Grand Bazar România – Mike Ormsby

În 1996, când am bătut vreme de trei săptămâni Anglia cu ocazia Europenelor de fotbal, mi-a intrat în sânge “microbul” Insulei. Pe scurt, am devenit anglofil. Am trecut cu uşurinţă peste condescendenţa şi aroganţa britanică şi m-am îndrăgostit de englezi. Rezultatul a venit într-o carte, Întoarcerea acasă, în care era vorba nu doar despre fotbal şi “coming home”-ul lui, ci şi despre Anglia. Anglia, din punctul de vedere al unui român care venea din tranziţia dâmboviţeană în stabilitatea gomoasă a Tamisei.

Luna trecută am primit o carte. Grand Bazar România (sau Călător străin updated – nefericit titlu alternativ, după părerea mea), de Mike Ormsby (Editura Compania). Mike este un englez care a venit în România în 1994, s-a îndrăgostit de ea şi a rămas aici, încercând să prindă rădăcini printre valahi. Pentru că Mike este ziarist, ba mai mult, formator de ziarişti la şcoala BBC-ului, experienţele lui mioritice s-au transpus rapid într-un volum. Am deschis cartea lui Ormsby cu curiozitatea celui care doreşte să vadă în oglindă rezultatele “aparatului de fotografiat” manevrat de un observator fin. Şi am devorat-o pe loc, trecând prin stări de spirit care variau de la exaltare la indignare, de la mirare la nu-mă-mai-miră-nimic, de la plăcere la neplăcere.

Nu sunt convins că Mike Ormsby iubeşte cu adevărat România după atâţia ani petrecuţi printre birocraţi, şoferi de taxi nebuni, administratori de bloc comunişti, maltratatori de animale sau directoare de baruri care nu înţeleg ce înseamnă rezervarea unui loc pentru o seară fotbalistică. Mie unul, nu mi-a lăsat această impresie. Din punct de vedere al realităţii, Grand Bazar România este un “colet” frumos ambalat şi perfect livrat destinatarului: poporul român. Românii sunt exact aşa cum îi descrie Mike. Pardon: românii în variantă nasoală sunt exact aşa cum îi descrie Mike. Cei în variantă bună apar rar şi par a nu fi reprezentativi pentru englez. Suntem aşa cum suntem şi avem puţine şanse de a ne schimba. Până şi noi înşine ne urâm impotenţele existenţiale, conştienţi că trăim într-o ţară superbă pe care, într-un fel, nu o merităm.

După ce am terminat cartea, am rămas cu o senzaţie ciudată. Orgoliul îmi spunea că mi-ar fi plăcut ca Ormsby să-şi cosmetizeze un pic percepţiile. Sau măcar să fi fost mai îngăduitor şi să caute mai multe laturi pozitive, pe care sunt sigur că le-a întâlnit în atâţia ani de românizare. Mi-am amintit de cartea mea despre Anglia şi englezi şi, comparând, mi-am dat seama că am fost muuult mai pozitiv în ceea ce-i priveşte. Dar instinctul de cititor îmi şoptea că tocmai citisem o carte foarte bine scrisă, atent construită şi extrem de inteligentă. Care place. Dar care, dacă părăseşte limitele Carpaţilor, are toate şansele să se transforme într-o “bombă” cu efect letal asupra percepţiei românilor de către naţionalităţile din Europa sau de aiurea.