Acesta este un text despre nimic. Ştiu, nu săriţi, au fost alţii mai deştepţi ca mine care au făcut un serial despre nimic şi au câştigat o grămadă de bani. Amintiţi-vă cât de fericită era moaca lui George Costanza: “Jerry, le propunem un serial despre nimic! Ăsta e şpilul!”.
Aş putea scrie despre nimic săptămâni la rând. Aş putea goli jobenul de iepuraşi pentru a-l umple cu nimic, având pe faţă un zâmbet de zile mari.
-Eşti acuzat ca ţi-ai omorât soacra cu sânge rece. De ce ai făcut-o?
-Nevastă-mea mi-a zis…
-Cum poţi să spui aşa ceva, soţia ta îşi iubea foarte mult mama!
Uneori mă întreb de ce au fost create reţelele de socializare. Mă întreb retoric, dându-mi răspunsuri dintre cele mai stupide. Unul dintre ele este următorul: reţelele de socializare au fost create pentru ca lumea să socializeze în timp ce stă cu fundul pe scaun şi lucrează în xls-uri care trebuie să dea cu plus. Asta e varianta happy. Varianta sad este că reţelele de socializare au fost făcute pentru oameni care n-au ce face.
Nu mă surprinde că Academia a acordat Oscarul unui film care zguduie prin faptul că nu zguduie pe nimeni. Sau, mă rog, îi zguduie pe cei care se lasă păcăliţi de vai-ce-subiectul lui! Adrenalina detonatorilor de bombe din Irak nu mi-a zbârlit simţurile. Probabil că dacă aş avea un fiu care s-ar ocupa cu aşa ceva acum aş fi în culmea fericirii. Sau a depresiei. În fine, n-aş fi susţinut nici Avatar-ul, cu povestea lui tocită, ci mai degrabă m-aş fi aplecat asupra unui film sensibil şi rupt din viaţa mai apropiată nouă, precum Precious.
Cu un gol marcat în ultimul minut prin Kapetanos, Steaua scoate un egal la Urziceni. Lupta în fruntea clasamentului devine pasionantă.
The Hurt Locker e un film mişto. Dacă nu ar fi tam-tam-ul cu nominalizarea la Oscar şi cu ideea de “marele favorit” aş fi rămas cu o oarecare savoare care s-ar fi continuat în timp până când aş fi dat de un alt film “mişto” cu militari americani prin Irak sau pe unde mama lu’ Obama mai sunt ei trimişi. Aşa însă, mă apucă revolta. Cum văd un film cu soldaţi dezrădăcinaţi, americanii înnebunesc şi îl consideră cel-mai-bun-film-din-lume, indiferent de context. Iar dacă acel context este să fie Oscarul, atunci… să fie!
Ai fost deja la un cinematograf 3D. Ţi-ai pus ochelarii ăia caraghioşi, te-ai lăsat pe spate şi te-ai bucurat, waw-waw!, de cine ştie ce Avatar sau Up!. Dar la ieşirea din sală ai lăsat ochelarii într-o cutie, te-ai dus acasă şi te-ai aruncat în fotoliul din care, fără ochelari, ai deschis televizorul, revenind la 2D-ul cel de toate zilele gândindu-te că ar fi mişto să vezi cum mingea şutată de Bănel îţi trece pe lângă ureche, cum chelia lui Băse prinde rotunjimi nebănuite sau cum, mă scuzaţi, mustaţa lui Guţă ajunge periculos de aproape de cutia ta cu bere.
În Martie, FHM ţi-o aduce pe Ilinca Vandici, prezentatoarea show-ului Stele sub lupă, de la Antena 2. Mai puţin platinată dar mai sexy ca niciodată, Ilinca vorbeşte despre limita dintre senzualitate şi pornografie, despre declaraţiile şoc şi despre cum face faţă vedetelor şi vedetismelor de tot felul. Tot în categoria pictoriale o vei găsi pe posesoarea unuia dintre cele mai apetisante şi “la modă” posterioare de peste Ocean: Kim Kardashian. Dar şi pe Pixie Lott, cea care a zdruncinat topurile britanice cu melodia Mama Do.
LG Electronics a anunţat un nou terminal mobil, modelul LG-SV770. Handsetul este un slider poreclit şi LG Waffle, deoarece designul lui se aseamănă cu o vafă. SV770 include un display TFT QVGA de 2.4 inci, o cameră de 2 megapixeli, radio FM, Bluetooth, 2 GB memorie NAND Flash, 1 GB SDRAM şi slot pentru carduri microSD.
Un pasager, către o însoţitoare de bord extrem de sexy:
- Cum vă numiţi, domnişoară?
- Benz, domnule!
LG GW620 este un telefon dedicat utilizatorilor care folosesc mult reţelele sociale, fiind primul terminal cu Android dintr-o gamă mai mare pe care LG intenţionează să o introducă pe piaţă în 2010. Dispozitivul suportă 3G cu HSDPA şi Wi-Fi, dispune de Bluetooth, USB şi receptor GPS, având o camera foto de 5 MP cu autofocus, funcţii white balance, geo-tagging şi capacitatea de a face înregistrări video.
United întoarce rezultatul la Milano şi câştigă în stil de mare campioană, cu un Rooney senzaţional. Real Madrid se împiedică la Lyon, acolo unde francezii trag nădejde la o renaştere spectaculoasă.
Una dintre cărţile care mi-a marcat copilăria, ca multor altora, a fost Winnetou. Karl May a ştiut cum să pună problema: a creat două personaje geniale şi a populat peisajul cu alte câteva din aceeaşi zonă a geniului. Prin pana lui, apaşii au ajuns să fie cele mai cool fiinţe din lume iar feţele palide cele mai nasoale, desigur, cu mici excepţii. De o parte Winnetou, de cealaltă Old Shatterhand. Prietenie la cataramă. Indianul îi dă sora, calul, sângele. Albul îi aduce – fără să vrea – oamenii care construiesc căi ferate şi dezvirginează teritoriile “roşii”. Indianul îşi apără neamul şi nevoile. Albul nu ţine cu ai lui, fiindcă-l iubeşte pe indian. Dar e neputincios în faţa tehnologiei. Atenţie! Karl May a murit în 1912.
Din păcate avem o ediţie a Oscarurilor (7 martie) care va fi dominată net de un singur film: Avatar. Prea mult marketing, prea mulţi bani, prea mare show-ul pentru filmul “revoluţionar” al lui James Cameron pentru ca acesta să nu fie băgat în seamă… prea mult. Va câştiga detaşat premiile pentru Cel mai bun film (culmea, din 2010 la această secţiune sunt nominalizate 10 filme în loc de 5), Cea mai bună regie, efecte, sunet, blabla. Aşa că, odată rezolvată problema, focusul se pune pe celelalte categorii importante, şi anume premiile pentru cei mai buni actori / actriţe în rol principal / secundar.
Primesc pe mail un banc. Râd, fiindcă-mi imaginez faza, după care mă gândesc că, dincolo de poantă, există un adevăr. Mai întâi bancul:
Un puşti vine revoltat de la şcoală şi îi spune tatălui său că acolo îl pun să înveţe numai inutilităţi. Tatăl îl întreabă uimit:
- Cum adică?
- Păi la istorie ne pune să memorăm nişte ani: 1848/1877-1878/1907/1944/1989. Cică sînt importanţi!
- Altceva…
- Păi la geografie tot aşa trebuie să reţinem tot felul de denumiri, ca de exemplu: Carpaţii “Scurburii”, Strîmtoarea “Fosfor” şi Dardanele, de parcă mi-ar folosi la ceva chestiile astea! Dacă mă întreabă careva merg repede la un Internet Cafe, dau search pe Google şi aflu… simplu, nu?
Piticul atomic născut cu numele Prince Rogers Nelson, cunoscut mare parte a carierei sub numele de Prince, a avut geniul de a compune această incredibilă piesă în anul de graţie 1984. Puse cap la cap, multe ore am petrecut în faţa aparatelor video din vremurile ceauşiste, urmărind atât videoclipul en-large sau, mai pe-ndelete, filmul cu acelaşi nume, în care juma-de-chiflă-genială făcea furori cu motorul bine turat, geaca de piele bine strânsă pe corp şi privirea de grande futadore proporţional dozată către partenera sa, pe nume Apollonia Kotero.
Acum, că avem şi Buzz, ar trebui să ne simţim mai fericiţi, mai curaţi şi mai socializaţi în reţea! Google a contraatacat şi, în stilul său minimalist şi şleampăt, ne-a invadat conturile de gmail cu noul său Buzz, într-o încercare (forţată?) de a prinde din urmă Faţa Cărţii, care conduce detaşat în maratonul reţelelor de socializare, cu cei peste 400 de milioane de useri (comparativ, Gmail avea 36 de milioane anul trecut iar Twitter “numai” 18).
La un club de bancuri, toate poantele sunt catalogate după numere iar membrii clubului cunosc numerele. Un vechi membru se ridică şi spune:
- Cinci!
Toată lumea râde. Altul se ridică şi el:
- Douăzeci şi patru!
telWiFi Remote Access este o aplicaţie gratuită, care permite explorarea conţinutului din telefoanele ce rulează Windows Mobile direct de pe computer, prin intermediul unei conexiuni WiFi. Acest procedeu se realizează fără a fi nevoie de instalarea unui software pe PC.
Cu greu aş fi putut re-creiona, printre amintirile unor lecturi care parcă s-au întâmplat acum câteva secole, unul dintre cele mai sclipitoare personaje din istoria literaturii. Inventat de un scoţian cu mustaţa-n furculiţă, medic şi scriitor în acelaşi timp, şi peste toate Sir (Conan Doyle), Sherlock Holmes a gâdilat, fascinant şi inteligent, minţile celor care i-au acordat credit şi l-au acceptat cu simpatie în existenţele lor culturale.
Minodora s-a trezit într-o dimineaţă cu ideea fixă de a-şi îndesa bărbatul într-o sticlă de lapte. S-a ridicat din pat, şi-a privit câteva secunde muntele de om care sforăia pe aşternutul lila, apoi s-a dus în cămară, a scos o sticlă de lapte şi a aşezat-o pe masa din bucătărie.
S-a întors în dormitor şi a început să tragă de Costel. La început i-a fost mai greu: bărbatul ei cântărea 134 de kilograme. Fără a socoti pijamaua în dungi roşii. Însă până la ora 7 Minodora reuşise să-l îndese în sticla de lapte fără măcar să-i smulgă vreun oftat. Performanţa era de invidiat.
Clickgamer.com şi Exosyphen prezintă Hacker Evolution pentru terminalele Apple iPhone. Versiunea Hacker Evolution pentru iPhone este o adaptare a unei serii deja disponibilă pe alte platforme ce ţin de Mac, PC si Pocket PC. Iniţial, termenul “hacker” avea o distincţie oarecum onorabilă: un hacker este o persoană care are abilitatea înnăscută de a folosi sau exploata un obiect din starea sa existentă (în acest caz, sistemul de operare al unui computer) în alt scop decât cel pentru care a fost creat iniţial.
Jonathan Schwartz, preşedintele SUN Microsystems, a demisionat. OK, nici o problemă, Schwartz nu e fratele nostru şi nu ne facem probleme că viaţa lui va intra în derivă, fiindcă tipul face parte din selecta gaşcă a primilor 200 de boşi frumos stratificaţi de revista Fortune. Ce şochează este modul în care şi-a anunţat demisia: pe Twitter, în cel mai pur stil hai-ku.
“Azi e ultima mea zi la Sun. Îmi va fi dor. Un haiku s-ar potrivi acestui final. Criza financiară / A oprit prea mulţi clienţi / CEO nu mai există”.
Tu în ce relaţie eşti cu şoarecele tău? Fii cinstit: în fiecare zi îţi atingi mouse-ul de câteva zeci de ori. Poate chiar sute. Între tine şi el se creează o relaţie specială. E unul dintre obiectele (că rozătoare nu-l pot numi) pe care le foloseşti cel mai des şi de care, culmea, s-ar putea să nu-ţi pese nici cât negru sub unghie.
Pe vremea când şoarecii aveau bilă era musai ca, din când în când, să-i cureţi la fund. Îi întorceai cu burta-n sus, le deschideai căpăcelul, scoteai biluţa, curăţai frumos rotiţele care o puneau în mişcare apoi creatura redevenea fericită şi zburda fără cusur pe un mouse-pad cât mai şmecher.
