No sms, please!

N-am trimis nici un sms de Crăciun. Mi s-a pus pata pe mesajele stupide care se înghesuie în Inbox cu tot soiul de cuvinte care mai de care mai adunate în bucheţele gingaşe de urări. Românul are boala de a se simţi poet la astfel de sărbători şi îşi trimite puţul gândirii la înaintare. De ce? Se simt oamenii mai sensibili? Vor să epateze? Vor să fie mai buni? Mai aproape de alţi oameni? Come on… “Fie ca aroma de brad şi portocale, colindele, cozonacul cald şi mirosul de iarnă să îţi umple inima de bucurie şi de linişte“. Sau: “Bunul Crăciun să vă binecuvânteze casa şi masa, viaţa şi dragostea“.

Păi numai aroma de brad şi de portocale trebuie să-mi umple inima de bucurie? Eu îmi fac plinul corazonic cu altceva, treaba mea cu ce! În plus, colindele nu mai sunt ca altădată, cozonacul dă arsuri iar… iarna nu-mi place. De ce nu-mi place? Întreabă-l pe Videanu. Că dacă vreau să plec până la Sinaia (măcar) ca să simt epidermic ce-i aia iarnă, mă gâtuie aglomeraţia ore în şir şi-mi piere orice dor de bulgăreală. Şi de ce ar trebui ca bunul Crăciun (cine-i domnul Crăciun, vreun vecin?) să-mi binecuvânteze casa, masa şi amorul? Moş Crăciun a fost, până la urmă (citiţi legenda) un ticălos care i-a tăiat mâinile propriei Crăciuniţe (tipa era de treabă, biata de ea) fiindcă aceasta şi-a permis să o adăpostească pe Fecioara Maria când aceasta era pe cale să nască. Bad Santa, huh?

Revenind, adio sms-uri de Crăciun! Aştept Paştele – atunci vine un nou tsunami în care va predomina lumina. Şi iepurii. Şi ouăle. Dar măcar toate astea sunt mai simpatice şi mai… pline de căldură. Hai că m-am emoţionat în avans. Aloha!