Dacă ai deja un iPhone, probabil ai plecat la vânătoare de aplicaţii. Sunt gratis şi sunt cool. Iată cele mai bune 10 aplicaţii care ar trebui să se-nfigă în noul tău gadget.
1. Remote
O aplicaţie care îţi transformă iPhone-ul în telecomandă pentru iTunes, pentru computer sau pentru Apple TV box. Telecomanda se conectează prin Wi-Fi şi îţi oferă control total asupra playlistului, fie şi dacă te afli pe scaunul de la WC. Iar dacă eşti dibace, poţi naviga prin iTunes mai rapid decât dacă ai face-o de pe PC.
2. Google Mobile
Îl deschizi şi îţi aparetastatura virtuală, plus o bară de căutare. Mare lucru… Partea faină e că atunci când vrei să cauţi ceva, telefonul îţi vaface o dublă căutare – atât pe net cât şi în lista de contacte. Lucru care s-ar putea să-i satisfacă pe cei cu agende telefonice uriaşe.
3. Light
Veniţi de luaţi lumină! De câte ori n-ai avut nevoie de o lanternă, atunci când, beat fiind, căutai să bagi cheia în uşa de la intrare cu o acurateţe de invidiat? Cu Light ai parte de o lumină albă pe display-ul iPhone-ului, suficient de puternică să luminezi o cameră întunecată dar plină de femei fierbinţi.
4. Facebook
Ştim că Facebook e o reţea de networking la mare modă (deşi în acelaşi timp ştim că e o prostie). Aplicaţia îţi oferă control total asupra profilului tău şi a prietenilor tăi. Mai mult, poţi să-ţi faci poze cu camera iPhone-ului, pe care să le pui imediat pe Facebook.
5. Truveo
Cu iPhone ai acces la YouTube, însă cu Truveo ai acces la multe alte site-uri cu filmuleţe cu care să te poţi delecta în intimitate. Calitatea este perfectă.
6. Pangea VR
Asta e una dintre acele aplicaţii pe care vrei să le arăţi tuturor atunci când te afli la o petrecere. Şi asta fiindcă Pangea accesează sute de site-uri de panorame virtuale (360 grade) din întreaga lume. Foloseşti touchscreen-ul pentru a “roti” peisajul. Superb.
7. Stanza
Nu e altceva decât un reader de cărţi în format electronic, cu acces la o colecţie impresionantă de volume. Interfaţa curată şi fonturile customizabile fac din cititul pe telefon – ce-ai zice de Război şi Pace sau 1984? – o adevărată plăcere.
8. Shazam
O chestie similară cu Track ID-ul de pe telefoanele SonyEricsson. Shezam înregistrează 30 de secunde din melodia care se aude în boxe şi trimite bucata la o bază de date, spre identificare. După ce ţi se livrează numele piesei şi interpretul, o poţi cumpăra direct de pe iTunes sau îi poţi vedea videoclipul pe YouTube.
9. Tap Tap
Un fel de clonă a popularului joc Guitar Hero. E interesant însă ce poate ieşi din păcănitul permanent cu degetele pe ecranul unui telefon…
10. Fat-Free Video Poker
Aplicaţia joacă poker ca o maşină de poker din gară. Versiunea free îţi va arăta mici reclame la fiecare 10 jocuri, dar poţi să treci peste asta: foloseşti timpul ca să numeri câţi “bani” ai pierdut.