Bloguri şi coridoare

Zilele astea răsfoiesc blogurile oamenilor. Recunosc, nu o fac des, din lipsă de timp. Acum am reluat însă acest obicei şi constat, o dată în plus, că blogurile sunt, în marea lor majoritate, oglinzi ale oamenilor care le scriu. Ştiu, mare observaţie!, normal că asta sunt! Unii se dau deştepţi, alţii chiar sunt deştepţi, unii-s naivi, alţii pur şi simplu simpatici, unii morocănoşi, alţii neutri. Unii sunt mai jurnalişti ca alţii. Alţii sunt mai introspecţi. Unii refulează. Alţii consemnează. Unii-s romantici, alţii înţeapă.

Îmi plac câteva bloguri. Sunt ţinute de persoane absolut talentate, care ştiu să scrie, să exprime, să creeze emoţii şi să “dea” mai departe. Pe două dintre aceste persoane am vrut să le am mai aproape şi le-am propus să scrie în FHM, pentru că merită şi pentru că cititorii revistei merită la rândul lor să-i aibă aproape. Cu ei aş vrea să merg şi mai departe, în proiecte mai mari şi mai frumoase. Poate că vor mai fii şi alţii.

Există însă unele bloguri pe care ar trebui să scrie “otravă” la intrare. Citind post după post, îţi dai seama că marea frustrare de zi cu zi a individului respectiv se răsfrânge în scrierile lui. Cu toţii avem frustrări. Şi eu am. Există însă o limită a frustrării, pe care dacă o depăşeşti, cazi în penibil. Acestea sunt persoane otrăvite. Totul pute. Oamenii din jurul lor put (bine, asta se întâmplă des, dar nu despre săpun vorbesc aici). Iniţiativele oricui, bune sau rele, put. Doar propriile realizări miros a parfum. Doar propriile acţiuni sunt de luat în seamă. Dacă cineva i-ar investi cu puteri prezidenţiale pe aceşti oameni, dictatura ar fi nume de alint. Din fericire, nu se întâmplă asta.

Eu nu clasific blogurile în bune şi rele. Bunul şi răul sunt două noţiuni atât de relative încât, dacă nu vorbim de Maica Tereza sau de Charles Manson, putem pălăvrăgi pe marginea lor o viaţă. Când intru pe un blog, am pretenţia, într-un oarecare mod, că intru la om în casă. Sau mai exact în holul casei. Ei bine, în unele holuri sunt rafturi (culmea, chiar frumoase, de regulă) de pe care rânjesc statuete arogante, înciudate, egoiste, frustrate. În fapt, asta sunt blogurile: holuri. Coridoare. Primitoare sau neprimitoare. Cu tablouri ca-n Harry Potter. Unele mişcă şi te atrag în haos. Altele zâmbesc frumos şi-ţi oferă bomboane. N-am să înţeleg însă de ce e nevoie să-ţi tapetezi holul cu otravă şi să faci prozeliţi numai pentru că a fi “anti” înseamnă a fi “cool”. Sau “a fi blogger cu trafic” înseamnă “a fi deasupra tuturor”.

Acest text nu e un apel la bunătate sufletească, în prag de an nou. Nu vreau să vă urez să fiţi mai buni în 2008 şi alte bullshituri care să vă facă să gândiţi “s-a trezit şi moralistul ăsta!”. Fiţi cum vreţi, e dreptul vostru. Atât doar: valorile adevărate fac parte din traficul spiritual şi nu din cel online. Fără a-nsemna, desigur, că unul îl poate exclude pe celălalt.