În 1981, Jessica Lange, mai exact personajul Cora Papadakis, era violată pe o masă de bucătărie de către Jack Nicholson, în Poştaşul sună întotdeauna de două ori, participând astfel la una dintre cele mai memorabile scene erotice din istoria cinematografiei. Jessica avea pe-atunci 32 de ani, o carieră nu foarte spectaculoasă dar promitea fără îndoială rolurile memorabile ce avea să le facă după aceea în Tootsie (Oscar), Frances (nominalizare), Blue Sky (Oscar), Country, Sweet Dreams, Music Box (toate, roluri cu nominalizări).
Se poate spune că anii 80 i-au aparţinut întrucâtva acestei actriţe cu aer franţuzesc, pe care însă nu am mai văzut-o de ceva vreme într-un film sosit de peste Ocean (poate în afara unui rol mai degrabă decorativ în excelentul Broken Flowers al regizorului Jim Jarmusch). Am regăsit-o acum, în Grey Gardens, o dramă în care face un rol fabulos alături de o surprinzător de bună Drew Barrymore. Pelicula este povestea nefericită a unei femei (mătuşa celebrei Jackie Onassis) care trăia în Paradis dar pe care egocentrismul extrem şi mândria excesivă, au dus-o într-o izolare mizeră, alături de fiica ei căreia nu a vrut niciodată să-i dea drumul dintr-o imaginară lesă maternă.
Filmul nu e de povestit, ci de savurat, din prisma celor două interpretări de excepţie care-l transformă într-o producţie intensă şi adâncă, aparent întunecată din care nu lipseşte umorul şi peste care planează constant o doză de optimism apărut de nicăieri. E reconfortant ca în mjlocul uraganelor cinematografice declanşate de intervenţia nu totdeauna fericită a computerului în esenţa celei de-a şaptea arte, să descoperi că mai există regizori precum acest Michael Sucsy (aflat, practic, la debut) care să “rişte” mergând exclusiv pe mâna talentului actoricesc.
Grey Gardens, 2009. 104 minute. Regia şi scenariul: Michael Sucsy. Cu: Jessica Lange, Drew Barrymore, Daniel Baldwin.
Trailer:
