru a găsi piciorul din care a scăpat pantoful.

Personaje nevinovate: Prinţul. Printr-o manevră abilă, este indus în eroare, creierul fiindu-i scurtcircuitat de frumuseţea artificial creată a Cenuşăresei. O continuare a poveştii ar fi relevat o relaţie dezastruoasă între cei doi.

Replică memorabilă: “Fata pe-al cărui picior se va potrivi condurul acesta, numai aceea îmi va fi nevastă şi de nici o alta, în afară de ea, n-am nevoie”. Este replica prinţului, un imberb cu plăceri fetişiste, un pervers care anticipează multitudinea de site-uri porno de pe Internetul frustraţilor.

Elemente negative în educaţia copiilor: inducerea credinţei în zâne şi alte creaturi dubioase (politeism?); şantaj sentimental; tendinţe de parvenitism.

Rating negativ: **

Vrăjitorul din Oz

Autor: Frank L.Baum

Pe scurt: O fetiţă (Dorothy) cam frustrată că locuia într-un oraş cenuşiu e luată cu casă cu tot pe sus de un ciclon şi dusă într-o lume în care singura ei şansă de întoarcere acasă este un vrăjitor de vrăjitor. Drumul spre el este însă lung. Dorothy îşi face pe drum trei prieteni: un leu jerpelit şi fricos, un om de tinichea fără inimă şi o sperietoare de ciori fără creier. Cu toţii îşi doresc ca vrăjitorul să le dea ceea ce n-au şi, după mai multe peripeţii în care sunt nevoiţi să ucidă o aşa-zisă vrăjitoare (la îndemnul lui Oz), li se dă un răspuns la vrăjeală: “moşilor, voi de fapt nu sunteţi fricoşi, fără inimă sau fără creier, pentru că aţi dovedit că aveţi toate aceste calităţi”. Cât despre Dorothy, ea nu e trimisă acasă pentru că… se trezeşte. Totul a fost un vis. Mai pe şleau: totul a fost degeaba!

Replica memorabilă: “Somewhere, over the rainbow…”. Este melodia din filmul în care rolul Dorothy a fost jucat de Judy Garland. Undeva, dincolo de curcubeu ar trebui să fie o lume de vis. Nu e.

Elemente negative în educaţia copiilor: drogurile (la un moment dat Dorothy e tentată să se culce într-un lan de mac. Se ştie că din mac se produce opiu); crima (uciderea primei vrăjitoare – când cade cu casa pe ea, uciderea – în grup – a celei de-a doua vrăjitoare); dusul cu preşul (vrăjitorul din Oz e un aburitor de ultimă speţă)

Rating negativ: ****
Experienţe traumatizante

¤ Fetiţa cu chibrituri

Hans Christian Andersen. O fetiţă orfană moare de frig pe străzile din Copenhaga, încercând să se încălzească aprinzând chibrituri. E Crăciun, n-o ajută nimeni, străzile sunt pustii şi gerul crapă pietrele. Imaginea bunicii care o priveşte din cer este sfâşietoare. Copilul occidental care citeşte poate rămâne marcat pentru toată viaţa. Copilul din România va râde: astfel de scene se văd cu ochiul liber în nopţile Bucureştiului lunilor ianuarie-februarie.

¤ Klaus cel mare şi Klaus cel mic

Acelaşi Andersen: se pare că danezul avea mari probleme psihice! Povestea asta e un măcel de la un capăt la altul. Doi oameni pe care îi chema la fel, unul “mic” şi altul “mare”, se ceartă într-una, totul plecând de la o piele de cal. Pe parcurs ei omoară cai, fac trafic de cadavre, mint de rup şi încearcă să se omoare unul pe celălalt, în final, bineînţeles, buturuga “mică” răsturnând carul “mare”.

¤ Puiul

Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti

Un biet pui care are probleme la o aripă şi nu poate să zboare este părăsit de maică-sa în mijlocul unui lan şi sfârşeşte murind îngheţat. Fiindcă venise vremea ca “familia” să migreze şi pentru că mama a fost nevoită să ia o decizie: ori rămân cu toţii acolo, ori îşi abandonează puiul. O ia pe-a doua şi traumatizează astfel jumătate din preşcolarii care au citit povestea lui conuţ Brătescu.

¤ Creanga care se rupe

Marele nostru povestitor Ion Creangă (unde o fi locul lui în marea cultură europeană?) a lăsat posterităţii câteva poveşti cutremurătoare, unele dintre ele tocmai bune pentru a-i inspira pe regizorii de filme horror. Sau… porno.

* Capra cu 3 iezi:

O poveste de groază transpusă în lumea animalelor pentru al cărui scenariu Stephen King ar fi invidios. Lupul îi hăpăie caprei doi dintre iezi (parcă seamănă cu ştirile de la Antena 1 şi Pro TV, păcat că pe atunci reporterii nu puteau transmite în direct din Moldova!) şi apoi pleacă, lăsând în urmă un carnagiu. După care capra pregăteşte o aprigă răzbunare trimiţându-l în iad pe lup. Scenele abundă în sadism, patetism şi pilde oribile. (vezi “Cum să ucizi psihic un copil”).

* Poveştile porno:

“Povestea poveştilor” şi “Povestea lui Ionică cel prost”. Deşi înainte de ’89 circulau pe sub mese, după Revoluţie au fost publicate. Şi Doamne fereşte să fi ajuns în mâinile unui copil. Ia să vedem cam ce i-ar fi povestit nenea Creangă: “Amu cică era într-un sat un ţăran. Şi ţăranul acela a ieşit odată în ţarină să samene nişte păpuşoi. Şi cum semăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe-acolo Hristos şi cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tace molcum şi să-şi caute de drum?

– Da ce semeni acolo, om bun, întrebă el.

– Ia, nişte pule semăn, răspunse ţăranul cu obrăznicie.

– Pule ai zis că semeni, pule să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind semănătura din treacăt cu amândouă mâinile, şi apoi se tot duse în drumul său cu Sf. Petrea, care nu-şi putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au eşit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul aşa de buruenos.”

Limbajul, scuzaţi, aparţine cuvânt cu cuvânt autorului…
Cum să ucizi psihic un copil

Citeşte-i unui copil fragmente din poveştile care ţi-au mângâiat copilăria şi îl vei avea pe conştiinţă. Elemente esenţiale: trebuie să fie noapte, copilul să stea sub pătură, într-un colţ al camerei să ardă un opaiţ obosit, vocea ta să fie tremurândă şi groasă, ochii uşor scoşi din orbite. Îmbracă-te în negru, lasă-ţi barbă şi unghii, părul vâlvoi, stil Einstein. La final, copilul te va ţine minte toată viaţa.

¤ Momentul horror:

“Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşează cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi păreţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei, ş-apoi iese şi-şi caută de drum” (Capra cu trei iezi – Ion Creangă)

¤ Momentul autopsiei:

“Aşa că nu mai trase ci, luând o foarfecă, începu să taie burta lupului adormit. Abia apucase să facă (vânătorul, n.a.) vreo două-trei tăieturi, că se şi văzu strălucind scufiţa cea roşie a fetiţei (…) După aceea au scos-o afară şi pe bunică. Era încă în viaţă dar abia mai răsufla. Scufiţa Roşie adună în grabă nişte pietroaie şi tustrei umplură cu ele burta lupului” (Scufiţa Roşie – Fraţii Grimm)

¤ Moment poetic (sau “Momentul Băsescu”):

“Eu am numai trei picioare/Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop/Râd când mâ-ntâlnesc copiii/Şi mă cheamă “cuţu şchiop” (…) Şi stau singur toată ziua/Şi plâng mult când mă gândesc/Că tot şchiop voi fi de-acuma/Şi tot trist am să trăiesc” (Căţeluşul şchiop – Elena Farago)

¤ Momentul canibalic:

” – Ia fata asta şi du-o în adâncul pădurii, că nu mai rabd să o mai văd în faţa ochilor. Omoar-o, şi drept mărturie că mi-ai împlinit porunca, să-mi aduci plămânii şi ficatul netrebnicii!” (…) Împărăteasa (…) nu se dădu îndărăt să le mănânce, încredinţată fiind că mănâncă plămânii şi ficatul fetiţei” (Albă ca Zăpada – Fraţii Grimm)

¤ Momentul frumuseţii (numai pentru fetiţe!):

“Pe biata răţuşcă însă, aceea care ieşise din ou cea din urmă şi era aşa de urâtă, toate raţele o ciupeau, o înghionteau şi o luau peste picior; şi nu numai raţele, dar şi găinile” (Răţuşca cea urâtă – Hans Christian Andersen)

¤ Momentul porno:

“Catrina la început ar cam fi şuvăit ea parcă, de ochii lui Vasile; dar de la o vreme a lăsat şi ruşine şi tot la o parte şi s-a pus şi ea pe drum. Vorba ceea: – Stai, cumătră, nu vâşca / Că de pulă nu-i scăpa, / – Nici eu nu vreau ca să scap / Că mi-i a fute de crăp!”. (Povestea lui Ionică cel prost – Ion Creangă)

¤ Momentul salamului de Sibiu:

“S-a dus repede acasă, a luat un topor, a omorât cei patru cai pe care-i avea, i-a jupuit, s-a dus cu pieile la târg şi a început să strige pe uliţi: – Piei de vânzare, piei de vânzare!” (Klaus cel mare şi Klaus cel mic – Hans Christian Andersen)

¤ Momentul necrofil (sau “Momentul Hitchcock”):

“Lui Klaus cel mic îi murise bunica. (…) A pus moarta în pat şi a învelit-o bine, ca s-o încălzească şi să vadă dacă nu se întoarce iar la viaţă. (…) Şi cum stătea el aşa, pe întuneric, deodată se deschide uşa şi năvăleşte înăuntru Klaus cel mare cu un topor în mână. S-a repezit la pat şi a izbit-o pe babă cu toporul în cap, crezând că e Klaus cel mic”. (Klaus cel mare şi Klaus cel mic – Hans Christian Andersen)

¤ Momentul decisiv:

“A doua zi dimineaţă, în ungherul dintre cele două case, fetiţa cu obrajii roşii şi zâmbet pe buze zăcea moartă, degerată de frig, în cea din urmă noapte a anului. Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupuşorului mort, lângă care erau împrăştiate o mulţime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse”. (Fetiţa cu chibrituri – Hans Christian Andersen)

Q.e.d.