Misterul Regelui

Am citit Despre scris, cartea lui Stephen King cu o plăcere nebună. King e unul dintre scriitorii mei favoriţi (al cui nu e?) dar, mai mult decât atât, King e – sau ar trebui să fie – un monstru sacru pentru oricine doreşte să flirteze cu această fată frumoasă care se numeşte literatură.

Despre scris nu e un manual despre cum să scrii cărţi. Dacă şi-ar fi propus să facă asta, probabil că maestrul literaturii horror ar fi reuşit pe deplin. Aşa însă, el reuşeşte altceva, mai puţin academic dar cu o valoare intrinsecă mult mai mare. King a scris o carte despre cum să scrii, făcându-te că crezi că, de fapt, citeşti unul dintre romanele lui obişnuite. Minus părţile horror, deşi, în final, povestind momentele de groază prin care a trecut când a fost lovit de o dubă în timp ce-şi făcea plimbarea obişnuită, ai parte şi de câteva tablouri cu esenţă de suspans.

Pe lângă simplitatea fermecătoare care răzbate din rândurile lejere ce trimit cititorul fie la autobiografia scriitorului (în prima parte)  fie la sugestiile izvorâte din propriile experienţe pentru cei care se decid să se apuce de scrijelit cuvinte, este fascinant cum Stephen King reuşeşte să transmită un mesaj clar, fără a ţi-l îndesa în cutia cu “scrisori”: dacă vrei cu adevărat să scrii, SCRIE! De la asta cred că a plecat şi Cristi Lupşa când şi-a făcut acum câteva luni site-ul, propunându-şi să scrie în fiecare zi. Recunosc că, terminând cartea lui King, am fost nevoit să mă înclin în faţa a cel puţin unui lucru pe care îl tratam un pic superficial şi pe care l-am şi “promovat” ca atare într-un comm pe site-ul lui Cristi: revenirea asupra textelor şi re-scrierea lor de mai multe ori până la atingerea formei finale care va fi mult mai şlefuită, mai valoroasă, mai aşezată decât prima. Am mai spus că nu sunt adeptul rescrierii în mod “masiv” a primelor versiuni de texte, însă încet-încet, graţie cărţii lui King, reconsider acest aspect.

Un alt adevăr pe care autorul îl pune în lumina reflectoarelor este legat de muză. Fiecare scriitor are muza (sau muzul lui). Numai că nu poţi “trăi” din muze.  Muza nu va scrie niciodată în locul tău. Muza este un individ leneş care stă într-un fotoliu, undeva “deasupra” biroului tău şi care, în timp ce-şi bea cocktailurile, îţi transmite câte o idee, uneori chiar sclipitoare. Atât. Muza fără muncă e ca peştişorul de aur fără oceanul din care să fie scos.

Cumpăraţi cartea lui Stephen King, dacă vreţi şi chiar dacă nu vreţi să vă apucaţi de scris. E o lecţie de bun simţ din partea unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani. E o carte care mobilizează şi care are de oferit mai multe decât un simplu frison.